Tristețea e mare. Speranțele sunt nemăsurate. Într-un limbaj popular astăzi, la fel de pandemic, aș spune Music must go on! Da! Dar cum ?
Concursul Internațional „George Enescu“, competiție dedicată pianului, viorii, violoncelului, compoziției, se află acum la cea de a 24-a ediție! Condiționările pandemice sunt teribile. Se speră că virusul devenit și acesta celebru, își va atenua agresivitatea spre lunile primăverii, când au fost programate semifinalele și finalele secțiilor instrumentale. Se speră ca acele momente ale departajărilor să se poată desfășura în mod normal, în sala de concert. Și nu este un simplu moft de natură organizatorică sau excesiv profesională. Identitatea de sunet, cea care aparține fiecărui muzician performer, este definitorie în stabilirea acelei particularități ce definește creația interpretativă. Inclusiv cultura stilistică dispune de o identitate în plan timbral coloristic. A fost cultivată? A fost educată? Se dispune, oare, de aceasta în măsură mai mare sau mai mica? Iată câteva componente ale actului performanței muzicale artistice; sunt rafinamente ale acesteia ce nu pot fi observate decât în spațiul de rezonanță al salii de concert.
În aceste zile ale lunii septembrie se vor desfășura la București doar etapele eliminatorii, cele inițiale ale competiției, fără public, în sistem on-line. În consecință, concurenții admiși în concurs nu au obligația a se deplasa la București; fiecare dintre aceștia va trebui să expedieze o imprimare „șnur“ a lucrărilor acestor etape. Rezultatele sunt publice angajând participarea celor selectați în cadrul etapelor susținute la primăvară, la București, „in vivo“! Este drept, participarea „in persona“ pe parcursul tuturor etapelor este mai dificilă. Căci dificil este, spre exemplu, să ții într-o mână mai mulți pepeni; în cazul nostru un întreg program ce trebuie prezentat în câteva zile pe parcursul tuturor etapelor competiției. Distanțate între ele în timp, susținerea etapelor competiției devine mai lesnicioasă. Pe de altă parte, în cazul câtorva dintre marile concursuri internaționale, una dintre piese este expediată participanților cu o săptămână sau două înainte. Eficiența în lucru asupra materialului muzical este și acesta un criteriu important ce poate fi cuantificat. Iată o idee ce poate fi luată în considerație pentru viitoarele ediții!
Indiscutabil, competiția se bucură de mare trecere în rândurile tinerilor muzicieni; dar și în cazul marilor Canale internaționale Radio și Tv.; cum este, spre exemplu, marele Canal Mezzo sau TVR. Momentele importante ale competiției vor fi preluate în cadrul programelor U.E.R. – Uniunea Europeană Radio.
Actualmente, în cadrul celor patru secții ale competiției s-au înscris aproape 300 de concurenți; au fost admiși 272. Dar au anunțat că vor trimite imprimări audio-video, ceva mai mult de 200 de concurenți. Imprimările vor trebui să fie elocvente inclusiv din punct de vedere tehnic-acustic, probând condiții apropiate celor de studio audio-video.
Dar în finală, în primăvara anului 2021, competiția se va desfășura „in vivo“, la București; vor fi selectați câte 6 concurenți la fiecare dintre secțiile competiției.
Avatarurile desfășurării diferitelor ediții ale Concursului Enescu pe parcursul celor 62 de ani, perioadă care a trecut de la înființare și până în zilele noastre, sunt dintre cele mai captivante. Inclusiv în ceea ce privește aspectul istoric. Recunosc, personal am asitat la evenimente începând doar cu cea de a doua ediție, cea din anul 1961. Inițial momentele festivaliere și competiția tinerilor muzicieni se desfășurau concomitent, o data la trei ani. Interesul era enorm; în rândurile studenților conservatoriști, a profesorilor noștri în mod special, dar și a publicului larg. Concursul și Festivalul deschideau o poartă către „lumea liberă“.
