Poeme de Veronica Balaj

PARADE PLATZ,
în pandemie

…interzis a ieși din istorie până și
tropotele de cai
din alaiul Mariei Tereza
sosită în vizită imperială
onorând supușii urbei
Temeswar.
Lacăte peste lacăte stau țintuite
pe ușile
fostei săli de bal din Parade Platz
zăvorâte, lâncezesc privirile din
portretele
săgetate de vremi, în muzee
să nu mai poată umbla hai-hui
după bunul plac al pictorilor
care,
le scoteau în secret la plimbare
fără bilet de voie.
Frica de moarte se zvântură
într-o lectică din tăcere vicleană
timpul nu mai are auz,
intrările în Bastionul Cetății
par găuri
de intrare în adâncuri,
deschise hâd
spre-o altă liniște perfidă și
ocultă,
se anunță la știri că s-au găsit
flori
la picioarele Sfântului Nepomuk
ofrandă, adusă noaptea pe furiș,
sfidând interdicția ieșirii din casă
chiar sub motivul întâlnirii
cu sfântul,
ocrotitor al orașului în vremea
ciumei,
acum vreo trei secole și ceva.
Geamgiul orașului
Iși montează trei straturi de
sticlă la fereastră
Virusul poate privi totuși,
înlăuntru
până-n măruntaiele fotografiilor
de familie,
poate crănțăni amintirile
și orice umbră a bucuriei,
indecent schimbându-i culorile.
Unde-o fi propietarul cântarului
greoi, demodat,
așezat la vedere, pe Corso
doritorii, puteau afla exact,
câte grame avea iconița purtată
la vedere,
ori sub anteriul călugărițelor…
Viclenește, cantaragiul
adăuga la preț și gramajul unui
pas
ori al unui gând pătimaș,ușor
dibuit,
sau, orice-i putea aduce un
chilipir.
În locul său, stă lipit de perete,
un înger din aburi
împărțind trecătorilor
foi albe pe care vor scrie
o nouă istorie a orașului.

MESA LA VATICAN

Vara,
la ora de vineri,
spre seară,
în Basilica San Pietro,
sfinții,
purtând mănuși pământești,
ne mângâie
trecând prin memoria noastră
încet, devenim creduli
și gata de zbor
peste dorințele, iederă-n flăcări,
sau, întâmplări, {gângănii șirete},
uitând la prima răscruce
verticală
iubirile din care-am gustat
adâncuri, levitații, căderi
și îmbrățișări dezacordate.
Îngerii ne dau ambrozie și vin,

PAX VOBIS !

Liniște mov,
câteva picături de apă sfințită
luate la intrare,
le prefac în lesă albastră
din vene și coronare,
poate opresc plecarea ta,
fără de vindecare.

Orfeu
Se făcea că Orfeu
coborâse de undeva
sau din lună
sau din viața de apoi
ne înșiruise pe toți
cu ochii
spre-o cale necunoscută
ședeam cuminți
așteptând un semn
poate-o minune
să ne vindece de teamă
și tăcere/
porumbeii poștași
nu mai erau nicăieri
să trimitem vreo veste
norii coborâseră în palma lumii
eu singură-mi luasem
necuviința să cânt
îmbrăcată în ploaie
înnodam un vers
desper Hamlet și York
dar, am fost
scoasă din rând.

Aniversare și tăiere
de noroc

Sosește jonglerul
cu rol principal
îmi sărbătoresc laolaltă
toate zilele de naștere
și stau înrămată
între flăcările
ieșite din mâna lui
spectacol de grădină
și tăiere de noroc
cu gustul cuvintelor rodite
într-un gutui
și-un măr
cu sămânța trătăcită din Eden
taman
în pătratul meu existențial.
Colorată,
flutură la o adică,
partea de frică
bună de mestecat în
singurătate…
Invitații,
cu dogoare în gesturi
și pantofi jucăuși,
se-înghesuie, cântă, mimează,
un tablou mișcător, izbutit
scheunatul unor pisoi
zgârâie carnea nopții
în căutare de iubire
secundele desfrânate
din mai multe direcții legate,
se veselesc,
ce noapte, ce viață
arzând!