poem de Emilian Pal
mi se spune Zaheu
în fiecare dimineață aștept în
față la transilvania
mașina să mă ducă la editură
colegii de muncă mă îndeamnă
în glumă
să fac un ban cinstit
șoferii care opresc mă confundă cu un supraveghetor
de parcare
unii mă-ntreabă cât e tariful
pe oră
alții mă roagă să-i păsuiesc
nu vor decât să-și verifice
cardul
cei mai mulți înjură printre
dinți primăria
încă o taxă pentru contribuabili
cinstiți
pe ei mă răzbun elegant
nu le spun că bancomatele-s
goale
apoi
te văd de departe cum
traversezi
grăbită spre locul de muncă
uneori ai părul prins în coc
îmi închipui că ești maiko
și te îndrepți
spre casa de ceai unde
bărbații vor licita
pentru virginitatea ta
alteori părul ți se revarsă
pe umeri
cum se revarsă zambezi în
deltele africane
dacă fumez
scoți și tu o țigară te-apropii
de mine
îmi ceri un foc
uneori am doar un chibrit
încerci o dată de două de
trei ori
încurcată îmi ceri ajutorul
chibritul se-aprinde din prima
flacăra tremură-n palmele
făcute căuș
cum ar tremura sânii tăi între
buzele mele
alteori vin pregătit cu două
brichete
ai grijă doar la flacără tremură
cum tremură sternul meu
între palmele tale
faci câțiva pași te întorci
cu fața spre
precista mare
te prefaci că-ți faci cruce
de fapt
vrei doar să vezi dacă te
urmăresc
cu privirea
m-am tot gândit că-ntr-o zi
voi avea curaj să apar în fața ta
sincer
ca ludovic sfântul când a primit
cununa de spini
cumpărată de la bancherii
venețieni
cu bugetul Franței pe-un an
de zile
ți-aș spune ma cheamă Zaheu
și cred că Dumnezeu are
un simț al umorului
extrem de ciudat
la prima oră de biblie când
preotul a întrebat
ce știm despre Dumnezeu
m-am ridicat în picioare
și-am spus
Dumnezeu a murit trăiască
omul
iar acum corectez în draci
și scriu recenzii
despre întoarceri la evanghelii
celano
perugini anonimi și moduri
spirituale de vindecare a
dependenței de pornografia
pe net
mi se spune Zaheu
de pe vremea când
cameramanii de la televiziunile naționale se călcau în picioare
pentru cadre cu politicieni
veniți
la inundații lansări de
programe electorale
și băi de mulțime
iar eu mic de statură mă urcam
pe un trepied
părăsit ca-ntr-un sicomor
să fac și eu o poză
mai de doamne ajută cât
să nu mă concedieze
redactorul șef
mi se spune Zaheu de pe
vremea când
cățărat în oameni ca-ntr-un
sicomor
așteptam o femeie care
să-mi spună
Emile coboară degrabă căci
astăzi
voi rămâne la tine acasă
nu știu de ce am curaj
să-ți vorbesc
doar în zilele când nu te văd
atunci organizez flash moburi
cu umbre
în zilele în care te văd
de la depărtare
cum traversezi spre locul
de muncă
mă urc pe parcometre
imaginare ca-ntr-un sicomor
celor ce-au trecut prin viețile
mele le spun
vă întorc împătrit dacă v-am
nedreptățit cu ceva
tu te întorci cu fața spre
precista mare zâmbești
eu repet în neștire astăzi
s-a făcut mântuire
acestui trup
și mă gândesc la himenul tău
ca la argintul
de pe nuestra senora
de las mercedes
poezii de Sterian Vicol
Duminica
Duminica nu se ia sânge
când glasul îngerilor se-ntrupă
în chiar chipul Fecioarei
ce plânge
‘nainte de-a naște și-apoi,
după…
Duminica nu se dă sânge
celui care-a fost bătut pe cruce
decât dacă și spinul îi strânge
fruntea la soare, să-l usuce!
Duminica nu se ia și nu se dă
sânge, chiar de ți-ai tăiat
o mână,
el poate deveni pârâul ce
posedă
dorul de frate, pe-aproape
să rămână.
Duminica cei care dau totuși
sânge
spre a salva un vis care
altfel piere,
viața lor, atunci, sigur,
se răsfrânge
adio, în clipa unei nopți
de Înviere!
Fântâni părăsite
Calea dintre două fântâni
părăsite
e foarte lungă dar îndeajuns să
mori de sete, când, prin mii
de site,
pulberea țărânii în toate
e pătrunsă
Se poate muri între două
fântâni
când nicio ciutură nu mai
există,
visând unda apei de-atâtea
săptămâni,
fata morgana șterge ultima
pistă
Pe-acolo, printre ierburi și
pietre,
mișună șerpii printre oasele
sunând,
s-au spart parcă o mulțime
de vetre
legate cu păcat și umbre
la rând.
Sertarul meu
(Variantă)
Sertarul meu cu manuscrise
cu ghinde de stejar și foi
nescrise,
la miezul nopții el se va
deschide
când versuri și litere-s gravide!
Lângă Precista
Lângă Biserica Precista,
o femeie goală
privește fluviul cu inelele lui,
pudică, se-acoperă cu iarba
domoală
că este și a ei, și a nimănui –
Brățara-i de argint de pe
gleznă
e-asemeni celui ce răsună
în potir,
de ești orb, ea te smulge
din beznă
și-ți pune pe piept un roșu
trandafir
Și cerul se prinde într-un mal
abrupt,
și teii trag de marginea nopții
încet,
dangătul clopotului crește
dedesubt
când femeia goală e-amantă
de poet.
Lângă Biserica Precista,
Precistă,
metopele de lut ies la iveală,
fiindcă acolo cineva există
dezgolind fecioara din norul
de cerneală!
Leagănul
Leagănul e primul mormânt
de mâinele mamei legănat,
cum litera se-agită în cuvânt
cu vrerea celor fără de păcat
Mai la amiază, zic amiază,
deși e miez de noapte,
leagănul tot survolează
grădina cu poame coapte –
Între noi, chiar de-i înspre zori,
leagănul atinge-o palmă de
pământ,
atunci cu o brazdă de flori
ograda se resoarbe frunză-n
vânt…
Leagănul e Primul mormânt
a ce
a fost după celălalt, precum
știi,
iar în trupul poemului litera
tace
strivită de-atâtea sunete târzii.
Țăranii
Mai sunt ori credem că mai
sunt,
fără ei, satul rupe frânghii
de cer,
ca și pietrele ce se lovesc
în prund
ei sunt, țăranii ce nu mai pier –
O, și dacă ei se duc, șir de
cocoare,
atârnă-n casa lor o cămașă
țesută
din cânepa toarsă la șezătoare,
semn prins la icoana
ne-ncepută!?