E de mirare că în aceste ultime luni de „arest la domiciliu“, de restricții și de izolare, n-a foat pomenit numele celui care, fără voia lui, ne-a dezvăluit psihologia omului obligat să stea doar între cei patru pereți ai camerei: numele lui – Xavier de Maistre, iar opera i se întitulează, elocvent, Voyage autour de ma chambre. Scrisă la finele secolului al XVIII-lea (1794), deci acum mai bine de două secole, de un tânăr de 30 de ani, ea nu pare a-și fi epuizat nici până astăzi interesul.
Pentru români, semnificația acestui autor și a cărții lui e mai importantă decât pentru alții: ea atinge unul dintre primele noastre texte romantice, Soveja lui Alecu Russo, confesiune așternută rapid pe hârtie în limba franceză de autorul moldav exilat, la aproximativ o jumătate de secol după Xavier de Maistre. În această primă notare romantică din literatura noastră a stării de recluziune forțată, prozatorul român și-a adus aminte de singurul autor la care găsise o experiență asemănătoare, la necunoscutul romantic apatrid.
O fi fost oare la curent Alecu Russo cu similitudinile care îl legau, involuntar, de Xavier de Maistre, chiar înainte de a fi apucat să scrie Soveja? Greu de presupus. De unde să știe bravul moldovean, trimis în exil la Soveja în 1846 din cauza unor piese de teatru cu aluzii politice, că el fusese pedepsit la fel ca de Maistre, arestat la domiciliu deoarece, locotenent fiind, se bătuse în duel cu un coleg al său, deși duelul era interzis? Și mai ales de unde să bănuiască similitudinea perfectă a zilelor lor de arest: condamnat să nu iasă din casă 42 de zile, locotenentul-scriitor avea să-și umple timpul cu scrierea Voiajului; condamnat la un blând exil, Russo avea, la rândul lui, să rămână la Soveja doar 40 de zile și, precum colegul său din urmă cu o jumătate de veac, urma să-și petreacă vremea tot cu scrisul! Iată un fel de carantină cu efecte literare, de pe urma căreia au profitat literaturile franceză și română: hazardul potrivește uneori lucrurile cu o simetrie amuzantă.
Evident, substanța celor două opere în proză e complet diferită. Dacă Russo se plânge de arbitrariul autorităților care l-au arestat fără vină, romanticul francez face cu mult mai mult: el încearcă să arate că lumea întreagă se poate concentra la dimensiunile și la obiectele unei singure camere. Chiar dacă biata chilie mănăstirească ce-l adăpostea pe exilatul Alecu Russo era foarte departe de somptuoasa încăpere în care-și petrecea arestul ofițerul-conte Xavier de Maistre, până la urmă toate camerele din lume se aseamănă, dacă n-ai voie să ieși din ele.
După ce a lăudat, ipocrit, ideea de călătorie, pentru a reveni apoi la obligația de a nu ieși din cameră, Xavier de Maistre compune un mic tratat fragmentar despre modul în care lumea înconjurătoare își găsește reflexul într-un spațiu minuscul. Câte orizonturi variate nu-și dau întâlnire între pereții unei singure camere! Fotoliul pe care omul se destinde și focul din cămin ce arde alături deschid lumea visului și a filozofiei; tablourile de pe pereți îl transportă în aria vastă a istoriei artei; portretul iubitei, aflat deasupra biroului, îi evocă cele mai fericite momente; masa la care lucrează îi recheamă imediat scrisul, lecturile, scrisorile trimise și primite; patul – mare, comod – îl ajută să evadeze în alte lumi; servitorul său Joannette, intrat uneori în cameră ca să primească ordinele stăpânului, devine mesager al lumii aflate dincolo de ușă; cățelușa Rosalie, ținându-i companie, îi amintește toate plimbările făcute cu ea pe munții dimprejurul orașului Torino; în fine, cărțile aflate în bibliotecă sunt tot atâtea ferestre deschise spre imensul univers al realității din jur și al gândirii.
Să notăm rolul important jucat de cățelușă, depozitară de tandrețe dezinteresată față de stăpânul ei: Russo n-avea nici pe departe așa ceva.
Compus din mici notițe fără pretenții, din considerații care iau forma dialogului cu cititorul, Voyage autour de ma chambre a încântat generații de cititori care au găsit în aceste pagini, pline de naturalețe, una dintre primele forme de romantism ce se va revărsa apoi asupra Europei.
Pentru români, pitoreasca figură a autorului francez păstrează și alte forme de interes, dincolo de prezența lui în Soveja lui Alecu Russo: călătorul pasionat de-a lungul și de-a latul propriei sale camere a fost și un călător pasionat de-a lungul și de-a latul Europei.
Născut în Savoia, ce aparținea atunci Regatului Piemontului,a avut o educație franceză; la vârsta de 39 de ani pleacă în Rusia, unde fratele său mai mare devenise ambasador al regelui Piemontului la Sankt Petersburg; se stabilește în Rusia, devine ofițer în armata țarului, participă la diversele războaie, chiar și la campania contra lui Napoleon (sic!). A făcut deci parte dintre acei trădători francezi care luptaseră contra propriei lor țări. În timpul unui război cu turcii de la 1810, era cât pe-aci să fie ucis în luptele din jurul Giurgiului, dar a scăpat cu viață – se vede că Principatele Române îi purtau noroc! Autorul Voiajului ne trimitea deci un prim semn, fără să știe că opera lui avea să fie cunoscută în țara războiului cu turcii și că avea să fie consemnată de unul dintre primii scriitori romantici ai țării depărtate.
Xavier de Maistre a echivalat cel dintâi imensul Univers cu micro-universul reprezentat de o cameră familiară; cine-și putea imagina că paginile sale vor redeveni actuale în lumea întreagă, după trecerea a aproape unui sfert de mileniu și după ce noi nenorociri se vor fi abătut asupra Continentului?