Mariana Sipoș: Ce anume v-a determinat să învățați limba română?
Riina Jesmin: Limbile străine m-au interesat totdeauna. În Universitatea din Tallinn (atunci Institutul Pedagogic) am învățat și puțină spaniolă. În 1985, am făcut cunoștință cu Natalie Alver, traducătoare de literatura română. Ea locuia la Haapsalu, eu pe Insula Hiiumaa din apropiere. Mi-a propus sa învăț limba română cu ea și așa am început. Mă duceam la ea, la Haapsalu, o dată pe săptămână și în toamna anului 1985 am început să traducem împreuna Femeie, iată fiul tău a lui Sorin Titel. De fapt, ea a tradus, oral, eu am scris traducerea ei și acasă am corectat textul estonian, dar am citit paralel și textul român. Numele meu ca traducătoare încă nu apare în această carte, pentru ca m-am ocupat mai mult cu versiunea estonă.
Este greu pentru un estonian să învețe limba română?
Pentru mine nu a fost greu să învăț româna, pentru că știam deja spaniolă.
În presa din România nu am găsit decât foarte puține date despre dumneavoastră, dar am aflat că între 1987-1991 ați participat la cursurile de vară organizate de Universitatea din București. Cum erau organizate acele cursuri?
Cursurile erau organizate, cred, destul de bine, dar pe mine mă interesau mai mult contactele cu scriitori. De fapt la cursurile ca atare n-am prea participat, numai în primul an, 1987, dar nu-mi amintesc ce profesori am avut. Au fost organizate și excursii interesante, în Bucovina, Transilvania, Moldova, la Marea Neagră. În 1988, când am fost la cursurile de vară, am făcut cunoștință cu Gabriela Adameșteanu. Ea m-a ajutat foarte mult, și să procur cărțile de valoare, și să cunosc alți scriitori. Ținem legătura și acum.
Au fost suficiente acele cursuri ca să puteți citi literatură română? Ce scriitori români ați citit mai întâi?
Am citit cărți în românește și înainte de cursuri – din biblioteca profesoarei mele, Natalie Alver (D. R. Popescu, Sadoveanu, Radu Tudoran, Eminescu și altele). Am citit și câteva cărți ale scriitorilor români în estonă: Întunecare de Cezar Petrescu, povestirile lui Sadoveanu, Ion al lui Rebreanu, poeziile lui Eminescu.
Când v-ați hotărât să începeți să traduceți, aveați deja autori preferați?
Autorii preferați au venit ceva mai târziu, când am putut să cumpăr cărți în România și să citesc mai mult. Unul dintre autorii mei preferați e Mircea Eliade, dar și Mateiu Caragiale, Vasile Voiculescu, Gabriela Adameșteanu, Ana Blandiana, Paul Goma, Norman Manea și alții.
Din informațiile primite de la Ambasada României la Tallin, am înțeles că v-a fost acordată recent Diploma de excelență pentru contribuția excepțională la promovarea culturii și literaturii române în Estonia. Numărul cărților traduse de dumneavoastră este impresionant, mai ales că traduceți frecvent și din literatura de limbă engleză. Impresionant este și faptul că ați găsit și editori interesați de literatura română. Vă propun să menționăm cărțile traduse, în ordine cronologică.
Dumitru Radu Popescu: Dor, 1987; Gabriela Adameşteanu: Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă, 1988; Ana Blandiana: Proiecte de trecut, 1989; Mircea Eliade: Pe strada Mântuleasa, 1990; Gabriela Adameşteanu: Dimineaţa pierdută (în colaborare cu Natalie Alver), 1991; Vasile Voiculescu: Iubire magică, 1991; Mircea Eliade: Maitreyi, 1992; Paul Goma: Din Calidor, 1992; Radu Tudoran: Acea fată frumoasă,1992; Mircea Eliade: Secretul doctorului Honigberger, 1996; Mircea Eliade: Noaptea de Sânziene, 1996; Mihai Eminescu: Cezara. Sărmanul Dionis, 1996; Mircea Eliade Despre adevărurile găsite la întâmplare – eseuri, 2002; Norman Manea, Despre clovni: dictatorul şi artistul, 2012; Mateiu I. Caragiale: Craii de Curtea-Veche, 2016; Norman. Manea: Întoarcerea huliganului, 2016; Max Blecher: Vizuina luminată, 2020. Pentru traducerile din 2016 (Caragiale și Manea) am primit Premiul Fundației Culturale Estone.
V-am vorbit de cronologie pentru că, în România, Din Calidor a apărut la Editura Albatros în decembrie 1990 și am fost impresionată că, în 1992, dumneavoastră aveați deja publicată traducerea acestei cărți. Cum l-ați descoperit pe Paul Goma? Repet: atunci nu exista internetul, iar Paul Goma fusese un autor interzis de cenzură în România.
Despre Paul Goma mi-a vorbit Gabriela Adameșteanu, ea m-a ajutat să procur și cărțile lui.
