Witold Pilecki – eroul de război, victima regimului comunist polonez postbelic

Volumul de față, în fapt o colecție de studii, reunește contribuțiile unor istorici și cercetători români și străini, rod al Conferinței Internaționale Histories (Un)Spoken. Survival and Social Professional Integration Strategies in Communist Political Prisoners’ Families in Central and Eastern Europe in the ’50s and ’60s, desfășurată la Râmnicu Sărat, în iunie 2016. Așa cum sugerează și titlul, studiile incluse în volum se constituie în tot atâtea analize centrate pe drama foștilor deținuți politici (a celor care au avut șansa să supraviețuiască detenției), de-a lungul anilor rămași din viață, după eliberarea din închisorile comuniste, în diferite state ale Europei Centrale și Răsăritene.

Dincolo de studiul elaborat de Cosmin Budeancă, abordând panoramic efectele condamnărilor politice asupra membrilor familiilor foștilor deținuți (pornind de la analizarea specificului represiunii împotriva familiilor deținuților din URSS – model exportat și în celelalte state ale lagărului comunist și continuând cu efectele detenției politice nu numai asupra foștilor deținuți, ci și asupra familiilor și apropiaților lor), volumul este completat cu o serie de studii de caz din cele considerate mai relevante, care detaliază pattern-ul general, dar și specificul sau nuanțele existente în diferitele state cu regimuri comuniste.

Dată fiind abundența de personalități din elita interbelică și nu numai, care au avut de suferit prigoana regimurilor comuniste, orice abordare dedicată unuia sau altuia din numeroasele destine mutilate ar putea risca să lase în afara analizei familii sau personalități de anvergură. În cazul volumului de față, pentru personalitățile românești, studiile au ca temă personalități (și familii) precum Corneliu Coposu, Antonie Plămădeală, Doru Novacovici, în vreme ce pentru spațiul polonez au fost alese, bunăoară, destinul familiei Branicki, cel al lui Witold Pilecki și al familiei sale, sau al familiei Niechoda. Desigur că alegerea amintitelor nume de personalități și familii are legătură mai degrabă cu tema de interes științific a autorilor studiilor, cu cercetările acestora. Eu m-aș fi gândit, bunăoară, la situația profesorului Șerban Papacostea legată de perioada de detenție și mai ales la anii dificili de după eliberarea din detenție. Tânărul Șerban Papacostea a fost arestat în anul 1950, fiind învinuit de activități antistatale, mai precis pentru vina de a fi frecventat unul din institutele de cultură occidentale de la București. Deținut mai întâi în lagărul de tranzit Ghencea, Șerban Papacostea a fost trimis apoi la Canal. După ce a fost eliberat din detenție, odată ajuns acasă, a fost martorul terorii continue a organelor represive, de la percheziții repetate la supravegherea constantă a sa și a familiei sale (de altfel, la scurtă vreme de la eliberarea sa, au fost arestați tatăl său, Petru Papacostea, dar și un unchi – Apostol Papacostea). De altfel, și Șerban Papacostea, abia eliberat, a trebuit să își găsească un mijloc de supraviețuire, în condițiile în care accesul la o slujbă pe măsura pregătirii sale îi fusese îngrădit de regim; avea să lucreze ca pontator, dactilograf, figurant în filme și achizitor de materiale, o bună perioadă de timp.

Revenind la volumul de față, pe lângă studiul de caz dedicat lui Corneliu Coposu și familiei sale (al căror destin este îndeobște cunoscut), se distinge cercetarea dedicată unui erou de război polonez, Witold Pilecki, al cărui destin este insuficient cunoscut la noi, dincolo de segmentul îngust al istoricilor. Studiul de caz dedicat lui Pilecki, elaborat de Mirosław Szumiło, surprinde, probabil, cel mai bine situația dramatică a fostului ofițer de cavalerie polonez (participant la războiul polono-sovietic, membru al rezistenței) și a familiei sale. În timpul războiului, Pilecki se remarcase prin faptul că s-a oferit voluntar pentru o misiune a rezistenței poloneze, anume aceea de a se lăsa trimis în lagărul de la Auschwitz cu scopul de a strânge informații în legătură cu ceea ce se întâmpla realmente în lagăr. Ajuns în lagăr cu o identitate falsă, Pilecki reușea să obțină informațiile necesare, organizându-și apoi evadarea din 1943, una reușită. Raportul întocmit de Pilecki conținea detalii legate de camerele de gazare, sterilizări, triajul deținuților și, în general, despre specificul lagărului, acela de exterminare a deținuților. După război, noul regim comunist din Polonia i-a aplicat însă lui Witold Pilecki stigmatul de „trădător de patrie” (a fost angrenat în acțiuni de rezistență anticomunistă), fiind judecat și în cele din urmă executat, în mai 1948, în ciuda numeroaselor demersuri ale membrilor familiei sale pentru grațierea sa. Într-unul din dialogurile avute în detenție cu un membru al familiei sale (cu sora soției), Pilecki a descris cât se poate de sugestiv profilul noilor diriguitori polonezi: „Nu pot trăi. M-au ucis. În comparație cu ei, Auschwitz-ul a fost o nimica toată”. Membrii familiei sale au avut de înfruntat apoi, de-a lungul deceniilor regimului comunist, prigoana autorităților comuniste poloneze, care s-a repercutat inclusiv asupra copiilor săi. Reabilitarea lui Pilecki s-a dovedit, de altfel, un proces anevoios, încheindu-se abia în 1990, atunci când Curtea Supremă îl achita de toate acuzațiile, pentru ca în 2006 să îi fie acordată (post-mortem), cea mai înaltă decorație a statului polonez, Ordinul Vulturului Alb.