Azur de Lisabona

 

Reflectă oare culorile anumite stări de spirit? Fără îndoială. Altfel n-am putea vorbi despre o „atmosferă senină“, atribuind culorii albastre o semnificație în afara oricărui dubiu.

A apărut de curând una dintre cele mai originale cărți: se cheamă Azul de Lisboa – Azur de Lisabona și are forma unui elegant album de peste 250 de pagini format mare. Titlul dublu arată de la început că volumul este bilingv și că el înseamnă, în portugheză și română, același lucru: Albastru de Lisabona. E un album nu doar despre Lisabona, ci și despre Portugalia întreagă, cuprinzând magnifice fotografii din capitala portugheză. Ambasada țării noastre la Lisabona (ambasador – doamna Ioana Bivolaru) și ICR -ul din Portugalia (director – domnul Daniel Nicolescu) au avut o idee pe cât de ingenioasă, pe atât de barocă (doar suntem în Iberia!): aceea de a pune împreună între coperțile albumului impresiile românilor care au trecut prin Portugalia în ultimii ani, fie și doar pentru câteva zile. Rezultatul mi se pare că a întrecut așteptările. Antologia se deschide cu câteva fraze oficiale scrise de personalitățile ce au contribuit la editarea cărții; urmează textele ambasadorilor români care s-au perindat la Lisabona în ultimul sfert de veac; dar după aceea… după aceea surpriza! – în remarcabila traducere a deja legendarului Corneliu Popa și în redacția lui Radu Paraschivescu. În ordinea cea mai democratică din lume, adică în cea alfabetică, se înșiruie opiniile a 48 de intelectuali români care au avut privilegiul de a trece prin capitala Portugaliei și plăcerea de a-și consemna în scris experiența. Vom găsi, în această antologie ad-hoc, lusofoni adevărați, care cunosc acum Portugalia mai bine decât România (Dan Caragea, Virgil Mihaiu), muzicieni și artiști de renume (Gigi Căciuleanu, Matei Cazacu), scriitori cu carieră internațională (Matei Vișniec, Virgil Tănase, Dinu Flămând), alături de tineri ori foarte tineri artiști și scriitori, care abia acum se lansează în viață și în artă. Cât despre comentariile vizitatorilor, ce să mai spunem! Observații erudite, dovedind o îndelungă familiarizare cu Portugalia, se combină cu notațiile subtile ale unor artiști plastici, scriitori sau istorici; ele stau alături de înduioșătoare consemnări entuziaste extrase parcă din ghiduri turistice. Varietatea tematică și de valoare a acestor glose e copleșitoare: dacă cineva ar vrea să vadă cum arată scrisul românesc de astăzi, n-are decât să citească Azul de Lisboa. Și ce remarcă în Lisabona un dramaturg celebru, un poet de valoare, un istoric al artei, un muzician, un pictor și un jurnalist? Constatăm că absolut toți au fost frapați de cerul orașului, de culorile pe care le ia văzduhul ce învăluie străzile și piețele, la diverse ore și în diverse momente ale anului. Cu toate că la Lisabona parcă nici n-ar exista anotimpuri: se trăiește sub același cer de azur. Indiferent dacă vizitau orașul pentru prima oară sau treceau prin capitala Portugaliei ca printr-un loc familiar, românii vorbesc – într-un anumit punct al relatării lor – despre albastrul uluitor al cerului. Motivul recurent se transformă la ei în obsesie. Titlul acestei speciale antologii lusitane s-a impus oarecum de la sine. În paranteză fie spus, numărul impresionant și varietatea compatrioților noștri care scriu în această carte arată o realitate neașteptată: cea mai vestică țară europeană a încetat să mai fie pentru români o necunoscută. Fie că e vorba de formațiuni artistice în turneu, de studenți, de turiști sau de muncitori angajați de firmele portugheze, numărul celor care vin din România în Portugalia a ajuns acum considerabil. Și să nu se vorbească prin urmare de o atracție a contrariilor, cel puțin geografice? Limpezimea cerului, culoarea lui de promisiune a fericirii, s-a regăsit în paginile tuturor. Cum să nu se regăsească, dacă până și poeții hiper-cerebrali, când vine vorba de cerul senin, fără pată, își pierd măcar o parte din răceală?

Où fuir dans la révolte inutile et perverse? Je suis hanté. L’Azur! L’Azur! L’Azur! L’Azur!“ Sunt ultimele versuri din poemul L’Azur de Mallarmé.