Versuri de Lucia Negoiță

Blumine

La apa trupului am stat și am plâns

făcusem dragoste prima oară cu un poem

prea știutor nici el… mirosea a busuioc

Blumine

Poemul își alege poetul cum copiii părinții

cerneala ia culoarea arhanghelului de purpură

fiecare literă poate fi diamant sau mărgea

o gemă a oglinzii umilința splendorii

viețașă într-o temniță fără gratii vei fi

bulgăre de pământ în țarina Raiului

de văzut o să vezi cu cearcănul sânilor

praștia va ținti un miez nedureros

evlavia copacilor schimbând inelele verzi

cu păsările alegându-și loc pentru moarte

de auzit doar gemetele groase vor ajunge la tine

o altă femeie strigă în locul tău

vei săvârși un suav adulter

cu norii în mersul lor eclesial…

Humilis Tractis Congestus

solomonarii le mai dau de cap încurcând ițele

vei îndura peste puterile îndurărilor tale

Maria am chemat-o în șoaptă pe mama

toate mamele răspund acestui nume

tatuat în trupul de carne dar și în cel de vlagă

Mai viu e trupul plâns sau trupul care plânge?

 

Patetica

Ascunde-ți umbra înspre asfințit iubite

să nu se dăruie măsurătorii din greșeală

și moartea să îmbrace straiul călăuzei

ce se împleticește (Farmazoana) la răscruce

luând-o drept pe puntea dintre lumi

Tu mai întârzie strigarea sufletului după trup

cum și căderea stelelor vădane

ascunse în centura de smarald

ornată cu petale aurii de lotus

 

Rilucere

Hi my name is Lucia intru în casa ta

cum o reclamă naivă din anii ’90… utopicii ani

v-am prins vrăjitoarelor

tinerețe cu bătrânețe viață cu moarte la tot pasul

în vreme ce pe tava istoriei mici

stă chiar inima mea… inima tăiată împrejur

cu sora geamănă – metropola pe umăr –

plâng la mormânt străin arar tulburat

de flama unui neon peste crucile tinere

generația cu cheia de gât face loc

generației cu masca la gură

zvârlind un pumn de nisip

în irisul sloganului vechi

te salut tineret în adidași

te salut generație în blugi

prin cartierul anonim la depou

răsaduri de oase tresar

pungi de plastic cu franjurii lucii

așteaptă primul cântat al cocoșilor

în exilul camerei nori filocalici

fantasme 5G în paharul suedez cu apă plată

pun tăcerea înaintea căinței

precum tămâia la început de rugăciune

mi-ai rămas tu doar întârzietorule suflet

trup captiv chipul tău respirația pură

Trupsuflet unul Alumn

râvnit de murmurul paginii albe

la apa ta îmi caut mântuirea

rilucendo… strălucind

Rilucere

 

* * *

Doamne al lacrimilor

porți solzii acestui plaur îmbălsămat

Povara funerară își pregătește acum

expierea în durere

rana de cosmos înfricoșarea

globul de cristal al prezicerii

sângele menstrual

 

Ia-mă de mână

Regatul făgăduit e atât de aproape

ia-mă de mână… ce împurpurată jale maternă

ce îndrăznire întoarcerea în curtea cu oţetari

neîndurând în preajmă rod

doar nuci umbroși care te trag la somn

tinereţe cu bătrâneţe viaţă cu moarte sunt una

jocuri de-a mama și de-a tata

instinct ferocitate blândeţe

păpușile exersează venirea pe lume

tunsul în curăţie

și tu frate al lacrimilor

ca unul ce odată ai fost înaripat“

sună din cornul de vânătoare

cine va fi să-l audă

când ploaia peste toate își dezvelește fetia

mustrarea își găsește cărarea către Cel Singur

 

Acolo se află mântuirea

Pe plaja încinsă ochi pretutindeni

tălpile calcă praful cristalelor mii

Apusul e acum Răsărit

un copil fără tată curăță sarea păcatelor lumii

sunt recrutul chemat în armata

călătorilor buni îndurând îndurând

și umbră joasă marea împletește

lunaticele fire ale dogmei

spre ţărmuri bântuite de mâluri uleioase

că nu știi cântări folosul profeţiei

nici cheia dezlegărilor

iar tu Trismegist cu mâinile tale

albă una cealaltă neagră

pui aripa caldă pe sânul cel drept

pe celălalt o floare de gheaţă

să nu trec hotarul

nici măsura văzutelor

curăţia dintâi

întoarcerea nu-și recunoaște drumul

iubirea e sabia

unde se află pericolul

acolo e și mântuirea