Proverbe pe față și pe dos

O vorbă cam urâtă, e drept, dar românească get-beget (sau, poate, universală?) spune că „peștele de la cap se-mpute“ și noi aplicăm proverbul, mecanic, și societății: elevii urmează exemplul părinților, pe urmă al învățătorilor, pe urmă al profesorilor, oamenii de rând pe cel al celor de deasupra lor în ierarhia (atât de falsă) socială. În ce privește peștele, proverbul nu face decât să constate o stare de fapt, e un adevăr banal; despre lume, poate, ar mai trebui să așteptăm înainte de a ne pronunța.

Am mai observat și altădată, așa cum au făcut și alții, de altfel, un adevăr la fel de sigur precum cel cu peștele, și anume că, în lumea liberă, democrată, în care, totuși, trăim, suspușii politici sunt aleși de cei din țara lor. Cum îi aleg, asta e o altă poveste. Unii, influențați cu danii minime, alții victime ale falsurilor zguduitoare pe care le iau drept adevărate. Avem cazul Marii Britanii, unde o serie de minciuni gogonate adresate celor cărora nimeni nu le dădea atenție, au dus la ce au dus, iar acum administratorii țării nu mai știu pe unde, vorba aia, să scoată cămașa. Vai, câte vorbe gata făcute, prêt-à-porter, sau poate chiar prêt-à-penser, ne stau în coastă spre a interveni de câte ori am vrea să emanăm o idee care ni se pare, în primele cinci minute, nouă.

Or, dacă cele din paragraful de mai sus sunt adevărate, adică faptul că oamenii votează cât de cât liberi pe cine le place, atunci de ce să mai spunem că de vină de toate sunt cei de sus, cei votați plus cei aleși, la rândul lor, de cei odată votați? Dacă ne uităm înapoi, cu mânie sau fără, observăm cum în primul parlament românesc liber au fost alese multe personaje al căror profil intelectual și chiar și fizic aducea cu acelea ale vechilor activiști, cu care mulțimile erau obișnuite din cei 45 de ani de dictatură. Treptat-treptat, oamenii aleși au devenit oarecum diferiți, deși nu foarte, semn că societatea, lumea despre care se spune că e de jos, s-a schimbat ea însăși. În noile parlamente (greșisem: paralamente, nu-i tocmai o greșeală!), cu excepțiile de rigoare, modelul e acela al omului care a reușit în viață, nu întotdeauna pe un traseu legal.

Dar ce mai tura-vura, ce voiam să vă spun era că, în timp, ne-am cam putea da seama că vechiul proverb malodorant cu peștele nu e tocmai-tocmai conform cu noua realitate. Poate nu era conform nici cu cea puțin mai veche. Pe scurt, cred că mai mult cei de jos îi influențează pe cei de sus. Acceptând această împărțire nu tocmai curată a societății în cei de jos și cei de sus. Pentru că nu există un conformism mai accentuat decât al acelora care vor să ajungă sus; ei se conformează, vreau să spun, modelului dorit de cei „de jos“. Eu cred că dacă nimeni dintre cei „de jos“, de la baza votului, care pretind bacșișuri, taximetriști, funcționari de la te miri ce ghișee și așa mai departe, continuând cu medici (unii, desigur) postați ceva mai sus în ierarhia socială, cel puțin după cuantumul bacșișului pe care-l primesc și mulți îl chiar pretind, nu ar mai practica acest sport murdar și, teoretic, periculos, s-ar încetini și viteza cu care cei puși de pază la banii publici și-ar mai băga fără scrupule mâinile, vorba aia, până la cot, în haznaua (așa i se spunea tezaurului cândva!) publică. Pentru că, nu de alta, dar atunci n-ar mai fi atât de siguri că, oricât ar fura sau delapida, ar mai fi votați o dată și încă o dată.

La noi regula o fac șmecherii, pentru că, nu-i așa?, există chiar un fel de a folosi cuvântul, ca și celălalt, mai tare, hoț, nu ca vorbă de scădere, cum ar fi spus bătrânii ardeleni de altădată, ci ca o confirmare a valorii lor sociale. „Mare hoț mai ești!“ nu e, numai așa, o vorbă, ci mult mai mult. Un calificativ pozitiv. Și asta pentru că vorbele, până la urmă, desenează morala care se practică în lumea unde ele sunt folosite. Căci lumea e, în ultimă analiză, și rezultatul vorbelor, morala ei cu atât mai mult un produs al vorbelor, deși pare invers, că vorbele oglindesc mentalități, deci și morala practicată de societatea care le folosește. Chiar atunci când unele expresii sunt utilizate cu intenție negativă, ele au o tentă admirativă.

Poate că n-ar strica, deci, să mai reconsiderăm unele proverbe vechi și considerate absolut sigure, căci, zău dacă nu mi se pare că societatea de jos se strică, de jos în sus vreau să spun. Asta îi va fi făcând pe oamenii onești să nu se amestece în politică, pentru că – recurg iar la un prefabricat – „dacă te bagi în tărâțe te mănâncă porcii.“