Poezie de Vasile Dan

Poetul era un somnambul pe acoperiș

Apoi să muști din aer.

Să te răcorești în soare.

Să asculți, să asculți, să asculți.

Zi și noapte, noapte și zi.

Nebunul e cel mai tare

îți strigă.

Nu tace niciodată.

N-ascunde nimic.

Arată orice.

Poate vedea orice.

În somn acolo el e acasă.

De față sînt toți absenții lumii.

Vorbesc în limbi

iar el traduce din fiecare.