Ce anume v-a determinat să traduceți Din Calidor? Ce calități are această carte, din punctul dumneavoastră de vedere?
Atunci, în anii ‘90, au apărut la noi și cărțile despre estonienii care au fost deportați sau care s-au refugiat în anii ‘40, așa că această temă era actuală. M-a interesat foarte mult și limba folosită de către autor. Din fericire, avem și noi cuvântul „kalidor“ (într-un dialect; corect ar fi „koridor“).
Cu sprijinul Ambasadei României de la Tallin, am primit din Estonia cartea tradusă de dumneavoastră pentru expoziția pe care am organizat-o recent la Muzeul Național al Literaturii Române cu toate cărțile lui Paul Goma publicate în străinătate (când era interzis în România, dar și după căderea comunismului, 26 de cărți). Deși nu știu estona, am remarcat că în postfața pe care o semnați, apare de multe ori cuvântul Basarabia, provincia din România interbelică unde s-a născut Paul Goma. Aveați, în 1990, cunoștințe despre istoria acestui teritoriu răpit României și despre drama locuitorilor săi, refugiați sau deportați de către armata de ocupație?
Profesoara mea de limba română, Natalie Alver, era basarabeancă și a fost deportată cu familia sa în Kazahstan, unde a fost deportată și familia lui Hans Alver, primarul legendar al orașului Haapsalu din Estonia1. Hans Alver a fost împușcat într-un lagăr. În Kazahstan, Natalie l-a cunoscut pe fiul lui Hans Alver (și el se numea Hans, după tatăl lui). Acolo s-au căsătorit, au avut doi copii, o fată și un băiat, și în anii ‘60 au putut să vină în Estonia. Natalie a învățat limba estonă și a început să traducă literatura română. Ea mi-a vorbit mult despre problema Basarabiei.
Mi-ar fi plăcut foarte mult să o cunosc pe Natalie Alver și cred că și lui Paul Goma. Din păcate, înțeleg că a murit la 61 de ani, în 24 noiembrie 1989. Nu a trăit să vadă căderea comunismului, poate doar căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989, să-i fi adus o ultimă bucurie. Documentându-mă mai mult, am aflat că numele ei de fată era Dominte, că a studiat la București, că a și predat la Conservatorul din capitala României, dar s-a întors în Basarabia în 1947, presupun în urma campaniei de repatriere forțată care este, de fapt, și tema romanului Arta refugii de Paul Goma. V-ar tenta să traduceți și această carte, care este – după cum știți – continuarea seriei autobiografice începute cu Din Calidor?
Sigur că aș vrea să traduc și Arta refugii. Sunt mai mulți scriitori români ale căror cărți aș vrea să le traduc. Am gata ciorna traducerii „Întâmplărilor în irealitatea imediată“ a lui Blecher.
Înțeleg că nu locuiți în capitala Estoniei și în condițiile de acum, activitățile culturale ale Ambasadei României la Tallin sunt limitate de restricțiile sanitare. Cum ați primit Diploma de excelență amintită mai sus?
Locuiesc pe insula Hiiumaa, în orașelul Kärdla (singurul oraș pe insula mea) și n-am putut să mă duc la Tallinn, pentru că după ce mama mea a murit (8 martie 2020) nu prea am cu cine să-mi las câinele. Avem numai două autobuze directe până la Tallin pe zi, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să plec de acasă la ora 7 dimineața și aș fi putut să mă întorc la 21 seara. Așa că Ambasada a hotărât să vină ei aici, pe insulă. Cred că pentru delegația Ambasadei a fost și mai interesantă aceasta mică excursie.
Ce credeți că s-ar putea face mai mult pentru dezvoltarea relațiilor culturale dintre țările noastre?
Eu am tradus și poezii din estonă în română (cu ajutorul lui Peter Sragher, care a corectat textele mele) și am publicat antologia de poezie estoniană contemporană Un cărăbuş sărută luna la Editura Tracus Arte, în 2014. Și mai am în ciornă poeziile lui Triin Soomets traduse în limba română. Ar fi trebuit să apară în 2019 ca un volum de poezii bilingv, dar, mă rog, durează. Ar fi foarte bine dacă cineva din România ar vrea să învețe limba estonă ca să traducă literatura noastră. Desigur, ar trebui să dezvoltăm și alte relații culturale în afara literaturii: artă, muzică, teatru ș.a.m.d.
Aveți dreptate. Oricum, eu vă sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce ați făcut și pentru acest interviu. Am aflat lucruri extrem de interesante. Și să sperăm că veți putea reveni la București unde, înțeleg, nu ați mai fost din 2014.
1 Hans Alver: medic celebru și primar al orașului Haapsalu între anii 1929-1940, căruia i se datorează transformarea orașului într-un centru turistic cunoscut la nivel internațional. A fost arestat la 14 iunie 1941 de către NKVD și executat într-un lagăr de muncă forțată din Urali la 24 aprilie 1942.