Despre ciclicitatea socio-economică americană

Pentru cei familiarizați cu scrierile lui George Friedman, apariția noii sale lucrări (al cărei titlu original este The Storm Before the Calm. America’s Discord, the Coming Crisis of the 2020’s and the Triumph Beyond) reprezintă o continuare firească a operei sale, una dedicată analizelor și previziunilor din sfera geopolitică. Provenind dintr-o familie evreiască din Ungaria care a supraviețuit Holocaustului, Friedman avea să părăsească (încă din copilărie, alături de rudele apropiate) țara natală aflată deja în plin regim comunist, pentru a se stabili, într-un final, în SUA. Pe tărâm american, după studiile universitare și obținerea doctoratului, Friedman a activat în sfera academică o bună perioadă, susținând cursuri de științe politice la Dickinson College, în Pennsylvania. Dincolo de cărțile sale (din care ar fi de menționat bestseller-urile Următorul deceniu (2011 și Viitoarea criză din Europa (2015), activitatea lui Friedman este legată mai cu seamă de fondarea Stratfor (al cărei președinte a fost), considerată încă una din cele mai riguroase și prestigioase entități de analiză geopolitică și nu numai, la nivel global. Aceleași preocupări de analiză geopolitică au stat, de altfel, la originea unui alt think tank de notorietate inițiat și coordonat de Friedman, anume Geopolitical Futures, fondat în anul 2015. Volumul de față, publicat în versiune românească la Editura Litera, se constituie într-o analiză atentă a evoluției istorice americane, reliefând două cicluri majore ale istoriei SUA, anume ciclul instituțional, a cărui frecvență este de aproximativ 80 de ani, și un ciclu socio-economic, care apare o dată la fiecare aproximativ 50 de ani. În termeni concreți, bunăoară, în privința ciclului instituțional, Friedman identifică un prim episod, care a debutat odată cu sfârșitul Războiului de Independență și cu elaborarea Constituției SUA și s-a încheiat în 1865, la sfârșitul Războiului Civil. Următorul ciclu instituțional evidențiat de Friedman este cel care se încheia odată cu sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale, în vreme ce tensiunile și acumulările deja existente în ultimii ani conturează emergența apropiată a unui nou ciclu instituțional, în jurul anului 2025. În privința ciclului socioeconomic, a cărui secvențialitate este de cinci decenii, episoadele evocate sunt anii 1880, când SUA își reveneau după drama reprezentată de Războiul civil, apoi debutul anilor ‘30 ai secolului al XX-lea – ani marcați de Criza economică mondială, și – cel mai recent, debutul anilor 1980, dominat de disfuncția (crescândă) economică și socială, ce debutase încă de la sfârșitul anilor 1960. În esență, Friedman susține că periodic, Statele Unite ajung într-un moment de criză accentuată și totuși, după o perioadă, reușesc să se reinventeze într-o formulă care deși, pe de o parte, este fidelă celei de la fondare, pe de altă parte aduce componente novatoare; elementul cel mai remarcabil este însă acela că SUA au dăinuit și evoluat, în ciuda episoadelor critice care le-au marcat istoria, fie ele chiar și unele profund distructive pentru entitatea federală, pentru societatea americană în întregul său, precum a fost, bunăoară, războiul civil din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Desigur că evaluările înaintate de Friedman sunt cel puțin discutabile, din rațiuni multiple. Cu certitudine însă, repere reprezentate de evenimente majore ale istoriei SUA, precum deznodământul Războiului de Independență, izbucnirea și desfășurarea Războiului civil (1861-1865), Criza economică declanșată de crahul Bursei de pe Wall Street din 1929 (cu urmările sale asupra economiei și societății americane și apoi asupra întregii lumi, în următorii ani), Al Doilea Război Mondial, războiul din Coreea și mai apoi, războiul din Vietnam (ciclurile instituționale au fost, de altfel, ele însele, determinate de război) sunt, fiecare în parte și toate laolaltă, episoade care au influențat profund evoluția SUA, deși poate că teoria ciclicității, în ansamblul său, poate suferi abordări diferite, sau cel puțin modificări și adnotări.

