În urmă cu cinci decenii, apărea, la Editura Tineretului din București, volumul 11 elegii de Nichita Stănescu, al patrulea în ordinea editării (Dat la cules în 8.04.1966. Bun de tipar în 7.07.1966. Tiraj: 4140 exemplare). Din sumarul lui lipsea Elegia oului, a noua, din cauza cenzurii exercitate de redactorii-șefi ai editurii (Viorica Mihăileanu și Gheorghe Buzatu), deși aceasta fusese publicată inițial în presă („Gazeta literară“, XIII, 4, 27 ianuarie 1966, p. 1), fiind deja „testată“ de Direcția Presei și Tipăriturilor! Anterior, văzuseră lumina tiparului: Elegia a doua, getica („Gazeta literară“, XII, 40, 30 septembrie 1965, p. 5), Elegia a treia („Gazeta literară“, XII, 47, 18 noiembrie 1965, p. 5) și Elegia întâia („Gazeta literară“, XII, 48, 30 noiembrie 1965, p. 5).
La sfârșitul lunii septembrie 1966, intrase volumul în librării. Primele cronici literare se datoresc lui Ion Gheorghe (Et în hiperboreea ego, în „Luceafărul“, IX, 40, 1 octombrie 1966, p. 7) și Matei Călinescu (Poezie și profunzime, în „Gazeta literară“, XIII, 40, 6 octombrie 1966, p. 7), urmate de cele semnate de N. Manolescu, Mircea Martin, Radu Cârneci, Dimitrie Costea, Voicu Bugariu, Lucian Raicu, Laurențiu Ciobanu, M.N. Rusu, Șerban Foarță, Ion Acsan, Constantin Pricop, Gheorghe Tomozei, Victor Felea, Marin Mincu, Ion Lungu, Bodor Pál, Dumitru Bălăeț, după cum se observă, mai mulți poeți și-au spus cuvântul, atrași de noutatea poematică.
Redăm câteva considerații critice:
„Elegiile sale sunt aproape toate elegii ale opțiunii. Și, în aceeași măsură, elegii ale unicității, căci unitate înseamnă consecvență, iar consecvență e opțiune repetată.“ (Mircea Martin).
„Nucleul elegiilor îl constituie contemplarea dinafară a omului, o dureroasă contemplare de sine. Ieșirea din sine a omului și contemplarea condiției sale cu un ochi exterior, deci relativizarea sa.“ (Lucian Raicu) „Plictisit parcă de farmecul juvenil, de aerul serafic răspândit de poemele sale mai vechi, Nichita Stănescu perseverează de câtva timp – de la 11 elegii mai precis – într-o poezie de sfere abstracte, turmentată de mustul amar al cunoașterii.“ (Dumitru Micu)
„Ctitor al unui nou limbaj liric în poezia românească din ultimele decenii – adorat, hiperelogiat, dar și controversat și negat ca, odinioară, un Ion Barbu sau un Tudor Arghezi – Nichita Stănescu trebuie citit vers cu vers, silabă cu silabă și acolo unde versul este strigăt, om și piatră, și unde totul pare simplu și deja spus cu mii de ani înainte.“ (Constantin Crișan)
Întâia traducere a uneia dintre elegii, A unsprezecea (Intrare în muncile de primăvară), aparține lui Petru Popescu, Eleventh Elegy, în „Romanian Review“, XXII, 3, 1968, pp. 19-22.
Întâile traduceri integrale ale volumului au apărut, în limba cehă, la Praga, în 1969, datorită Evei Strebingerova și Josef Hrištal și în germană de Dieter Schlesak, în București. Au urmat ediții, în 1970 (bilingvă, română engleză, trad. Roy Mc Gregor-Hastie); 1975 (engleză, Petru Popescu și Peter Jay); 1987) bilingvă, română-italiană, Claudio Parenti și Fuivio Del Fabbro); 1994 (spaniolă, Pierre Zekeli).Dacă toate edițiile enumerate până acum au apărut pentru Occident, iată că, în anul 2004, la Chișinău, Editura „Mesagerul“, au văzut lumina tiparului două elegante ediții bilingve, româno-rusă și, respectiv, româno-ucraineană, pentru Orientul european.
Ambele ediții se datorează aceluiași intrepid poet Valeriu Matei, care, în calitate de editor, adnotează, pentru fiecare ediție în parte: „e un modest omagiu adus Marelui Poet la împlinirea a 70 de ani de la nașterea sa. Este cea dintâi traducere integrală în limba rusă [și respectiv, limba ucraineană] a celor 11 Elegii (Cina cea de taină) – cheia de boltă a universului poetic creat de Nichita Stănescu“. De altfel, edițiile au fost realizate cu sprijinul financiar al Editorului și al Fundației „Union Fenosa“ din Republica Moldova reprezentată de domnul Ignacio Ibarra, care, la rându-i, ține să sublinieze că gestul făcut e pentru a oferi „o plăcută reîntâlnire cu una dintre operele de referință ale poeziei moderne“.
Traducerea în limba rusă aparține Miroslavei Metleaeva și Galinei Rogovaia. Imaginile de pe coperțile edițiilor reproduc creațiile pictorului Iurie Matei (Umbra unei păsări peste arma unui cântec la ediția rusă; Popas în pustiul geometric, la ediția ucraineană).
De menționat faptul că, în limba rusă, creația poetică nichitiană a fost transpusă, într-o versiune datând din 1984, de către un colectiv de traducători sub coordonarea lui Iuri Kojevnikov, care este și traducătorul a patru dintre elegii, însă, în limba ucraineană nu fusese transpus nici măcar un vers. În aceste ediții, dat fiind faptul că poetul-editor Valeriu Matei este un fin cunoscător al ambelor limbi slave, dar și al subtilităților poematice ale limbii române-materne, transpunerile se constituie în reproduceri firești, echilibrate ale limbajului și sensurilor nichitiene în cele două limbi slave de dincolo de Nistru. De altfel, este meritul întregii echipe care s-a ocupat nu numai de traducere cât și de „operațiile ascunse“ publicului în realizarea unei cărți.