Priviți, această ghilotină
Priviți, această ghilotină
de azi încolo e a voastră.
V-o dăruiesc (conform sentinței)
spre-a mă ghilotina mereu;
M-am condamnat atât de aspru,
să poată zilnic să se vadă
Că nu e nici măcar o pată
de roșu, în lăuntrul meu.
Dacă va obosi călăul
aduceți altul, cât mai grabnic,
Să nu se piardă nici o clipă,
căci timpu-i prețios, știți bine,
Iar de se va toci vreodată
oțelul, vă implor, prieteni:
Nu dați decret de grațiere –
decapitați-mă cu mine!
Comentarea unei sentințe
Precis că Dumnezeu fu mituit,
De nu vru El deloc, deloc să vadă
Că Soarele-i un criminal nenorocit
Care-a ucis atâția oameni de zăpadă
Și, prin urmare,
În loc să-i dea ani grei de-nchisoare,
Cum merita cu vârf și-ndesat,
Îl declară nevinovat.
Pronunțarea sentinței mă lăsă mut:
În vecii-vecilor n-aș fi crezut
Că-n Cer
Judecățile sunt făcute la fel
Ca pe la noi.
Doamne, nici nu-mi vine să mă gândesc
Cum va arăta Judecata de-Apoi!…
Rătăcire
E o-ntâmplare plină de mister,
Dac-o auzi, te minunezi, vecine:
Pornind pe-un drum, bătut de ani, spre cer
M-am rătăcit și am ajuns în mine.
Nu rătăcirea-n sine mă șochează,
Ci faptul că nici Tatăl, nici Iisus,
N-au reușit, de-atâta timp, să vază
Că s-a-ntâmplat ceva: că-n Cer eu nu-s.