Poeme de Ovidiu Genaru

O lume nouă

Noi nici n-am știut ce fericiți am fost când

credeam

Că suntem nefericiți. Noi eram nemulțumiți

Fără să bănuim ce ne așteaptă.

Aflăm acum din răul ce-l trăim că vine

prin cablu o lume nouă în dormitor

și nu ne-o dorim: vine omul în plus omul fără

loc omul hermafrodit omul-nu-plânge-nu-râde

omul ascultă comanda la mine.

Asta au vrut: să ascundă

sub Măștile Venețiene chipul pustiului.

 

Acum

Din șoaptă în șoaptă oamenii cucuvea ne-au îndemnat

ca să fie bine:

Stați în casă și așteptați.

Cândva o să fiți chemați și va fi

o singură dată. Nu se știe când vă vine rândul.

Nu

Există o a doua strigare. Ecoul e înșelător

ca-n pădurea de coloane de la Parthenon.

Așteptând

montați cofrajele micului vostru templu

apoi turnați betoanele până sus până

deveniți propriul vostru prizonier.

Așa acum e bine.

Acum puteți aprinde lumânarea.

 

De-o vreme

Aromele trezite din vis de o linguriță de argint

cu filigran

Dulce amar încercuit de porțelan

Apă cristal cling cling.

Nou/nouță dimineața vine pe un șervețel alb.

Cafeaua e o Doamnă.

De-o vreme pentru mine dimineața nu mai înseamnă

viitor.

 

Mai încet

Mâinile mele să ne aducem aminte cum și când

vă puneam să vâsliți printre cocori

ca să ajungem cu bine

în soare.

Ani buni ani răi zile mai lungi ca nopțile

de iulie

ca un stol de două păsări patinați în azur

căutând copca soarelui

ca să prind puterile Zeului.

Azi e o zi tristă și tot astfel de zile vor urma:

nu-mi sunteți ca altădată: v-ați zbârcit ca hribii

sub pielea pergamentoasă

un sânge încet abia mai încape prin vechile găuri.

Când strâng pumnul aud un scâncet

de grindă centenară. Iar pe voi unghiile mele

v-au tocit drumurile fără întoarcere

spre Paradisul pierdut.

 

Marea crăpelniță

Ne-au numărat și ne-au înfricoșat.

Marii Șefi La Cuțite au făcut liste pentru

Ospățul Final.

Noi nu-i cunoaștem.

Au adunat proteinele oceanelor cu proteinele

cornutelor

și tot nu ajung.

Au numărat pomii buruienile semințele

dobitoacele pământului toate jivinele și ierburile

paserile cerului atestate biblic

în Ziua a Șasea

și încă mai trebuie.

Și a fost seară și a fost dimineață.

Au introdus datele în calculatoare. Răspunsul

a fost sec: Ciuma cea Mare Medievală se-ntoarce

să refacă selecția inițială. S-o aducă la zi. Acum se

lucrează.

Să ajungă la toți

puținii rămași.

 

Numai atunci

Să fie noapte. Să fie pădure. Să fie iunie jilav.

Luna aprinsă peste pustiuri

Mare și friguroasă.

Numai atunci

auzi cum se depune pe triluri carnea

privighetorilor.

Numai atunci

și dacă ești cel ales. Dar nu în vremuri de ciumă.

 

Deschide ușa să te convingi

Să nu insistăm să nu reclamăm că la morgă nu avem semnal la mobil.

Așa s-au rânduit lucrurile.

Fără reguli stricte societatea se dezagregă.

Fără ordine lumea devine un haos.

E de ajuns să întredeschizi ușa să te convingi

că înăuntru e veșnicie.

La morgă telefonul sună doar în saci.

 

Frica

Au fost zile când credeam că eu sunt iarba.

Copil fiind m-au încuiat pe-afară.

Al măhălălii țânc

praful îmi era și plapomă și curcubeu.

Azi sunt

închis în casă. În mâna lui Dumnezeu e cheia.

Prin fața ușii aud cum tropăie cizmele fricii.

 

De cheltuială

Ți-a spus și doctorul că-n trupul tău

cu vechituri

rugina își refolosește fierul.

Că tu acum rescrii istorii retrăite.

Că tu acum trebuie să ierți.

În ochii tăi verzi răsare același soare nepăsător

la timpul ce ni s-a dat de cheltuială.

Cât a trecut știi. Cât a rămas nu vrei să afli.

Fără folos rămân atâtea lucruri după tine.

Rămân și cărți vreodată necitite

de alți umanoizi născuți la imprimantă.

 

O mulțime de singuri

Drumuri prin lume acum v-ați închis.

Orașul zăvorât. Strada nu mișcă

nu duce nu aduce departele de nicăieri.

Astmaticul s-a oprit între etaje.

Eu spun să nu pleci nicăieri să nu te ajungă

nemișcarea din urmă.

Nu speri nu te opui nu te ridici.

Asta au și vrut

să nu te ridici din genunchi. Să nu vezi mai departe.

Să nu cercetezi. Să nu

te compari cu Marele Nemuritorul Bill.

Șirul înaintașilor din care tu ai rămas viu

se șterge din calendare.

Să știi: tu reprezinți prezentul continuu. Tu nu vii

de undeva tu nu trebuie

să-ți aduci aminte. Înscrisurile din cronici

sunt fake news

Cu actele de identitate ale lumii trăite s-au aprins

ruguri. Asta au vrut: ca tu să uiți. Ca tine

sunt ceilalți: numere de telefon. O mulțime

de singuri fără chip. Protoplasmă.

Ei vor un nou început fără Iisus. Mesia a însângerat

imperii. Mesia a judecat plus-valoarea.

Mesia e un truc să te ridici din genunchi.

Drumuri care au fost cândva. Orașe care nu vor mai fi.

Ciuma cea Mare Medievală se întoarce să refacă

numeric

selecția inițială. S-o aducă la zi.

Ei vor un nou început cu Baraba.