Corto Maltese în Siberia

Al treilea album independent consacrat de Hugo Pratt

aventurilor lui Corto Maltese a fost conceput începând cu

anul 1974, pentru revista italiană Linus“. Se numea Corte

Sconta dette Arcana (Curtea secretă, zisă a arcanelor), titlu păstrat

ulterior pentru toate republicările în italiană. În franceză,

albumul s-a intitulat Corto Maltese en Siberie. Despre „curtea

secretă“, Hugo Pratt susținea că în copilăria lui ea încă exista. Dintr-o scriere

memorialistică a autorului deducem că ea ar putea fi Corte Botega, situată

la doi pași de Campo Santi Giovanni e Paolo din Veneția. În nedezmințitul

lui stil în care imaginarul și realul se amestecă aleatoriu, Hugo Pratt ne întinde

o cursă. Adevărată sau nu, denumirea e suficient de poetică pentru a rămâne

în memorie și pentru a stârni reverii livrești.

Titlul italian nu acoperă însă nici pe departe conținutul albumului,

plasat în cea mai mare parte în Hong Kong, Manciuria, Mongolia și în ținuturile

friguroase ale Siberiei. Dar el e important pentru că oferă o deschidere spre

ceea ce avea să constituie stilul târziu al lui Hugo Pratt — amestec de poezie

și vis, de melancolie și neliniște, de esoterism și ironie, de ieșire din timp și

de recuperare a acestuia prin memorie și nostalgie. Drept dovadă, atunci

când a transformat banda desenată în roman (Corte sconta dette arcana, Giulio

Einaudi Editore, 1996), a ținut să sublinieze rădăcinile venețiene ale poveștii.

În varianta franceză s-a optat pentru

Cour des mysteres (Éditions Denoël,

1997) — și asta în ciuda faptului că,

în carte, prima secvență e plasată în

Hong Kong în 1919 și conține o

meditație cu iz claustrofobic a lui

Corto Maltese: „E ca și cum te-ai

plimba pe fundul unui acvariu uriaș

abandonat, înconjurat de sticlă

murdară și opacă“. Lungmetrajul de

animație regizat de Pascal Morelli,

Corto Maltese: La cour secrete des Arcanes,

din 2002, va sublinia și el conexiunea

venețiană a lucrării, născută în orașul

unde imaginarul își dispută întâietatea

cu metafizicul.

Albumul stă, explicit, sub semnul

visului. Aventura efectivă e doar

proiecția onirică a minții lui Corto

Maltese care, aflat în afara timpului

calendarul indică data de 34

decembrie a unui an neprecizat, dar

despre care vom afla curând că

aparține intervalului 1918-1920 —,

ajunge la cealaltă extremitate a

globului, în Hong Kong. Orașul asiatic

nu e decât punctul de pornire al unui

voiaj primejdios prin Manciuria,

Siberia, Mongolia, China, pentru ca,

finalmente, să-l reîntâlnim pe erou

la Hong Kong. Pare să existe o legătură

directă între lungimea itinerariului

și durata scrierii scenariului și a

executării desenelor. Serialul din

revista „Linus“ s-a încheiat abia în

vara lui 1977, la trei ani și jumătate

după ce prima planșă văzuse lumina

tiparului.

Cariera internațională

avea să înceapă odată

cu serializarea, între

februarie și septem –

brie 1978, în nou înființata publicație belgiană de benzi desenate

(a suivre), și urmată de publicarea în franceză la Editura

Casterman, în 1979. Hugo Pratt revenea la o formulă mai relaxată, după turul

de forță al anilor în care, constrâns de formula revistei „Pif“, produsese

episoade de sine stătătoare, de douăzeci de pagini. Prin Corto Maltese în Siberia,

autorul își recâștiga libertatea de mișcare — tematică și ideatică — din Balada

mării sărate (1976), unde, după cum se știe, apărea pentru prima oară figura

marinarului cu cercel în ureche.

