Pe vremea când eram elev, la lecțiile de istorie, nu înțelegeam aproape nimic din ce spunea profesorul (și nici n-aveam curajul să întreb, întrucât îi vedeam pe colegii mei notându-și spusele lui sau ascultându-le cu smerenie, ca și cum totul ar fi fost pentru ei foarte clar). Cel mai tare mă nedumerea ideea că țările românești erau așezate la răspântia marilor drumuri comerciale și că asta era în favoarea lor. Cum procedau ca să valorifice acest avantaj? Cerșeau? Mi le închipuiam ca pe niște bătrâne în zdrențe, stând la răscruci de drumuri, cu mâna întinsă, în timp ce alaiuri strălucitoare, cu căruțe mari, pline de mătăsuri, de blănuri și de praf de pușcă treceau pe lângă ele.
Chiar și acum, când sunt (mai mult decât) matur, mă întreb de ce e nevoie de o „răspântie“ de drumuri comerciale pentru ca o țară să fie avantajată. Drumurile comerciale pot traversa țara și sub forma unor paralele și tot aduc avantaje.
Profesorul nu ne explica niciodată terminologia pe care o folosea, vorbea ca și cum noi am fi știut totul din naștere. Mult mai ușor mi-era la matematică, pentru a cărei înțelegere nu e nevoie decât de logică și imaginație, nu și de experiență socială. Fără experiență socială însă istoria nu poate fi înțeleasă, or un adolescent (ca să nu mai vorbim de un copil) tocmai experiență socială nu are.
…După ce au cucerit Dacia, romanii au fost asimilați de daci. Cum adică „asimilați“?! Dacii erau canibali? I-au mâncat pe romani și apoi i-au asimilat?
…În secolul paisprezece s-au pus bazele statelor românești… Ce fel de baze? Cum s-au pus? Sunt și acum la locul lor? Dacă brânza pe care o cumpăr de la țărani e mai bună decât cea pe care o iau de la „stat“, înseamnă că bazele puse atunci, în secolul paisprezece, au început să se șubrezească?
…Țările din lagărul socialist reprezintă o forță… Văzusem filme cu lagăre naziste și îmi închipuiam și lagărul socialist înconjurat de sârmă ghimpată. Întâmplător, reprezentarea era corectă, dar practic eram departe de a înțelege ce sens are, când e vorba de țări, cuvântul „lagăr“.
…Clasele sociale… Ce clase?! A XI-a B? A X-a A? Ceva, ceva bănuiam, dar reprezentarea rămânea vagă.
Sferele de influență le vedeam ca pe niște baloane de săpun, plutind ușor deasupra relațiilor dintre țări. Răspândirea culturii mi-o înfățișam ca pe-o împrăștiere de gaze în urma spargerii unui recipient (și o consideram, bineînțeles, regretabilă). Iar Înalta Poartă, unde mergeau frecvent domnitorii noștri, mi-o închipuiam chiar ca pe o poartă înaltă și nu înțelegeam de ce domnitorii se opreau în fața ei, iar apoi făceau cale întoarsă (în cazul că nu erau decapitați). De ce se rezolva totul acolo, la poartă? De ce nu-i invita nimeni înăuntru?
*
Culmea este că și lecțiile de literatură, domeniu cu care eram familiarizat, întrucât citisem mult pentru vârsta mea, mă contrariau uneori. Nu înțelegeam de ce profesorul ne întreba, în legătură cu orice text, „ce a vrut să spună autorul?“ Mă gândeam că autorul a spus prin textul însuși ce a vrut spună, iar ceea ce doar a vrut să spună și nu a reușit nu vom afla niciodată, decât dacă l-am întreba pe el (dându-i un telefon sau convocându-l printr-o ședință de spiritism).
Mă mai mira faptul că erau numite deopotrivă „curente literare“ și mari mișcări ale sensibilității estetice, generatoare de capodopere, ca romantismul, și jocuri literare puerile, improvizate într-o cafenea, de genul dadaismului (mă gândeam să lansez și eu un curent, „nunuismul“).
În sfârșit, mi se părea straniu să analizăm cu pietate versuri propagandistice de Maria Banuș și să blamăm cu superioritate influența gândirii burgheze din poezia diafană a lui Lucian Blaga. Dar aceasta este altă poveste…