În nopțile geroase de la București, showul extraordinar al meciurilor de la Australian Open e răsplata pentru nesfârșitele luni de enervantă și plictisitoare carantină pe care le-am suportat toți cei împătimiți de spectacolul sportiv. Lesne de înțeles deci și dorința aprigă a așilor din arenele de la Melbourne de a se alinia la startul acestui celebru Grand Slam, care a deschis noul sezon, după un an de șomaj efectiv, în care doar s-au antrenat pe brânci, fără a ști pentru ce și pentru când! Rememorez în viteză doar câteva partide care m-au ținut lipit de micul ecran în weekend: S. Williams-Sabalenka, Halep-Tomljanovici, Halep-Swiatek și Osaka-Muguruza, la fete, Thiem-Kyrgios, Medvedev-Krajnovici și Djokovici- T. Fritz, la băieți. Bătălii înverșunate și fără concesii, prelungite în trei, respectiv cinci seturi și menite să reconfirme nivelul marelui turneu de la Antipozi.
Observați că, așa cum am prevăzut săptămâna trecută, Simona Halep a fost protagonista a două provocări cum nu se poate mai serioase. Ajla Tomljanovici, croata australiancă, evolua pe teren propriu și anunțase public că, după acel 0-3 în întâlnirile directe cu campioana noastră, e gata să puncteze în premieră. N-a reușit, dar nici mult nu i-a lipsit, pentru că și de data asta, când a crezut că are victoria în mână, conducând cu 5-2 în setul decisiv, Simona s-a montat absolut incredibil, câștigând cu 7-5 și setul, și meciul. Ajla nu-și explică nici acum ce i s-a întâmplat și, după cum mărturisește Matteo Berrettini, iubitul ei, a intrat într-o depresie prelungită, altfel perfect explicabilă!
În turul următor, pe Simona Halep o aștepta marea revanșă pe care și-o promisese în fața Igăi Swiatek, cea care o eliminase anul trecut în optimile de la Roland Garros, cu un scor umilitor: 6-1, 6-2! Singura consolare rămasă atunci Simonei a fost că Swiatek a cucerit până la urmă, la doar 19 ani, trofeul parizian deși, după cum avea să povestească mai tâziu, se pregătise un an întreg numai pentru a-și regla socotelile cu românca! Asta fiindcă în 2019 Simona o spulberase la Paris, tot în optimi (6-1,6-0), ceea ce o adusese pe Iga în pragul retragerii din tenis. Reamintesc aceste detalii tocmai pentru a descrie cititorilor încărcătura uriașă a meciului de duminică de la Melbourne, care era, de astă dată, șansa Simonei de a-și lua revanșa.
În prefațarea derby-ului zilei, Mats Wilander pariase pe Swiatek, în „Cubul Eurosport“, ceea ce a și recunoscut după meci, apreciind o dată în plus superioritatea netă a Simonei. Care a cedat primul set, pentru a se dezlănțui în următoarele două, calificându-se entuziasmant în sferturi: 3-6, 6-1, 6-4! Chiar și Iga Swiatek a elogiat prestația învingătoarei, presa internațională a aplaudat la rândul său victoria româncei, iar Simona e fericită și a declarat că știe la ce să se aștepte în întâlnirea cu… Serena Williams, de marți. Cel mai greu îmi e însă… mie, întrucât trebuie să trimit textul redacției încă de luni, fiindu-mi imposibil să anticipez cum se va încheia această a doua revanșă istorică, găzduită de sferturile de la Melbourne.
Simona nu a mai jucat cu Serena de la Wimbledonul din 2019, când campioana noastră s-a impus în finală cu 6-2, 6-2, cucerind marele trofeu londonez. Iar în istoricul confruntărilor lor mai există încă o durere pentru Serena, care nu poate uita nici de acel… 0-6, 2-6 din grupele Turneului Campioanelor de la Singapore, în 2014. Concluzia care s-ar trage e, așadar, că se poate. Mai mult nu mă hazardez să spun, având în vedere forma de zile mari demonstrată și acum, la 39 de ani, de cea mai titrată jucătoare din istoria tenisului feminin, cu un palmares în care figurează 23 de Grand Slamuri câștigate. Ce nu mă îndoiesc e că va fi un nou meci de senzație, în trei seturi, evident, pe care să-l câștige jucătoarea mai inspirată și mai puternică mental, pentru că în tenisul de azi nu prea mai contează nici experiența și nici vârsta. Dovada: Iga Swiatek – 19 ani, Simona Halep – 29 de ani, Serena Williams – 39 de ani! Deci, curaj, Simona, și nu uita că tocmai ai sărbătorit 100 de meciuri câștigate în turneele de Grand Slam!
P.S. În meciul de marți dimineață, Simona a încercat totul, dar Serena a fost mai bună, obținând marea revanșă: 6-3, 6-3. De notat că, în al doilea set, Simona a condus cu 2-0 și 3-1, realizând două break-uri. Serena a reușit însă… patru. Păcat!!!