Literatura citită de Mircea Anghelescu

La ce vârstă se atinge culmea intelectuală? E greu de fixat un anume număr de ani, din moment ce ființe geniale au dat ce aveau mai bun până la vârsta de 35 și apoi au stagnat timp de decenii. În lumea comună a Literelor, se progresează de obicei lent și continuu, așa încât la 80 de ani se poate contempla în liniște drumul lăsat în urmă. În pragul celor 80 de ani, Mircea Anghelescu și-a strâns, în volumul Literatura în context (Editura Spandugino, 2020), o parte dintre studiile și articolele publicate în ultimul timp; e o carte de aparențe eterogene, dar în realitate una atent construită, mărturisind clar o anumită metodă. Volumul se află oarecum în prelungirea celui publicat în 2019 și intitulat O istorie descriptivă a literaturii române (Editura Tracus Arte). În acea neobișnuită sinteză se explicita viziunea exegetului asupra literaturii și a istoriei ei: interesându-se mai puțin de literații înșiși, de scriitorii demni de monografii, Mircea Anghelescu se apleca asupra ansamblului cultural din care scriitorul a luat naștere; iar opera acestuia, rezultat al unui complex spiritual, nu era decât una dintre componentele unui univers mult mai larg decât literatura. Dacă până acum individualitatea autorului s-a aflat în centrul istoriei literare, a sosit momentul examinării celorlalte circumstanțe din care literatura apare. Volumul de față, culegere de studii, oferă materie pentru o astfel de istorie novatoare. Căutând un sens paginilor grupate după o ordine aproape imperceptibilă, observăm ce a adunat împreună aceste texte: vorbind despre scriitori mari și despre scriitori mai puțin cunoscuți, Mircea Anghelescu i-a ales pe cei lipsiți de șansă, pe cei uitați, pe cei care au părăsit țara și au fost astfel interziși, pe cei asupra cărora privirile cititorilor au trecut indiferente. Sunt sumedenie și nimeni n-ar putea spune, la o nouă lectură, că ar fi justificată căderea lor în uitare. Proza lui Grigore Cugler, avangardistul inventator al lui Apunake, a rămas necunoscută din cauză că autorul ei a părăsit România imediat după război; numele lui Theodor Cazaban nu putea fi până de curând pronunțat pentru că romancierul lucra la „Europa liberă”; Vintilă Horia și Paul Miron, autori ai unor scrieri remarcabile, etichetați oficial drept „transfugi”, n-au putut întâlni astfel publicul românesc; Dinu Pillat, arestat și cu viața distrusă din cauza unui roman în manuscris găsit la el acasă de Securitate, a rămas în conștiința publică doar ca fiu al poetului Ion Pillat, fără ca remarcabila sa proză de ficțiune să fi fost cunoscută. Lista se poate prelungi. O imensă operă, în mare postumă, își așteaptă cititorii și criticii. Acest catalog al nedreptățiților ne duce la modul în care autorul își concepe cercetarea: importanța uneori covârșitoare a istoriei, a politicii, a biografiei în construirea edificiului literaturii se demonstrează concret. Uneori non-literatura a determinat configurația literaturii înseși. Pasionatul de document și de texte inedite nu se dezminte nici aici. Exegetul dezgroapă astfel un document macedonskian de extremă tinerețe, însemnări ale unei călătorii de plăcere în Italia, text fără valoare literară, dar elocvent pentru mentalitatea lui Macedonski (vezi Macedonski și Odobescu). Relatarea prietenului și emulului lui Macedonski, poetul Constantin Cantilli, despre legendara excursie pe bicicletă a celor doi până la Brașov, în 1894, este senzațională. Istoria literară te face de multe ori să zâmbești. Document istoric este, la rândul lui, și cartea lui Geo Bogza despre Basarabia și Cadrilater – Țări de piatră, de foc și de pământ din 1939: de aici a izvorât Cartea Oltului, arătând cât de departe poate merge conformismul unui autor dispus să scrie orice. Opiniile politice ale lui Mircea Anghelescu sunt afișate fără reținere, iar anticomunismul său e foarte clar. Rezultatul: o istorie literară care ne arată importanța abuzivă dobândită la noi de politică, în a doua jumătate a secolului XX, perioadă în care literatura nu poate fi descifrată în absența politicului. A fost pe cât de adevărat, pe atât de trist.