fluture ieşit dintr-o carte
m-am pierdut printre fulgii de negru şi şpan şi acizi ai dimineții
care se prăvălea/u/ peste oraş
din ochii tăi –
erau depărtări între noi
tăceri grele şi aspre
erau
uşi închise
suflete prinse în menghina însingurării
era moarte
erau ici colo câteva muşcate prinse în gheaţă o dată cu bătăile
inimii
dar inima nu aparţinea niciunui trup
şi
baleta
beată
în ritmul de tobe al ploii de după-amiază
şi în ritmul sincopat
al propriilor ei bătăi de blues amar amar
şi devenea seară de mai şi descântec singură
şi erau radiaţiile unei amintiri care se tot estompa
despre tine
şi-mi răvăşeau sertarele trecutul vinovat somnul
şi-mi scriau o altă istorie pentru un alt fel de viaţă
(dar eu pe asta o vreau
iradiată de tine
de floarea de colţ în care te-ai retras)
dar tu acum lipseşti şi vei lipsi totdeauna
din mijlocul acestei grădini care nu mai există
decât în cântecul prichindeilor
în desenele lor stângace făcute pe asfalt
şi era un continent
cu doi locuitori
în d eri v ă
printre dorinţe şi păduri şi stele întunecate
şi banchize şi zmee şi zmei şi vată de zahăr
în iureş –
nu veneam de aici sau de acolo
ci din cimitirele de maşini din parcările fricii de moarte
am lăsat tot – şi paturile în care am ars toată noaptea de dragoste
şi bănuţii ploii peste acoperişurile de tablă
şi degetele din care uite
curg litere în viaţă şi nisip radioactiv
şi am tot căutat prin odăi părăsite în grabă
printre instrumentele de tortură ale melancoliei pitite după draperii
ah tu
era să uit
am tot căutat prin valize
prin sertarele scrinului uitat prin debara
pieile vârstate roşu cu negru
şi vârstele fără istorie
am căutat-o tu
prin seifuri
aşezată în ţiplă cu vată în nări
pentru o altă viaţă un alt drum
pe cea-care-are-chipul-tuturor-şi-al-nimănui
dar şi
floarea tinereţii fără de tinereţe
şi
„eh dacă nu ştiţi dacă nu credeţi
erea
scumpii mei bănuţii mei
moartea însăşi legată fedeleş
îmbătată cui cu votki şi nuri deşuchiaţi
şi cu căluş de pâslă în gură
pusă la fezandat şi bătută peste buce cu nuiaua de
Ivan Turbincă
dar blând şi cu ştiinţă ca să nu-şi dea biata de ea
duhul ’’
şi nu te mai mângâi
nu te mai saturi
acum că moartea e în dârdori erotice şi a uitat să se iscălească
pe chitanţele pe care tot ea mi le trimite o dată pe lună
pentru chirie
şi nu te mai mângâi
de mireasma dulce-acrişoară a unei gutui uitate sus pe şifonierul
unde nu ai ajuns niciodată
decât atunci când ai fost fluture ieşit dintr-o carte
ca să sfârşeşti
în flacăra foarte rece a minţii
cu toate secretele –
visate devastate de glaciaţii
de depărtări
şi de moarte