Cartea reprezintă, în primul rând, un prilej pentru o călătorie în timp, în istoria SUA, începând cu proiecțiile și intențiile acelor founding fathers, de la Thomas Jefferson la John Adams și Benjamin Franklin, al căror entuziasm a reprezentat fundamentul pentru conturarea unei entități federale, pornind de la faptul că Statele Unite reprezentau, în fond, mai ales, un tip de proiect moral. De aici și necesitatea evocării unor momente reprezentative ale amintitului proiect moral, de la elaborarea Great Seal (inclusiv semnificația și profunzimea sintagmelor latinești E pluribus, unum; Annuit coeptis și Novus ordo seclorum) la provocările și încercările unor începuturi sinuoase. Desigur că orice abordare privind trecutul Statelor Unite nu poate omite ceea ce unii numesc crimele flagrante ale națiunii, anume sclavia (ce a dăinuit de-a lungul mai multor decenii, abolită fiind abia în 1862, în plin război civil) populației de culoare și, în egală măsură, genocidul împotriva populației amerindiene. Ambele au subminat, într-o oarecare măsură, acel proiect moral menționat mai sus, deși, cel puțin în cazul indienilor, cercetări recente au dovedit că mai degrabă bolile și nu violența (ea însăși o realitate de necontestat) nou-veniților i-au decimat pe indienii nord-americani; de fapt, rujeola, variola și alte boli au exterminat 90% din comunitățile indiene. Însă, așa cum îi stă bine unei lucrări în care dimensiunea de prognoză socio-economică este una sugerată încă din titlu, segmentul dedicat proiecțiilor privind deceniile următoare este prezent în două din cele trei secțiuni ale cărții. Analist si futurolog, Friedman se încumetă să înainteze o proiecție cel puțin îndrăzneață, legată de evoluțiile așteptate după furtună (adică ulterioare anilor 2020, cărora le aplică aproape sentențios, sintagma de perioadă a eșecurilor). Criza anilor 2020 – cu toate eșecurile sale, preconizată de Friedman (de menționat că ediția în limba engleză a apărut tot în 2020, deci spre sfârșitul mandatului atât de controversat al președintelui Donald Trump, dar înainte de evenimentele șocante de la Capitoliu, din ianuarie 2021) ar urma să fie una neobișnuită nu doar pentru că amintitele cicluri se vor suprapune, devenind unul singur, dar și pentru că Statele Unite au ajuns într-un moment fără precedent în istoria lor, unul în care noua realitate geopolitică va intensifica presiunea exercitată asupra lor. Într-o astfel de paradigmă, alegerile din 2028 (sau cel mult cele din 2032) sunt creditate cu șansa de a depăși neajunsurile profunde ale deceniului anterior (adică ale prezentului) eșecurile acestuia, și mai ales de a o oferi cadrul propice unei perioade a creațiilor, a reinventării sistemului, într-o lume în care setea de inteligență artificială devine tot mai pregnantă. Într-o astfel de abordare, își fac loc considerații legate de un potențial an crucial pentru Statele Unite ale Americii, anume anul 2026, valorizat în primul rând pentru că marchează împlinirea a 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență, adică de la momentul în care coloniștii americani au afirmat că sunt un popor și au pornit pe calea ce a dus, inevitabil, spre război cu Imperiul Britanic, țintând spre o victorie (dar cu un deznodământ imprevizibil) și spre redactarea unei constituții. Desigur însă că, dincolo de valoarea și semnificația de ordin simbolic a amintitului an, dimensiunea de an crucial, așa cum este el menționat de Friedman, trebuie privită totuși cu reținere (dincolo de conotațiile sale vădit aniversare, de celebrare a unui moment fundamental al istoriei SUA). Indiscutabil însă, lucrarea lui Friedman se constituie într-o invitație la reflecție, chiar dacă tezele și argumentele sale pot sau nu pot fi îmbrățișate.

Radu Tudorancea