Poeme de Adi Cristi

Luminează-mă
să știu de unde vine noaptea

Mi-ai spus că ți-ai uitat lanterna acasă
iar casa ai uitat la ce adresă se află
cum am uitat și eu cum te cheamă
cum ai uitat și tu
să-mi dai voie să-ți spun:
În această noapte va veni cineva
să ne spună ce frumoși suntem
ți-ai ales rochia în decolteul căreia
bolta cerească se lăfăia
iar eu priveam Luna și Steaua Polară
pe cer mă pierdeam într-o amețeală ușoară
Luminează-mă
să vezi până unde noaptea
există în mine
Cât de adânc m-a mușcat
și poate atunci vei înțelege
că strigătul meu dintre șoapte
în pântecul tău a strigat.
Nu te dezbrăca prea devreme
Se va face ziuă și nimic nu aș înțelege
din bolta cerească
coborâtă-ntre sâni ca într-o baie turcească
ar fi mult prea devreme să-ți spun
că-n noaptea aceasta
din tăcere-am făcut
o țigară
rămasă-n scrumieră
doar o dâră de scrum.

Bocet de siguranță

Plângi!
Am nevoie de un plâns credibil
Îmi lipsește componenta durerii
singura în măsură să mă facă sensibil
când vorbesc despre emoție și artă
A plânge cu suflet
face parte din recuzita profesionistului,
a celui care stăpânește
arta de a se preface
încât și prefăcătoria lui să fie parte
din emoția celui interpretat
Plângi!
Este nevoie de tine
cum și de ploaie este nevoie
de cotele apelor este nevoie
Doar plângi!
Afară nimeni nu mai vorbește.
Toți vorbesc în ei
cum și toți plâng în ei
astfel încât
lacrimile ruginesc
și sunt date la fier vechi.
Totul se consumă în interior
ca o sticlă de alcool învelită în pungă
Nimeni nu mai iese din case,
din gânduri și din sinele fiecăruia
Este atâta îndepărtare încât
singurătatea devine
cel mai aglomerat loc
în care
fiecare din noi locuim.

A doua stare de grație

Fii atentă la mine
pe când nu mai sunt
Privește-mi golul
cum ai privi printr-o conductă
prin care a curs bunăstare
Fii atentă la mine
cum mi-ai privi îndepărtarea
și m-ai găsi
sub formă de pendul
sau de umbră legănată de vânt
Fii atentă la mine
nu mai sunt, dar exist
în gestul tău interior
de a mă ține minte.

Din piatră
au zburat porumbeii

Am atins zidul plângerii
Cum îți mai ating obrazul
Scăldat în lacrimi
Palmele îmi devin grele
De parcă aș ține în ele
Întreaga durere a lumii
Suspinele nopților tale
Am atins zidul cu priviri răscolitoare
Piatra a început să ia chipul
Speranța celor care singuri
Se puneau la zid
Dar nu pentru a fi executați
Ci pur și simplu
pentru a cere îndurare
Pentru a înflori
O dată cu noua șansă
Cu zborul celor trei porumbei
Pe care i-am văzut din piatră zburând
Sau poate era inima ta zburătoare
ochiul meu zburător
Sau cine mai știe ce a fost
Într-o așa de mare
Înghesuială de șoapte fierbinți.

Popor ales

Poporul acesta mă absoarbe
asemenea picăturii de ploaie
însuşită de Soare
Nu fac parte din el
dar partea din mine-i topită
cum căldura topeşte metalul
Poporul acesta
mă strigă pe nume
mă pune la rândul celor
ce vor ajunge la moarte
Poporul acesta stă în inima mea
cum ocnele sunt pline
de condamnaţi şi de sare.

Ierușalaim, Ierușalaim

Decapitări, ruguri aprinse, spânzurători…
Ierușalaim, Ierușalaim
Împietrită-i cioplita respirație
pe umbrele zidului
prelinsă scrisoare de dragoste
pe sub pragul dintre viață și moarte
Ierușalaim, Ierușalaim
zidită rază în noapte
ca zbaterea zborului închis în pasăre
Ierușalaim, Ierușalaim
porumbel pregătit
pentru pace.

Memorie
pentru ruga de seară

Oi vei, oi vei smir
Bunica mea se tânguie în fața lumânărilor
Cu mâinile aducătoare
de lumină
Cu mișcări uniforme de cap trecut printre palme
Într-un murmur aproape imperceptibil
Să nu deranjeze parcă Universul
Sau lucrarea lui Dumnezeu
Sau pe acel vecin de la cinci…
Delicata femeie își striga rugăciunea printre șoapte
În fața sfeșnicelor în care ardeau lumânări
În fiecare vineri seara
De Shabat
Fără a greși niciodată
Fără a sări vreo seară
În care mâinile ei mângâiau flacăra
Implorând-o să-i mai ia în arsura
Rugilor sale fierbinți
Oi vei, oi vei smir
mi-a rămas întipărit
în memorie
sau în privire
tânguirea femeii
condamnată să fie pentru mine bătrână
oricât de tânără ar fi fost ea
când eu
am început să descifrez lumea
ea sfida cei 40 de ani adunați
învățând lumea pasul cu dans
oi vei, oi vei smir
ajută-mă, Doamne,
să-mi limpezesc trecerea
să-mi descopăr inima
înconjurată de veștile bune
și grijă să-mi fac
din ceea ce mă înconjoară
neștiind care pas înainte
va fi următorul
și cât de departe
mă mai ține zidul de vrerea ta.

(Din volumul EVREUL (SINGURĂTATEA LUMII) în curs de apariție)