Lacrimi de crocodil

Niciun semn de schimbare în bine nu vine dinspre mediul politic. Avem parte de același dublu limbaj exasperant în discursul politicienilor. Reprezentanții partidelor care scad în sondaje (PSD și aliații) sunt interesați de amânarea alegerilor parlamentare. Calculul lor e pe cât de meschin, pe atât de simplu: nu contează că prin amânare țara s-ar bloca instituțional, totul e să se întârzie votul cât mai mult timp, astfel încât să se erodeze încrederea oamenilor în liberalii confruntați cu dificultățile unei guvernări neobișnuite (și minoritară, și în vremuri de criză sanitară). De aceea, trimișii pe la televiziuni ai PSD plâng cu lacrimi de crocodil de grija națiunii care, se lamentează ei, ar fi expusă contaminării cu devastatorul virus, dacă ar merge la vot. De ce spunem cu lacrimi de crocodil? Fiindcă respectivii uită că tocmai ei sunt cei care au indus în rândul populației ideea inexistenței pericolului pandemic și au făcut tot ce au putut (împreună cu brațele lor înarmate, Curtea Constituțională și bizara doamnă care numai avocat al poporului nu este) ca să împiedice măsurile de combatere a pandemiei. De asemenea, alți politicieni (de fapt, aceiași) o țin în continuare una și bună cu mărirea pensiilor cu 40%, nepăsându-le de catastrofa economică în care ar fi aruncată țara prin această majorare. De data aceasta, lacrimile lor de crocodil sunt la adresa bătrânilor țării, „copleșiți de neajunsuri, cu venituri mici, după o viață de muncă“. De ce considerăm că, din nou, varsă lacrimi de crocodil, adică văicăreala le este ipocrită? Fiindcă, de câte ori să tot repetăm?, mărirea cu pricina nu îi privește numai pe pensionarii într-adevăr nevoiași, ci, în egală măsură, și pe pensionarii de lux, cu venituri din pensie enorme, care ar deveni și mai umflate, până la pragul unei revoltătoare inechități sociale. Și, fiindcă a venit vorba despre pensii. Tot o mostră de limbaj dublu: vai, trebuie să avem grijă de pensiile de serviciu ale militarilor, „cei care-și riscă viața în linia întâi“, perorează aceiași demagogi. (Totuși, e cam greu, militar fiind, să-ți fie viața în pericol, „în linia întâi“, după trei sferturi de veac de pace! Dar să trecem!…) Cei care susțin ideea asta varsă tot lacrimi de crocodil, fiindcă ei se fac că nu-i văd pe „auxiliarii“, care primesc grade militare fără să fie militari și beneficiază și ei de pensii de serviciu, deși n-au fost și nu se vor duce niciodată pe vreun front. E vorba despre gradații proveniți din rândul sportivilor, antrenorilor, membrilor unor ansambluri folclorice, interpreților de muzică populară sau ușoară etc. Ei, cei care varsă lacrimi de crocodil pe această temă, se fac că nu văd încă un aspect foarte deranjant al chestiunii: vârsta jenant de tânără la care se pensionează acești militari „care-și pun viața în pericol“. Să dăm și un exemplu, de notorietate, cel al ofițerului de jandarmi Ionuț Cătălin Sindile, fost șef al jandarmeriei, originar din Teleorman, care a ieșit la pensie la patruzeci de ani. Se spune că motivul acestei bruște pensionări ar fi fost venitul rezultat din pensie, mai mare decât salariul (funcția din momentul pensionării: comandant al Școlii de aplicație pentru jandarmi). Nu știm care sunt meritele care fac ca domnul Sindile să fie astfel, regește, răsplătit din bani publici: singurele sale fapte de „bravură“, de care avem cunoștință, sunt legate de reprimarea manifestației din 10 august 2018. Atât. Dar poate nu știm noi. Și, à propos de 10 august, o întrebare pentru ministrul Justiției: ce se mai întâmplă cu dosarul 10 august? Atunci când se aflau în opoziție, părea că rezolvarea lui reprezintă o urgență pentru liberali. Iar acum s-a lăsat tăcerea peste acest caz care este o rușine națională, o tăcere grea ca o lespede.