Drept la replică

Domnule Nicolae Manolescu,

Ați publicat recent, în nr. 25/iunie al prestigioasei Românii Literare, un editorial conținând mai multe afirmații care ar putea induce în eroare cititorii cu privire la activitatea mea la conducerea Primăriei Sectorului 1.

În virtutea dreptului la replică, vă rog să publicați următoarele precizări.

1. Afirmația că „nu se mai strânge gunoiul menajer deoarece doamna Clotilde Armand n-a mai plătit facturile firmei de salubritate“ este inexactă: toate facturile pentru gunoiul menajer au fost integral plătite de primăria Sectorului 1. Dumneavoastră confundați însă, intenționat sau nu, gunoiul menajer cu curățenia stradală, ale cărei costuri abuzive sunt mult mai ridicate, și pentru care cel dintâi servește drept instrument de șantaj din partea Romprest. Firma de salubritate pretinde că nu a mai fost platită din iulie 2020, în realitate a încasat în această perioadă de la primărie peste 170 de milioane de lei.

2. Spuneți că eu aș dori ca prefectul Capitalei să dispună stare de alertă sanitară în sector, „ca să poată apela la o altă firmă fără licitație. Cei mai mulți o bănuiesc că asta a vrut din capul locului“. Cine sunt „cei mai multi“ care mă bănuiesc, domnule Manolescu? Oare este posibil să vă faceți ecoul unei calomnii fără cel mai mic fundament?

3. „Fapt e că gunoiul menajer zace în fața blocurilor sau a caselor dintr-o zonă a Capitalei mai mare decât orice municipiu din țară.“ Iarăși o afirmație fără niciun corespondent în realitate: un municipiu precum Cluj-Napoca are mai mulți locuitori și este de 3 ori mai întins decât Sectorul 1. Cu toate astea, cheltuielile pentru curățenia stradală și deszăpezirea Clujului în 2020 au fost de numai 30 milioane lei, de 7 ori mai mici decât în Sectorul 1 (217 milioane lei).

4. În mod surprinzător, afirmați „Ei, dacă lectura ar mai fi ce-a fost, s-ar fi observat că gunoaiele reprezintă o temă destul de obișnuită în romane, iar protagoniștii unora din aceste romane sunt împătimiți după gunoaie.“ Sunt de acord (hélas) că tinerele generații nu mai citesc ca acum 80 de ani. Restul afirmațiilor sunt însă deosebit de grave și nu pot rămâne fără reacție. Am citit destule romane și sunt convinsă că vă înșelați: gunoaiele nu sunt un subiect obișnuit în romane, iar protagoniști împătimiți după gunoaie… ei bine, pur și simplu pe planeta mea literară ei nu au debarcat încă, îmbrăcați în acele caraghioase „costume de cosmonaut“ pe care le descrie atât de plastic Milan Kundera.

5. „Iar dacă a știut, e limpede că, dincolo de interesul pentru înlocuirea firmei aflate sub contract cu o alta, de casă, cum se spune.“ Aici domnule Nicolae Manolescu, cădeți din nou în cea mai crasă calomnie. Mă acuzați fără niciun fel de probe, treceți nepăsător peste una din regulile fundamentale ale dezbaterii publice.

6. „Vârcolacul dimovian de care e îndrăgostită Clotilda este, în cazul de față, însuși demonul gunoaielor.“ Nu mă pot coborî până la a da acestei insinuări replica dimoviană (sau mai degrabă rabelaisiană) pe care ar merita-o.

Primăria pe care o conduc este astăzi în conflict cu gruparea de afaceriști-politicieni care ne țin prizonieri pentru un sfert de veac printr-un contract oneros, încheiat ilegal. Cetățenii Sectorului 1 plătesc 20% din bugetul local pentru salubrizarea stradală și deszăpezire, acolo unde Clujul sau Oradea nu plătesc nici 2%. Sumele astfel supra-facturate se întorc, cel mai probabil, către partide, televiziuni, și vor putea fi folosite pentru coruperea altor politicieni care vor semna alte contracte de același tip. Reușita sau eșecul preluării controlului asupra cheltuirii banului public este ceea ce va decide în ultimă instanță dacă România va deveni sau nu un stat captiv. Știu, suntem aici la porțile Orientului où tout est pris à la légère… Totuși, în anul bicentenarului epopeii lui Tudor Vladimirescu, sunt uimită că o atât de ilustră autoritate literară poate bagateliza miza luptei care se dă între Primăria unui sector al Capitalei și reprezentanții „tagmei jefuitorilor“.

Vă rog să primiți, domnule Nicolae Manolescu, expresia celei mai profunde și întristate considerații.

Clotilde Armand