La Teatrul Național din București, în seara de vineri 19 aprilie 1929, totul era pregătit pentru prezentarea unui spectacol fastuos: drama Fratele păgân a distinsului savant și om polivalent cultural Nicolae Iorga, în regia nu mai puțin cunoscutului om de teatru Constantin Nottara și într-o distribuție de zile mari, în frunte cu actorii Bulfinski și Calboreanu.
Ziarul „Ordinea“ (II, nr. 107, 1929) nu pierde ocazia și prezintă viitoarea premieră în chiar numărul de dimineață, cu portretele celor doi protagoniști: autorul, Nicolae Iorga (la a zecea piesă pusă în scenă), și regizorul, C. Nottara, ca în numărul de seară al zilei următoare (II, nr. 108, 1929), să reproducă, înglobând portretele actorilor menționați, o cronică dramatică entuziastă, ambele înscrisuri fiind anonime ascunzând pe cel ce le scrisese, respectiv pe Directorul-Proprietar al publicației – Mihail Burileanu (1888-1930), tatăl avocatei Rodica Burileanu, viitoarea soție (din 1936) a viitor celebrului scriitor bilingv român-francez și dramaturg – Eugen Ionescu.
Reproducem, în continuare, cele două texte citate, cu precizarea că, peste ani, Nicolae Iorga va împărtăși în alt mod finalul vieții sale, la 27 noiembrie 1940, asemănător întrucâtva cu cel al eroului dramei în discuție, unul fiind înlăturat din viața civilă a societății române prin călugărire, celălalt, autorul, fiind ucis și mutilat (ca o presimțire!).
Mircea Coloşenco
I. „Fratele păgân“ la Teatrul Naţional
Astăseară Teatrul Național reprezintă pentru prima oară noua piesă a d-lui N. Iorga „Fratele păgân“
Marele nostru învățat, quintezența inteligenții și capacității rasei noastre, ne dă și de astă dată dovada puterei lui de muncă în toate domeniile de cultură.
Lucrările sale dramatice, departe de causeriile teatrale ce gâdilă cuconetul nostru, totdeauna deasupra motivelor mărunte de intrigă și amor, tind, pe lângă opera de propagandă cu adevărat culturală să ne arate în motive de artă, desfășurările sufletești ale neamului nostru în ceeace a avut el mai caracteristic.
Animate de intuiția marelui istoric și aprinse în lumina vâlvătăilor de foc intern cum numai d. Iorga e în stare a încălzi scrisul, piesele d-sale de teatru sunt pentru publicul românesc, clipe de adevărate reculegeri din viața de toate zilele.
„Fratele păgân“ e o evocare istorică de idei, fapte și oameni, prinsă în angrenajul unei scheme teatrale dintre cele mai reușite.
O bună interpretare îi va asigura un meritat succes pe prima noastră scenă. D-nii Nottara, Bulfinski, Calboreanu, Pop Marțian, Atanasescu etc. și d-na Sorana Țopa, Maria Mohor, dețin rolurile principale.
Piesa e pusă în scenă cu mult fast și înțelegere de d. Nottara.
II. Teatrul Naţional: „Fratele păgân“
– cinci acte de N. Iorga –
Nu contestăm că pentru mulți, sau poate chiar pentru cei mai mulți, lucrările dramatice ale domnului N. Iorga nu prezintă atracția unui spectacol obișnuit de teatru.
Întâi fiindcă marele nostru învățat nu se ocupă în teatru de ceeace cer pretențiile unui public ce caută în teatru delectori sau leitmotivuri din viața de toate zilele pe care doar sforăriile autorului le schimbă mișcările, formele păstrându-se mereu veșnic aceleași și al doilea, pentru că teatrul d-sale pornit spre desăvârșirea unei idei de cele mai multe ori cu caracter cultural neglijează așa zisa lege a lucrărilor dramatice, prin definiție, inflexibile.
Astfel, teatrul domnului Iorga prezintă totdeauna o atmosferă grea de suflete reprezentate cerebral nu într-un conflict de logică teatrală, ci din acea mișcare impusă de necesitățile unei veridice realități istorice pe care o evoacă autorul nu pentru teatru propriu zis, ci pentru reînvierea unui fapt ce-a durat un conflict oarecare.
