Lucrarea profesorului George Volceanov, Întoarcerea la Marele Will sau reconsiderarea canonului shakespearian (Editura Tracus Arte, 2020), este o una de o mare importanță, ce depășește domeniul studiilor despre literatura Renașterii engleze. Ea este rară și exemplară pentru modul în care se deschide către public propunînd o întîlnire substanțială cu un autor canonic universal. Cartea vine în contextul extremei precarități numerice și valorice a studiilor consacrate lui Shakespeare în limba română. Din păcate, cîteva prefețe, cu ocazia aparițiilor unor ediții, constituie bibliografia, accesibilă în românește, pentru mari valori ale literaturii lumii.
Cazul lui Shakespeare nu este mai fericit. Bibliografia largă a lui George Volceanov cuprinde puține cărți în limba română: cîteva „popularizări“ ale lui Mihnea Gheorghiu, de la sfîrșitul anilor 1950, și cunoscuta prefață Un Shakespeare al oamenilor a aceluiași, la propria-i ediție (ESPLA) peste care au trecut 65 de ani! Plus volumul de Studii shakespeariene al lui Leon Levițchi din 1976. În rest, George Volceanov trimite la autorități ale criticii precum Jonathan Bate, Harold Bloom, Michael Dobson, Michael Hattaway, Richard Proudfoot, Stanley Wells.
Doar foarte recent, bibliografia românească s-a îmbogățit cu cîteva apariții avîndu-i ca autori pe Gelu Ionescu, Adrian Papahagi și, cu voia dvs., pe subsemnatul.
Lucrarea masivă a profesorului Volceanov acoperă un „gol istoric“. Ea completează și potențează șirul celor 16 volume ale ediției Shakespeare, apărute tot la Tracus Arte, de-a lungul a 10 ani, ediție a cărui inițiator, coordonator și promotor a fost George Volceanov. Volumul recent este, în bună măsură, traducerea tezei de doctorat a autorului, susținută în 2004. Dar cartea are părți, marcate explicit cu „update“ și extrem de importante, scrise după experiența coordonării noii ediții.
Pînă la publicarea tezei, autorul îmbogățise traducerile din Shakespeare în română cu Doi veri de stirpe aleasă (2002) de Shakespeare și Fletcher și Eduard al III-lea (2004) de Shakespeare, înglobate de curînd în canonul Marelui Will. O parte a „revizitării“ canonului se referă la aceste piese, dar și la Sir Thomas More și Cardenio pe care tot George Volceanov le-a tradus în română.
Acum, autorul este în măsură să aducă, într-o sinteză accesibilă pentru cititorul român, numeroase fațete ale vieții și operei bardului. Dar și a receptării sale critice și publice, a reprezentărilor scenice. Sînt discutate biografia lui Shakespeare, paternitatea operei, colaborările lui cu alți autori, felul în care numărul pieselor canonice s-a extins, iar în cazul creațiilor colective a fost delimitată contribuția fiecărui autor.
Foarte interesantă este acea parte a lucrării care se ocupă de ecoul critic al operei lui Shakespeare și perspectivele asupra ei, în special de „aproprierea“ lui Shakespeare de către diferite curente de gîndire și prejudecăți, „răpirea“ lui din timpul său pentru a fi dus în diferite direcții care au convenit interpreților. George Volceanov tratează cu acribie aceste contrafaceri interesate. Descrierea mecanismelor de voalare a imaginii lui Shakespeare este savuroasă și plină de umor.
Volumul este o pledoarie pentru retraducerea operei integrale. Acest proiect, al unui „Shakespeare pentru Mileniul Trei“, avea să se realizeze. Cartea din 2020, cu actualizările ei, închide o paranteză deschisă în 2004, în mijloc aflîndu-se volumele Ediției Volceanov.
Autorul adoptă un stil liber, accesibil, adecvat unui contact empatic între autor și cititor. Informația este pusă în pagină cu o jubilație a comunicării, fără pedanterie, cu lexic firesc. Cartea pune pe primul plan comunicarea simplă, esențială, delectabilă fără a sacrifica însă nimic din rigoarea unui scholar erudit.
Traducătorul și eseistul conturează un Shakespeare „al cititorilor și spectatorilor“. Urmărind premisele și concluziile volumului, vom constata că George Volceanov a reușit cu brio tot ce și-a propus. Putem spune, cu vorbele bardului: Cei care au plătit aici intrare/ S-audă adevăruri spuse tare/Au nimerit la fix. Iar cei ce vor/ Să stea pe locuri ieftine, ciopor,/ Și să-și dea seama despre ce e piesa/Au dat un șiling făr’ să pice mesa! (Henric al VIII-lea, Prolog, trad. H.G.).