Redeschiderea Muzeului Evreiesc din Frankfurt

Frankfurt am Main, cunoscut îndeobște ca oraș al lui Goethe și al marilor bancheri, este și a fost totodată și unul din cele mai importante centre ale culturii evreiești din Germania. Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, comunitatea evreiască număra aici cca. 30.000 de locuitori, din care, după război, rămăseseră 300. Cei care au decis să rămână în Frankfurt, precum și noii sosiți (majoritatea din Uniunea Sovietică) au dus la reînflorirea culturii evreiești locale, între altele și prin muzeul înființat în 1988, redeschis acum, în octombrie 2020, într-o formă extinsă și modernizată. După ce l-am vizitat, m-am gândit că o prezentare, chiar succintă, a organizării și tematicii sale ar putea să prezinte interes în cazul concretizării unui demers similar la București.

Împărțit între un palat construit de familia Rothschild în secolul al XIX-lea și o clădire ultramodernă (datorată biroului de arhitectură Staab), muzeul îmbină armonia arhitecturală și simbolistica istorică. Între cele două clădiri se află statuia unui copac având rădăcinile spre cer și a unuia bine prins în pământ, semnată de Ariel Schlesinger, cu trimitere la pomul vieții din Kabbala și la metafora relației dintre Dumnezeu și poporul lui Israel (Ezechiel 17,24).

Expoziția permanentă acoperă trei etaje, subsolul fiind rezervat expozițiilor temporare (cea de acum, de la deschidere, fiind intitulată „Latura feminină a lui Dumnezeu“). Muzeul mai cuprinde o librărie specializată, dar și o bibliotecă modernă, gratuită, unde pot fi luate de la raft cele mai importante cărți ale autorilor evrei din Germania, dar și, în general, ale iudaismului. Nu în ultimul rând trezește interes un punct gastronomic cu mâncare cușer, cum ar fi pâinea halla pentru sabat.

Muzeul pornește dinspre prezent spre trecut, având drept emblemă cuvintele: „Suntem acum“. Prezentul (începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea) e ilustrat prin integrarea personalităților evreiești în activitățile orașului: de pildă, actualul primar din Frankfurt, Peter Manuel Feldmann, activ în viața administrativă încă din anii șaizeci, sau istoricul, specialistul în pedagogie și profesorul universitar Micha Brumlik. Istoriei familiilor evreiești și destinului lor în timpul Holocaustului le e consacrată o secțiune specială, inclusiv o încăpere memorială pentru cei uciși. Alte încăperi sunt consacrate istoriei emigranților și întemeierii unor noi comunități în exil (în principal, în Marea Britanie, S.U.A. și America Latină). Între aceștia, familia Annei Frank, dar și un caz singular, cel al familiei Senger, originară din Rusia, care a reușit să-și ascundă identitatea evreiască și filocomunismul în timpul nazismului, supraviețuind astfel în Frankfurt. Povestea ei a fost istorisită de Valentin Senger în volumul Kaiserhofstraße 12 (Strada Kaiserhof 12) apărut în 1978, cu numeroase reeditări. Altă secțiune e dedicată cercetărilor despre proveniența unor opere de artă din muzeele germane, obținute prin șantaj sau jaf de către naziști și care, odată identificate, sunt înapoiate urmașilor celor păgubiți. Unele din ele sunt în continuare expuse, împreună cu informații despre istoria lor și despre soarta proprietarilor.

Familia Rothschild e practic o permanență în toate secțiunile muzeului, fiind încă din iluminism extrem de activă în viața orașului și numărând, pe lângă faimoșii bancheri, nu puțini artiști, oameni de știință, diplomați etc., intelectuali care întrețineau o vie și amplă corespondență cu personalitățile vremii. Corespondența dintre membrii familiei, realizată de multe ori cu ajutorul porumbeilor voiajori și datorată în mare parte femeilor (extrem de cultivate), ar putea, după părerea mea, să constituie un capitol important în network studies. Tot familiei Rothschild i se datorează câteva dintre primele căi ferate germane, care au inspirat și piese muzicale ale compozitorilor apropiați familiei, între care Rossini și Berlioz. Unul dintre artiștii sprijiniți de familia Rothschild a fost și Moritz Daniel Oppenheim (1800-1882), primul pictor evreu din Frankfurt cu studii de specialitate și de renume internațional. Faimos pentru portetele unor mari oameni de cultură evrei, precum Moses Mendelssohn, Heinrich Heine, Ludwig Börne, Felix Mendelssohn-Bartholdy ș.a., a ilustrat și viața de ghetou, momente simbolice din istoria emancipării sau, în ciclul Imagini din vechea viață de familie evreiască, scene religioase din viața evreilor ortodocși sau momente patriotice.