Din acest punct de vedere teatrul domnului Iorga e sortit a place mai mult tineretului pornit pe calea inițierilor și acelora ce găsesc în el prilej de desfătare intelectuală.
„Fratele păgân“ e o dramă istorică. Fără denaturări, fără prea multă podoabă a poetizărei și fără voite „culmi“ în desfășurare.
Acțiunea se petrece sub domnia lui Radu-Vodă. Poporul mai este sub imperiul amintirii lăsate de Mihnea-Vodă, om iubit de țară, care la sfârșitul vieții a trebuit să facă sacrificiul de a trece la mahomedanism, pentru a scăpa țara de urgia turcească.
Odată cu el a devenit păgân și unul din copiii lui, Ibrahim. În timpul domniei fratelui său, Radu-Vodă, Ibrahim se refugiază la curtea acestuia, dar boierii nu pot suferi ca un „păgân“ să fie de o seamă cu dânșii. Conflictul ajunge la culme când Ibrahim se îndrăgostește de fiica vornicului Udrea, Grăpina. Domnitorul cere sfatul boierilor, dacă iubind o româncă el nu are dreptul să treacă din nou la creștinism. Toți îl bănue pe Ibrahim de rea credință și că nu urmărește decât măriri și Vodă e silit să respingă cererea fratelui, iar împrejurarea că fata lui Udrea e surprinsă în urma acestor hotărâri în casa lui, îl silește să plece urmărit, și ajungând hărțuit la un schit să se călugărească, soluție la care a ajuns și credincioasa lui Grăpina.
Pe această canava, d. Iorga brodează. Ca în fața unei baghete magice ne apar aidoma timpurilor secolului al 17-lea cu negustorimea sârguitoare, cu boierii dintr-o bucată, care nu înțeleg să glumească cu cele sfinte și cu Domnul, neînțeles de mulțime, dar care în clipele grele știe să se învingă pe sine.
Conflictul dramatic isbucnește puternic și patetic. Destinul a făcut dintr-un creștin un mahomedan, fără voia lui, ci din voia tatălui silit de împrejurări. D. Iorga ne silește simpatia față de acest om pe care îl isbește fatalitatea în toate chipurile. Dumnezeul strămoșilor îl cheamă la icoanele creștinești, dragostea pământului părinților îl aduce pe meleagurile alor lui, iar dragostea lui se îndreaptă către o creștină. Dar oamenii sunt toți contra lui și el trebuie să ispășească o vină pe care nu o are.
De asemenea persoana lui Vodă e zugrăvită puternic. Înconjurat de boierii care nu-l înțeleg și de curtenii lingușitori, el găsește în sine înțelepciunea și puterea ca doar de dragul fratelui inimos de soartă, să nu împingă țara într-un război cu turcii.
Fata lui Udrea dovedește virtuțile neamului, prin înțelegere, milă și sacrificiu.
Boierii și negustorii sunt desenați în contururi precise, iar bunii călugări redau cu prisosință atmosfera de pace și reculegere a schitului.
Acțiunea bine închegată interesează din capul locului și ajunge la un punct culminant în actul al treilea, la sfatul domnesc, în care se hotărăște soarta lui Ibrahim.
Dialogul este condus cu îndemânare și menține tot timpul vie atmosfera piesii.
Decorurile evocatoare. În deosebi impresionant iatacul fetelor, aplaudat la scenă deschisă de un public încântat.
După fiecare act publicul a aplaudat îndelung autorul care a mulțumit dintr’o loje.
Interpretarea reprezentată prin d-nii: Calboreanu, Bulfinski, Pop Marțian, Nottara, etc., și d-nele Sorana Țopa și Maria Mohor s’a achitat conștiincios.
În deosebi a jucat cu căldură și convingere d. Bulfinsky în rolul Radu-Vodă, și Calboreanu în rolul lui Ibrahim.
Decorurile pline de atmosferă și evoca-toare.