De curând, la Editura Mirador din Arad, a apărut o antologie de versuri din opera lui Ion/Ioan Alexandru, intitulată Amintirea poetului. Poetul și eseistul Vasile Dan realizează selecția textelor și tot el semnează un cuvânt înainte. Cartea e făcută să marcheze cele două decenii scurse de la dispariția poetului.( De citit, în acest număr al revistei, și articolul lui Ioan Holban despre poezia lui Ioan Alexandru.) Are dreptate Vasile Dan când vorbește, în densa prezentare, despre „talentul ieșit din comun“, despre „reala legendă“ care se crease în jurul acestui liric, devenit „cel mai în vogă poet al momentului“. Pentru generația din care fac și eu parte, Ion Alexandru cel de la început exercita o fascinație extraordinară, reprezenta un fel de întrupare ideală a poetului. Îi căutam cărțile pe care le publicase de la debutul editorial produs în anul 1964 cu volumul Cum să vă spun și le citeam tulburat: le găseam inspirate, pline de o misterioasă forță vizionară și de o impresionantă prospețime în a percepe și descrie lumea. În anul 1973, poetul și-a schimbat prenumele din Ion în Ioan: era urmarea unei mutații lăuntrice de profunzime care i-a modificat și felul de a înțelege poezia. Vasile Dan remarcă cu limpezime această trecere de la Ion la Ioan: „În orice caz, cel de-al doilea poet, Ioan Alexandru, îl abandonează cu totul pe «Ion», cel expresionist și vizionar cu forță, vitalist, neguros mitologic, aprig în expresie, frământat în expresie și cutremurat lăuntric în trăiri la limită. Retorica patetică, exclusiv teatral religioasă a lui «Ioan» va sfârși însă în manierism și înseriere retorică. Eu, mărturisesc, am rămas cu admirația adolescentină intactă așa cum l-am întâlnit prima dată, la Ion Alexandru.“ Această preferință a poetul antologator pentru prima fază a liricii lui Ion/ Ioan Alexandru este vădită, dacă urmărim structura cărții: în Amintirea poetului, o culegere cu o selecție foarte exigentă, am spune de esență tare, au fost reținute doar 47 de titluri. Toate, datând din prima etapă a creației, de până la Vămile pustiei, inclusiv. Cu excepția unui singur poem, care face parte din volumul schimbării la față, Imnele bucuriei, din 1973. Nu există absolut niciun text din celelalte șapte culegeri de imne, care au urmat până în anul 1988. Amintirea poetului este o apariție editorială de două ori lăudabilă. Întâi, fiindcă ne aduce în atenție poezia unuia dintre poeții români cei mai importanți din perioada postbelică. Și doi: ca gest exemplar al lui Vasile Dan, un gest de neuitare. Un poet valoros de azi elogiază, pune în lumină opera unui poet valoros din trecut, într-un fel de datorie asumată de preluare a ștafetei, în încercarea de a ține mereu aprinsă făclia poeziei noastre. Mai mulți dintre noi s-ar cuveni să-i urmăm pilda.