Dacă celelalte direcții ale artei dansului au o evoluție mai lentă, privind ivirea unor noi generații de creatori, în schimb, în zona dansului contemporan apar cotinuu noi și noi generații de coregrafi, într-o adevărată avalanșă. Înființarea la începutul anilor 1990 a secției de Coregrafie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, unde aproape toți profesorii au acest profil, precum și impulsul dat de suita de spectacole de dans contemporan francez, venite tot în acei ani în România, prin programul La danse en Voyage, sunt în bună măsură explicația acestui fenomen. Am fost invitată uneori să urmăresc examenele de licență ale diferitelor promoții și, admirând de multe ori valoarea unor tineri creatori, m-am întrebat, în același timp, unde vor putea evolua, în continuare, toți aceștia, în ce cadru instituțional ? Unii dintre ei s-au integrat zonei creative a Centrului Național al Dansului București, precum Simona Deaconescu, căreia i-am urmărit acolo lucrările ulterioare, dar câțiva, care s-au dovedit nu numai buni dansatori și coregrafi, dar și buni manageri, au avut puterea să își creze singuri și cadrul instituțional unde să poată crea în continuare, cadru deschis și altor colegi de generație. Cel mai reprezentativ exemplu este cel al lui Arcadie Rusu și al instituției create de el în spațiile fostului ziar Universul, și anume LINOTIP, Centru Independent Coregrafic. Aici am avut, de curând, surpriza deosebit de plăcută de a cunoaște un nou dansator și coregraf, de o deosebită valoare, pe Daniel Alexandru Dragomir, director și coregraf al unei noi apărute structuri, Contemporary Creative Dreamers SRL, ale cărei baze le-a pus, împreună cu câțiva colegi, încă de când era student al secției de Coregrafie, a UNATC, în 2019. Visătorii creativi contemporani, nu au rămas deci doar niște visători, ci au dat formă concretă viselor lor. Este marca vigorii tinerești care îi caracterizează. Daniel Alexandru Dragomir și-a dat licența în 2017 cu Elena Zamfirescu, căreia i-a rămas recunoscător pentru formare și încurajare pe noul drum al creație și apoi, în 2019, masteratul cu Sergiu Anghel. Este al treilea student strălucit, la modelarea căruia a contribuit acest profesor, după Arcadie Rusu și Simona Deaconescu, de ale căror creații am avut prilejul să mă bucur din plin.
Prima surpriză a fost tematica abordată, de o largă preocupare spirituală, deloc obișnuită în rândul tinerilor creatori de astăzi. Din contră, am urmărit câteva producții coregrafice care, dacă se refereau la astfel de subiecte o făceau doar în treacăt și sub formă ironică. Semnificativ chiar din titlu, prima lui creație de la licență s-a numit When Darkness Becomes Light, iar cea de la masterat, pe care am văzut-o acum la LINOTIP, Nihil Sine Deo, precum știm deviza casei regale a României, dar în cazul său o constantă a căutărilor sale de a-și înțelege rostul și de a se apropia de sacralitate, căutări transpuse în for me plastice de mișcare. Aparent paradoxal, în cercarea de cuprindere și înțelegere a inefabilului este realizată nu cu subtilitatea gândului, ci cu concretețea materială a corpului și anume solicitarea acestuia până la epuizare și tinzând spre zbor, în speranța că, eliberat astfel de orice idei preconcepute, va avea acces la inexprimabil. Sunt multe momente când coregraful și companionii săi par a depăși limitele fizice, în evoluții sincron, în desprinderi individuale sau în duete de o plastică remarcabilă, pentru a reveni la evoluția în grup, implicarea lor totală citindu-se inclusiv pe chip. Fizicalitatea extremă a evoluțiilor dansante se datorează și faptului că Daniel Alexandru Dragomir și unii dintre membrii companiei au practicat vreme de câțiva ani, un gen spectaculos de streetdance. De aici pleacă fervoarea lor plastică, transpusă acum în forme de dans cult. Armonia leagă însă în prezent totul și este existentă nu doar în coregrafie ci și în solidaritatea grupului. Trei dintre membrii companiei de astăzi au pornit împreună de pe băncile facultății, crezând în același vis și atrăgând și pe alții mai tineri pe drumul lor, chiar și dansatori formați inițial pe linia dansului clasic.
Regia, coregrafia și light design-ul, foarte important în conturarea multor pasaje coregrafice, îi aparțin lui Daniel Alexandru Dragomir, implicat și în interpretare, alături de Anastasia Preotu, Andreea Vălean, Bianca Ardeleanu, Daniel Mihoc și George Pleșca, cu toții de o expresivitate plastică corporală remarcabilă. Soud design-ul s-a construit, treptat, din muzică creștină, precum Agnus Dei, în ciocnire sonoră, ca și înfruntarea corpurilor, cu sunetele de percuție ale tobelor japoneze Taiko și vibrații pe OHM-ul tibetan, prin conlucrarea dintre compozitorul Adrian Piciorea și coregraful Daniel Alexandru Dragomir – situație rară și fericită pentru configurația unui spectacol coregrafic . Și nu de puține ori și respirația interpreților, la unison, putea servi și ea ca fundal sonor al mișcării. Amprenta coregrafului și-a spus cuvântul și în costumul simplu ales, un pantalon larg, specific zonei asiatice și negru, ca și negrul cărbunelui de pe mâinile interpreților de la începutul spectacolului, estompat treptat prin multiplele întâlniri ale corpurilor lor. Bustul gol, cu excepția sutienului de culoarea pielii, brațele și picioarele goale constituiau culoarea deschisă contrastantă cu negrul pantalonilor și cu golul negru al scenei și permiteau, totodată, citirea cu ușurință a modelajului continuu al mușchilor în mișcare.
Deși fără o locație proprie, Compania Contemporary Creative Dreamers, a avut deja turnee în 2021 la București, Bacău, Brașov, Iași și o tabără de dans contemporan pentru elevii și studenții din învățământul vocațional, Daniel Alexandru Dragomir fiind și un profesor dedicat întru totul artei sale și dorind să transmită tot ce știe către toți cei care iubesc dansul.
Recenta întâlnire cu universul creativ atât de promițător al tânărului coregraf Daniel Alexandru Dragomir ne face să așteptăm cu îndreptățită bucurie viitoarea sa premieră, anunțată pentru luna septembrie, tot la LINOTIP.