Succesul albumelor ce adunau cele douăzeci și una de episoade din

revista „Pif“ (Sub semnul Capricornului, Departe, tot mai departe, Celticele și

Etiopicele) i-au asigurat lui Pratt nu doar celebritatea, ci și o siguranță materială

și o liniște sufletească pe care nu le mai cunoscuse până atunci. Simțul libertății,

al curajului de a inova, de a experimenta, de a risca din punct de vedere artistic

sunt pe deplin răsplătite. În ciuda violențelor, a tensiunii, a înfruntărilor

fizice brutale, a lipsei de compasiune, aerul de accesibilitate al narațiunii,

realizat printr-o rafinată tehnică a alb-negrului, conferă magnetism unei

povestiri în care idealismul, ideologia, lăcomia și eroismul alcătuiesc materia

primă a unei istorii despre limitele conștiinței umane.

E dincolo de orice dubiu că la însușirile enumerate mai sus a contribuit

Guido Fulga, prietenul venețian al lui Hugo Pratt, care a desenat trenurile

blindate prezente în album. Ele nu lasă deloc impresia unor implanturi, a

unor segmente lipite artificial, ci sunt perfect integrate atmosferei generale

a poveștii. Fulga, un maestru al detaliului realist, a știut să aloce un spațiu —

obligatoriu la Hugo Pratt — elementului ambiguu, transparenței geografice

convertite în peisaj mental ce dau tensiune și consistență întregului. Lucru

cu atât mai dificil cu cât, în acea fază, romanele grafice ale lui Pratt erau

gândite în alb și negru — ceea ce îngrădea posibilitățile de a exprima profunzimea

culturală și intelectuală care a alcătuit constant și fondul, și rama creației

artistului. Pe de altă parte, minimalismul coloristic facilita identificarea

operelor cu care Pratt a stabilit, în fiecare din compunerile sale, punți de

legătură și prilejuri de a dialoga în răspăr.

În cazul de față, înrâuririle provin din zona vizualului. Dincolo de orice

dubiu, Pratt a intrat în rezonanță cu filmul clasic, din 1932, al lui Josef von

Sternberg, Shanghai Express, în care rolul principal era interpretat de Marlene

Dietrich. Trăsăturile ei sunt atât de asemănătoare cu cele ale femeii fatale

din Corto Maltese în Siberia, ducesa Marina Seminova, încât similitudinile

epice vorbesc de la sine. Specialiștii în bandă desenată menționează și influența

uneia din creațiile lui Milton Caniff, Terry and the Pirates. Cred, însă, că e vorba

mai degrabă de o iluzie, indusă de repetatele declarații ale lui Hugo Pratt

privind datoriile artistice pe care le-ar fi avut față de marele cartoonist american.

Cealaltă protagonistă feminină, Shanghai Li, e imaginată tot

într-o manieră livrescă. Ea e un amestec de reminiscențe

muzicale (Hugo Pratt cita versurile unui cântec auzit cândva:

La cerco per tutti e bar e per il caffé/ Dove mai sei tu che non

ti trovo piu/ Mia piccola Shangai Lil’“) și de amintiri cu iz

monden-rocambolesc: „E vorba de Roy Song, nepoata lui

Chang-Kai-Șec. Am întâlnit-o într-un avion care venea de la New York, unde

mi-a fost prezentată de Joël Laroche, care conducea Publicness, editorul

primelor mele albume cu Corto Maltese. Am regăsit-o pe fata asta pe Champs-

Elysées și am început să ne întâlnim. Am aflat că mama ei era amanta lui Lin

Biao, că aparținea familiei Song, deci și familiei Chang-Kai-Șec și familiei

Sun Yat-sen. Sunt, de asemenea,

foarte amestecați cu secta Triadei,

cu bancheri din Hong-Kong și din

Statele Unite. Fata fusese probabil

ținta unei facțiuni revoluționare și

n-a găsit nimic mai bun de făcut

decât să se ascundă la mine pentru

câteva luni, la Paris și la Veneția. Ea

mi-a spus întreaga istorie a familiei

Song. Mai târziu, mi-a trimis o invitație

să merg la nunta ei, în Formosa

[numele originar al Taiwanului, dar și

al auto-proclamatei republici care a durat

doar cinci luni, în 1895 n.m., M.M.].

