Sapa ecologică de lemn

Deși nu ar trebui, izbucnesc în rîs cînd îi privesc poza și citesc explicația. Are o față nevinovată, durdulie, e tuns proaspăt și îmbrăcat în costum la comandă, cu mîneca de la mîna stîngă ridicată atît cît să i se vadă ceasul, fără îndoială, scump. Poza ca poza, știu personajul, îl știm cu toții, nu ne mai păcălește, dar explicația! „Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un face apel la o acțiune urgentă contra schimbărilor climatice“ (FranceNews24). Da, sîngerosul dictator se așează lîngă Greta și vrea să salveze planeta, scuzați rima. După ce a adus țara (moștenită de la tatăl și bunicul său) la sapă de lemn, o unealtă, desigur, ecologică, acum vrea să salveze, să se implice și el în combaterea schimbărilor climei. Vrea să re-intre în „lumea bună“ a activiștilor verzi. Să stea și el la masă, la banchetele luxoase, alături de militanții ecologiști care vin cu avioanele private și consumă bucate cu dichis. Apoi, după desert, plîng de mila planetei.

Gestul lui Kim Jong-un nu e decît o perdea de fum toxic emanat de propaganda deșănțată și de cultul personalității care funcționează, de trei generații, în țara asiatică. Nimeni nu-l crede și nimeni nu pare să-l asculte. În afara propriului popor care, în mod cert, a fost informat, în emisiuni dedicate acestei inițiative „planetare“ a Marelui Conducător, la televiziunea de partid și de stat din Phenian. Pentru cei care au trăit o bună parte a vieții înainte de 1989, această mișcare propagandistică aduce aminte de „strategul păcii planetare“, Nicolae Ceaușescu, cel cu ambiții de Premiu Nobel pentru Pace. După ce ajung să creadă că națiunile lor îi adulează, cam toți dictatorii tînjesc după o recunoaștere internațională.

Dacă, înainte de internet se mai putea ascunde adevărul, se mai puteau cumpăra indulgențe de la presa străină, astăzi e mai greu să păcălești lumea, indiferent cîți postaci ai plăti. Așa că, riscînd ca asta să-l facă verde de supărare, lumea nu crede deloc convertirea lui Kim Jung-un la ecologism, în ciuda nuanțelor de roșu ale acestei mișcări mondiale.

Ieșirea asta a liderului nord-coreean mi-a adus aminte de perioada cînd, pe vremuri, cu un fel de voluptate vinovată, citeam „materialele“ de propagandă din Coreea de Nord, răspîndite cu larghețe de ambasada din București. Erau traduse în românește și tipărite pe o hîrtie foarte fină. Majoritatea erau despre Marele Lider Kim Ir Sen, dar, deja, și despre cel care îi va urma (se știa asta), Kim Jong-il, iubitul fiu al iubitului părinte al poporului. Dacă în cazul lui Kim Ir Sen propaganda se asemăna cu aceea a lui Ceaușescu, în cazul fiului am citit niște povești extraordinare, parte dintr-un cult al personalității preventiv. Și, pentru ca ele să nu se piardă, am să rezum, pentru memoria colectivă, trei astfel de secvențe sapiențiale.

Una dintre ele se petrece pe cînd Kim Jong-il era la grădiniță. Educatoarea încerca să-i învețe operațiunea de adunare. Și le-a spus că „unu și cu unu egal doi“. Atunci micuțul fiu de președinte, el însuși viitor președinte și viitor tată de președinte, s-a ridicat și a spus: „Nu e așa!“ Învățătoarea, mirată în limitele disciplinei de partid, l-a rugat să explice: „Iată, a zis el, bulgărele meu de pămînt și bulgărele de pămînt al colegului meu fac un bulgăre mai mare, nu doi bulgări“. Învățătoarea, firesc, a plîns și a subliniat că tînărul viitor conducător a descoperit, astfel, forța de unire a poporului.

A doua se petrece cu ocazia unei vizite pe o insulă oarecum izolată, aparținînd de Coreea de Nord. Acolo, Kim Jong-il a observat că oamenii erau cam triști, iar asta nu i-a plăcut: socialismul nu se clădește cu oameni triști! Așa că a luat o măsură îndelung aplaudată de locuitorii insulei: le-a dăruit un acordeon. Și de atunci, locuitorii insulei nu au mai fost triști.

Cea de-a treia poveste e cu un violonist destul de talentat, dar care se dovedea cam șovăielnic în exprimarea talentului său. Kim Jong-il s-a întîlnit cu el și, spunea textul broșurii, negru pe alb, „i-a dat peste opt sute de sfaturi“. Înarmat cu ele, violonistul s-a prezentat la un concurs național și a cîștigat Marele Premiu. Îmi imaginez scena: Marele Conducător oferindu-i muzicianului, cu generozitate, sfat după sfat, și, mai într-un colț, martor la acest fericit eveniment, cineva număra sfaturile. A păstrat șirul pînă la opt sute și, probabil, obosit, a mai șovăit cu număratul, iar noi trebuie să ne mulțumim cu acest „peste opt sute“. Nu știu cîte sfaturi primesc viitorii violoniști la Conservator, dar mi se pare că opt sute înseamnă ceva!

Bonus, o întîmplare mai tristă, pe care mi-am amintit-o în timp ce scriam. Kim Jong-il dă buzna în biroul tatălui său, Conducătorul Suprem, și-l anunță că a murit mama sa. Kim Ir Sen îl poftește afară, fără niciun comentariu. După ce și-a terminat munca, a ieșit din birou, a plîns împreună cu fiul și i-a explicat de ce l-a scos din birou: „Întîi e munca pentru popor, apoi vin problemele de familie“.

Am păstrat, pentru „la bonne bouche“, una ieșită din comun. Se știe că Nicolae Ceaușescu, geniul carpatin, spirit renascentist, cum frumos s-a spus despre el, avea multe cunoștințe în mai toate domeniile. Însă personalitatea lui, gîndirea lui enciclopedică pălește în fața acestei afirmații scrise negru pe alb într-o broșură coreeană a vremii, care a făcut de rușine propaganda comunistă dîmbovițeană: „Cunoștințele tovarășului Kim Jong-il în toate domeniile sînt nelimitate!“ Imbatabil!