Poem de Horia Gârbea

Plimbare pe tablă

La caleașca mea, cînd ajungi,

Înhamă doi cai albi, doi cai murgi.

Doi de fildeș, cu păr mătăsos

Și doi negri, din abanos.

Vizitii și escortă s-aduni

Cu totul patru bărbați.

Să fie toți patru nebuni,

Numiți și ofițeri sau prelați.

Voi călători prin toate acele

Șaizeci și patru de pătrățele.

Și voi simți necrezute plăceri,

Deși nu pot pleca nicăieri.

Un pătrat alb ce scînteie

Poate fi pisc în Alpi sau Caucaz,

Sau poate doar Marea Egee

Ori Adriatica, după caz.

Pătratul negru cu nuanțe roșcate

Ar fi Veneția cu palatele toate,

Sau blana urșilor Panda,

Sau un simplu ogor din Olanda.

Turnurile albe-s din Salonic,

Iar cele negre ca-n Bologna, un pic.

Fiecare pătrat va fi o grădină

În care voi fi primit de-o regină

Și voi purta coroană de crai,

Admirînd răsărituri și seri,

La Schönbrunn și la Versailles,

Cînd nu pot să plec nicăieri.