Mi se adresa cu «unchiule». Niște

chinezi au venit la Veneția să-mi

mulțumească și să-mi spună că îmi

stau la dispoziție în orice chestiune“

(Petitfaux, 1990: 95). Pratt a poreclit-o

pe fată Welcome e-e.

Într-un alt loc, autorul adaugă:

Am cunoscut mai mulți membri ai

acestei mari familiei chineze naționaliste,

în Taiwan, în anii 1970. În lumea

secretă a spionajului — care este

pentru lumea politică ceea ce

lumea secretă a esoterismului

este pentru lumea religioasă —

atunci când spui despre cineva

că «are un fluture pe umăr» înseamnă

că deține un secret pe care nu-l va

dezvălui în niciun chip“ (Guilbert,

2006: 347).

Sursele livrești ale creației sunt

și ele menționate de artist într-un

dialog cu Dominique Petitfaux: „Am

citit ceva despre baronul von Ungern-

Sternberg într-o enciclopedie militară

englezească. Am văzut că a fost pentru

o vreme regele Mongoliei. Am citit

de asemenea cărți despre armata

imperială rusă și despre sectele

chinezești. Ungern-Sternberg mi s-a

părut un personaj seducător. Face parte din cavalerii teutoni. Familia lui

provenea din Estonia și era de origine germană. Mulți germani au devenit

ofițeri ruși pe vremea Ecaterinei a Rusiei. Pentru scrierea poveștii m-a ajutat

cartea prietenului meu Jean Mabire, Ungern, le baron fou“ (Petitfaux, 1990: 93).

Ar merita menționat, pentru contextul paradoxal al existenței cosmopolitului

Pratt, că Jean Mabire s-a plasat, din punct de vedere politic, la antipodul

pozițiilor sale ideologice. Numele lui Mabire a fost intens citat în cadrul

mișcărilor separatiste ale Normandiei, fiind și un activ participant la reabilitarea,

dintr-o perspectivă desuet-romantică, a nazismului.

Decisive sunt informațiile din Yi Jing. Cartea transformărilor (I Ching, I

King), una din cele mai vechi cărți chinezești, compusă în perioada secolelor

X-IV, î.H. E un manual de divinație bazată pe cleromanție, adică pe folosirea

cifrelor. Lucrarea e și o cosmologie, propunând un complicat sistem de

hexagrame în care sunt ascunse secretele lumii. Subliminal, Pratt construia

un arc de cerc prin care cel mai oriental, prin fast și mister, oraș occidental,

Veneția, se întâlnea cu lumea eminamente încifrată și secretă a Orientului.

Mai intens decât în creațiile ulterioare, mistificările și aluziile culturale

alcătuiesc un strat intertextual în care sunt convocate, în ipostaze inedite, și

personaje reale (cum ar fi desenatorul american Jack Tippit și cântărețul

italo-francez Nino Ferrer). Baronul Ungern-Sternberg e un mare cititor (așa

cum e și Corto Maltese) și îl surprindem parcurgând faimosul poem al lui

Coleridge, Kubla Khan. Cea mai spectaculoasă formulă de dialog intertextual

ne-o furnizează însă Corto Maltese, care citează câteva versuri din creația

bunicului său, Eugenio Genero, un poet dialectal. În varianta franceză a

albumului, versurile au fost înlocuite de editor, spre nemulțumirea autorului,

cu un citat din „Sensation“, de Rimbaud. Chiar și peste ani, frustrarea lui

rămăsese intactă: „Dacă tot voiau să le facă plăcere cititorilor francezi, de ce

n-au înlocuit și Veneția cu Parisul?“ (Guilbert, 2006: 168).

_______________

Guilbert, Jean-Claude, 2006. Hugo Pratt. La traversée du labyrinthe. Paris: Presse

de la Renaissance.

Petitfaux, Dominique, 1990. De l’autre côté de Corto. Tournai: Casterman.