Am înfrunzit
Am înfrunzit la umbra casei tale.
Doar ţie ţi-este dat ca să mă vezi –
Rug de lumină verde în vibrare,
Cerşind să-l iei în braţe, să îl crezi.
Am înfrunzit. E ora când cenuşa
Clepsidrelor abia ne mai încape,
Când nerăbdarea îmi deschide uşa
Şi patul dalb e-atâta de aproape.
Am înfrunzit în plină iarnă iar,
Cum se-ntâmpla cândva, odinioară,
Când stăpâneam un paradis stelar
Şi mersul tău era de căprioară.
Am înfrunzit la umbra casei tale,
Vin crânguri umilite să mă vadă,
Vin păsări străvezii cu aripi pale,
Să îşi dea foc în arbori de zăpadă.
Mai fă un pas, să mă auzi pulsând,
Doar ţie ţi-este dat ca să mă vezi –
Rug de lumină verde, zbor flămând,
Gata să-l iei în braţe, să-l visezi.
Se mai întâmplă
Se mai întâmplă să nu-ţi fiu aproape.
Se mai întâmplă să-nnoptez în mine,
Ademenit de zboruri peste ape,
Să nu primesc nici ce mi se cuvine.
Se mai întâmplă să străbat alt drum –
Cel ce nu ştie să se odihnească,
Să mă strecor, prin clipa de acum,
Într-un demult capabil să renască.
Se mai întâmplă să cobor urcând
O scară sinuoasă şi bătrână,
Să mă rănesc în raza din cuvânt,
În lacrima, pe care-o ţin în mână.
Se mai întâmplă ochii să mi-i frâng
În arbori îngheţaţi, în ziduri vaste,
Să mă îmbrac într-un veşmânt nătâng,
Fără să ştiu că sunt chemat la oaste.
Se mai întâmplă să nu am hotar.
Se mai întâmplă să n-ajung la tine,
Să rătăcesc printr-un tărâm amar,
Să nu primesc nici ce mi se cuvine.
Clepsidră
Doar tu ştii să mă aperi de înserare,
Ţii mereu clepsidra cu faţa în jos,
Îmi clăteşti chipul în albe izvoare,
Să nu se destrame partea mea de frumos.
Doar tu ştii să închizi toate plecările,
Acoperind drumul cu nămeţi şi polei,
Să rămân lângă tine o viaţa întreagă,
Vrăjit şi ocrotit de freamătul ei.
Doar tu ştii să mă îmbraci în cuvinte,
Numai gura ta le rosteşte, tăcând,
Când mâinile mele nevinovate,
Te răsfiră, blajin, în patul flămând.
Doar tu ştii să mă vindeci de moarte,
Ţii mereu clepsidra cu faţa în jos.
E interzis să plecăm mai departe,
Aici stăpâneşte partea mea de frumos.