Peștele pe uscat. Nicolae Manolescu în dialog cu Daniel Cristea-Enache

Scurt interludiu fără întrebare

N-a trecut decât o săptămână de când m-am referit la piticii politic de astăzi. Nu reiau argumentele privitoare la decăderea clasei politice românești, nici la aceea a clasei politice din majoritatea statelor lumii. Ți-am promis, dragă Daniel, că voi schița câteva portrete ale unor noi politicieni, deși nu-mi face nicio plăcere. Am amânat tabloul pentru că au dat buzna peste noi evenimentele legate de starea de urgență și, respectiv, de starea de alertă, care au dovedit, deși nu era nicio nevoie, că politica națională este astăzi opera unor piticanii.

Cine l-a uitat pe Liviu Dragnea? Un șef de ditamai partidul și președinte al Camerei Deputaților, care părea la un moment dat cel mai puternic om din România, nu prea poate fi considerat piticanie politică. Totuși, din păcate pentru el și pentru fidelii lui incondiționali, asta a fost, un trecător oarecare pe scena politică românească. O dovadă este rapiditatea cu care propriul partid l-a eliminat din memorie. Nu din funcții, din memorie. Liviu Dragnea a fost un lumpen-proletar viclean, incult și primitiv. În afaceri, un bișnițar. Animal politic? Nici vorbă! Doar un individ capabil de cea mai elementară manipulare, constând în stimularea unor instincte colective. E adevărat că a știut să-și aleagă colaboratorii apropiați, pe care i-a fidelizat după modelul personajului lui Negruzzi: cu gogoși și gogoșele, te făcuși vornic, mișele! Așa se face că PSD a avut întotdeauna mai mulți vornici decât membri. Corupția se prezintă în astfel de cazuri sub forma unui cerc vicios: fidelii atârnă de jupân, jupânul, de fideli. Asemenea tratatelor internaționale, cercurile vicioase nu pot fi rupte unilateral. Nu-mi amintesc de niciun lider politic care să-și fi obligat ministrul de justiție să promoveze o ordonanță de urgență care să-și scape patronul de pușcărie. Și, încă și mai grav, să determine parlamentul să adopte un pachet de legi pentru, așa zicând, uz personal. Cum se poate constata, când era vorba de interes personal, Dragnea n-avea nici un scrupul, nici politic, nici moral. Și-a amestecat în „afacerile” lui prima nevastă și fiul. Ca președinte al C.J. Teleorman, tot ce mișca în județ îi era prieten numai lui. Toate acestea sunt binecunoscute. Piticania are acum tot timpul să mediteze în pușcărie la o vorbă a lui Nastratin: ulciorul nu merge de două ori la apă. Să fi învățat ceva, astăzi, când se vede părăsit de toți? Orice ar fi, cariera lui politică (mai are alta?) s-a sfârșit.

A venit la putere în locul lui Victor Ponta, tachinat de Adrian Năstase „Micul Titulescu”. De fapt, Ponta i-a servit lui Dragnea șefia PSD pe tavă. I-a lăsat hățurile puterii în partid ca un birjar pensionat înainte de a avea vârsta legală, deși, dacă n-ar fi fost condamnarea penală, îi lăsa și președinția țării. Metoda a fost simplă: în timp ce Ponta se afișa public cu Putin și își trata într-o clinică a lui Erdogan un genunchi bulit la baschet, Dragnea umbla prin Filialele PSD și își umplea buzunarele cu voturi. Devenea pe zi ce trece jupânul. Ponta se dovedise atât de iresponsabil, încât ne-am bucurat, cu mic, cu mare, că am scăpat de el. Mărturisesc că și eu am răsuflat ușurat. Ei bine, nu! După sfârșitul domniei lui Dragnea, Ponta și-a tras partid propriu, smulgând din PSD nu câteva zeci de măsele stricate, oho, din câte rămase, ci personalități de anvergură, foști miniștri și chiar un fost prim-ministru. PSD ajunsese în stare de implozie. Ca să nu mai vorbesc de imaginea publică: cu un brand ca Viorica Dăncilă, nu prea mai era loc de reformă. O vreme, Ponta n-a ratat nicio ocazie de a lovi în PSD ca într-un sac de box. Declarațiile anti Dragnea erau vehemente și corecte. Iată, ne-am zis, s-a schimbat băiatul, nu e cum îl știi. A învățat politică. Și, deodată, nu știu din ce motiv, băiatul a schimbat ținta. Ce și-o fi zis, cu Dragnea în pușcărie, hai să mă iau de Iohannis! Doar că ținta nu mai avea nicio originalitate. Unde pui că Președintele, abia ales a doua oară, era, cel puțin o vreme, intangibil. Și în locul unui politician maturizat, a declarat-o chiar el, nu fără candoare, ne-am pomenit cu unul care calcă în străchini mai abitir decât în junețe. N-am idee de ce socoteală și-a făcut. În cel mai scurt timp, și-a pierdut bruma de credibilitate recâștigată în perioada anterioară în ochii pesediștilor înșiși. Ca să pună capac prostiei politice, a refuzat, cu ocazia unor recente dezbateri parlamentare, să voteze legea stării de urgență și pe aceea a stării de alertă. Ce să mai fi făcut piticania ca să se compromită politic definitiv? Nu-i pot face nicio sugestie în această privință. Fiecare pasăre pe limba ei piere. (Astăzi, când aceste rânduri văd lumina tiparului, Ponta a făcut-o și mai lată: după ce a avut un scor ridicol în alegerile locale, chiar dacă a mers deseori împreună – iarăși! – cu PSD, își îndeamnă partidul să fuzioneze cu alt perdant al alegerilor, și anume ALDE.)