Secolul al XIX-lea e ilustrat și prin istoria construcției marilor sinagogi, precum și prin controversa dintre rabinul liberal Leopold Stein și cel neo-ortodox Samson Raphael Hirsch. Desființarea ghetoului, după dărâmarea vechilor ziduri ale orașului, a însemnat o perioadă de deschidere culturală, dar și de controverse despre tradiție și modernizare. (Istoria ghetoului din Frankfurt e însă înfățișată mult mai pe larg într-un alt muzeu local, Museum Judengasse.) Vizitatorii pot explora interactiv arhitectura sinagogală și ceremoniile religioase, ascultând lecturi din Tora, imnuri sau sunetul șofarului. Secțiunea „Întreabă un rabin!“ dă prilejul ascultării unor rabini din zilele noastre despre teme etice de actualitate.

Interactivitatea e nota întregului muzeu: vizitatorii pot încărca, pe o cartelă, informații suplimentare (interviuri, filme, fotografii) de privit pe computer acasă, pot pune și răspunde la întrebări. Curiozitatea e stârnită nu numai de documente, ci și de activități sau detalii precum rețete culinare legate de personalitățile prezentate (de pildă, borșul familiei Senger din Strada Kaiserhof 12 sau prăjitura cu mere a mătușii Annei Frank). Pentru copii, există jocuri interactive, de exemplu alegerea unei chei (după unele indicii) pentru a „sparge“ dulapul care adăpostea tezaurul lui Rothschild. Adulți și copii pot scrie pe o serie de panouri răspunsuri la întrebări precum: „Ce tradiții sunt în familia ta?“ sau „Ce faci spre a împiedica antisemitismul?“, „Ce ți-a plăcut cel mai mult?“ și „Ce ți-a lipsit din expoziție?“ (Aici, nu puține răspunsuri sugerau mai ales nevoia de comparații mai ample cu creștinismul.) Deschiderea muzeului spre discuții cu publicul se vădește și prin organizarea unor evenimente culturale, concerte, mese rotunde și prelegeri.

Perspectivele spre cei 800 de ani de cultură evreiască în Frankfurt sunt deschise de informații (pe lângă cele privind ghetoul) despre manuscrise mai vechi ale Torei și reprezentări ale lui Moise de către pictori creștini și evrei. Istoria antică și medievală e prezentă prin expoziția temporară despre latura feminină a divinității, care pornește de la zeitățile feminine din vechiul Orient, cum ar fi Așera, zeița din Canaan, Isis sau Lilith. Figuri mistic-alegorice ale cunoașterii și înțelepciunii, precum Chochma, pandantul Sophiei, sau Shechina, care simboliza prezența divină. De ele sunt legate și opere contemporane, cum ar fi „Tora maternă“ de Jacqueline Nicholls, sau „Shechina“ de Anselm Kiefer. Sunt ilustrate și unele analogii cu creștinismul (figura Fecioarei cu pruncul) și chiar cu islamul (figura feminină a legendarului cal care l-ar fi purtat într-o noapte pe Mahomed la cer). Interviuri cu femei care transcriu Tora și altele despre rolul femeilor în viața religioasă (de exemplu, despre Regina Jonas, prima femeie rabin) pun în legătură memoria culturală și prezentul.

Nu în ultimul rând, întâlnirea dintre arta contemporană și iconografia tradițională duce, prin intermediul unei instalații cu oglinzi, și la o confruntare a vizitatorilor cu propria lor identitate.