Un fapt îmbucurător: membrii Uniunii Scriitorilor încep să reacționeze în fața atacurilor josnice și smintite la care e supusă Uniunea Scriitorilor. Schimbarea aceasta de atitudine a scriitorilor nu e un gest în favoarea, în sprijinul conducerii organizației noastre, ci e un act firesc prin care ei își apără propriile interese și propriul statut în societatea românească unde, și așa, există tendința de a fi marginalizați. Cel mai recent exemplu de intervenții publice ferme îl găsim în numărul 3 al revistei „Expres cultural“ din Iași, care publică două articole remarcabile pe tema asediul aberant la care e supusă organizația noastră. Cele două texte sunt semnate de Liviu Ioan Stoiciu și de Nicolae Panaite. Reproducem pasaje din ele, cu îndemnul de a fi citite în întregime. Liviu Ioan Stoiciu: (…) De-a dreptul nefiresc, după mai bine de 25 de ani de la Revoluție, Uniunii Scriitorilor a ajuns să-i fie contestată existența legală. Un grup de scriitori «reformatori» (habar nu am de ce se autodenumesc așa; n-au nicio idee de reformă, ci doar de dărâmare a ceea ce funcționează statutar în Uniune), după ultima adunare generală a filialelor Uniunii Scriitorilor și după realegerea lui Nicolae Manolescu în fruntea ei (fie și la al treilea mandat; e ales până în anul 2023, conform noului statut adoptat de conducerea Uniunii, validat la Judecătorie) și-au înmulțit procesele împotriva Uniunii, pe motiv că Uniunea e o construcție comunistă, constituită forțat prin decret în 1949 (deși, repet, după Revoluție membrii Uniunii au hotărât să rămână într-o Uniune a Scriitorilor, liberi, neforțați nicicum, și s-a înlăturat orice gen de subordonare ideologică a Uniunii, având totală «autonomie structurală, funcțională și economică». Grupul minuscul de contestatari ai Uniunii, condus de Cristian Teodorescu, Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu (faceți comparație, Uniunea Scriitorilor condusă de N. Manolescu are aproape 2.800 de membri, în timp ce grupul are 12 membri, nici măcar nu mai are 30, cum s-a lăudat la constituirea lui) se ascund azi în spatele unei Încheieri judecătorești (e pe portalul Justiției și pe Agenția de carte.ro), care pune sub semnul întrebării existența Uniunii, deoarece după Revoluție cică decretul din 1949 (cu statut de utilitate publică pentru Uniunea Scriitorilor) ar fost anulat. (…) Contestatarii țin cu orice preț să desființeze Uniunea! Să vedeți nu mai departe atacul incalificabil (conducerea Uniunii n-a făcut caz, din decență), din februarie 2021, al acestor «reformatori» la adresa Uniunii. «Reformatori» care au somat acum, în numele Încheierii judecătorești (că Uniunea e ilegală și că nu are statut de utilitate publică, neînscrisă cum e azi în Registrul ONG-urilor și asociațiilor), juriștii Ministerului Culturii să nu mai acorde bani pentru revistele literare (care asigură majoritatea salariilor angajaților Uniunii) și să anuleze apartenența Casei Vernescu la Uniunea Scriitorilor (imobil acordat legal după Revoluție la schimb cu fostul sediu al Uniunii din bulevardul Kiseleff, transformat de comuniști în ambasadă; prin închirierea ei, Uniunea obține bani pentru ajutoarele sociale acordate membrilor ei ajunși la ananghie)! Un adevărat atentat la bunurile patrimoniale ale membrilor Uniunii! Au reușit astfel să-l intimideze inclusiv pe actualul ministru al Culturii, care a blocat finanțarea către Uniune, fără să aibă niciun înscris legal. Ce reformism e ăsta? Practic, grupul USR-Teodorescu, dacă ar reuși să desființeze Uniunea Scriitorilor condusă de N. Manolescu (ceea ce e de noaptea minții, cum se spune) și să o preia el, cu ce s-ar alege? Cu praful de pe tobă. Lăsată fără statutul de utilitate publică, adică fără acces la banul public, la tot ce înseamnă acum patrimoniu de drept, câștigat cu greu, în timp, de la supliment la pensie, indemnizație de merit, timbru cultural, finanțarea revistelor literare, concesionare de active imobiliare (statut de utilitate publică pe care USR-Teodorescu n-are cum să-l obțină), Uniunea nu rămâne decât o asociere care nu slujește prin nimic scriitorii…“ Iată și opiniile exprimate de Nicolae Panaite: „De vreo câțiva ani, din Uniunea Scriitorilor din România s-a desprins o grupare de membri (vreo 10-12) care s-a răzvrătit – continuă și acum s-o facă – împotriva conducerii breslei din care au făcut parte. Ce-i mână în luptă pe acești uneltitori, până acum nu au reușit, în mod transparent, să convingă. Pentru necunoscători, trebuie spus că Uniunea Scriitorilor are vreo 2800 de membri. La alegerile care au avut loc ultima dată în 2018 s-a respectat întocmai Statutul Uniunii, votat în prealabil cu o majoritate confortabilă. Din cei 10-12 membri ai grupării ce a intentat, de cele mai multe ori în nume propriu, procese, în funcție de capriciile lor, câțiva au talent. Au invocat în fața instanțelor de judecată, printre altele, alegerea nestatutară a actualei conduceri, precum și faptul că Uniunea Scriitorilor are unele neconcordanțe cu temeiurile legale, selectate de ei după bunul plac. Absurd! Incredibil! Chiar unul dintre frondorii de azi a candidat la alegeri, conform aceluiași statut, pe care acum nu-l mai recunoaște, pentru funcția de președinte. Un alt corifeu al conclavului a fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor de la noi, uniune în care acum, iată, trage cât poate de bine, cu tot arsenalul ce-l are la îndemână. Ei vor destabilizare. Prin înverșunarea lor oarbă aduc vulnerabilitate și nesiguranță viitorului Uniunii, conducând-o spre bulversare și dorindu-i, probabil, disoluția. Astfel, publică diferite inexactități și dezinformări. Dintru început, regia lor a fost una diabolică, de dezbinare și distrugere. Dacă ar fi avut o brumă de respect pentru cei 2800 de membri, ar fi așteptat alegerile viitoare. Atunci, purtătorul lor de lance și-ar fi depus candidatura împreună cu proiectul de management. Într-un asemenea cadru legal, corect și democratic s-ar fi văzut în fața votanților cât de credibili și puși pe fapte mari sunt. Așa ar fi fost de dorit într-o lume a normalității și adevărului. Dar, nu! Ei au dorit/ doresc ca în timpul meciului să schimbe și antrenorii, dar și echipa de arbitri. Este absurd și ilegal. Într-un regim autarhic, poate ar fi avut sorți de izbândă.“