Secțiile de violoncel și de compoziție au fost adăugate, în mod firesc; în ultimele trei decenii. Căci, așa cum știm, lucrări importante au fost dedicate de autor acestor instrumente. La începutul anilor 1960, a fost adăugată o secție destinată tinerilor cântăreți, secție dedicată cântului cultivat din punct de vedere stilistic, așa cum Enescu însuși își imagina arta cântului elevat. Elisabeth Schwarzkopf, Arta Florescu, Zenaida Pally făceau parte din juriu. Baritonii Dan Iordăchescu și Nicolae Herlea au fost printre primii laureați cu distincție supremă. O spun deschis, reînființarea acesteia se lasă așteptată!
Trebuie recunoscut, cu peste șase decenii în urmă, Festivalul și concursul au fost instituite de „conducerea superioară de partid și de stat“, în bună parte drept mijloace de acreditare a regimului politic postbelic, totalitar; insinuându-se o continuitate a acestuia în zona tradițională a marilor valori naționale, chiar și a celor europene. În mai 1955, Enescu trecuse în eternitate. Poziția maestrului nu mai putea fi consultată.
Nu se poate uita, în anii 1980 Concursul Enescu a fost desființat. Căci, se putea presupune, evidențierea unor personalități de strălucită pregnanță artistică putea face concurență în plan public, cuplului dictatorial. Ulterior, în anii 1990, competiția a fost reînființată.
În septembrie 1958, Yehudi Menuhin și David Oïstrakh s-au întâlnit pentru prima dată pe scena Atheneului Român, intonând împreună Concertul în re minor pentru două viori, de Johann Sebastian Bach; cu ani în urmă, fiecare în parte a parcurs această partitută în compania lui Enescu însuși. Amândoi făceau parte, de această dată, din juriul primei ediții a Concursului, alături de marele muzician Sir John Barbirolli, apropiat prieten al filarmoniștilor bucureșteni. Constantin Silvestri era președintele secției de pian; din juriu mai făceau parte Claudio Arrau și Carlo Zecchi. Primul laureat cu distincție supremă s-a dovedit a fi fost pianistul chinez Li Ming-Qiang; ulterior, în anul 1991 a fost invitat să facă parte din juriu. Nu se poate uita, cu prilejul primei ediții domnia sa a dat o versiune strălucită a celebrei lucrări Joc Dobrogean de Paul Constantinescu, lucrare impusă pe atunci de regulamentul concursului. Ulterior, din acest juriu au mai făcut parte, în anul 1964, Arthur Rubinstein și Nadia Boulanger; iar mai târziu Valentin Gheorghiu și Dan Grigore. Era anul în care pe primul loc s-a impus marele muzician, un bun prieten al țării noastre, pianista Elisabeth Leonskaia. În același an, cu câteva zile mai înainte, la început de septembrie, în Studioul de Concerte din Str. Berthelot, în compania Filarmonicii bucureștene, a evoluat, pentru prima oară la noi în țară, marele Zubin Mehta, solicitat în anii din urmă să preia președinția onorifică a evenimentului festivalier enescian. În septembrie 1964, cu prilejul aceluiași concert, partea lentă a Simfoniei a 7-a de Anton Bruckner a dedicat-o memoriei dirijorului George Georgescu, trecut în eternitate cu câteva zile înainte.
Cu totul originală s-a dovedit a fi fost și desfășurarea concertului de deschidere a actualei ediții a Concursului. A fost susținut în ultimele zile ale lunii august, în sala Atheneului Român, văduvit de publicul de concert, cu un ansamblu orchestral redus la jumătate. S-a ținut seamă de toate rigorile situației generale actuale. Au apărut pe scenă în calitate de soliști, câțiva dintre laureații edițiilor anterioare, violonista Gyehee Kim, violoncelistul Valentin Răduțiu, pianista Victoria Vasilenko; în compania ansamblului orchestral al Filarmonicii, ansamblu condus de dirijorul catalan Josep Caballé Domenech. „Brahmsodia“ este titlul Triplului Concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră, lucrare pe care compozitorul Dan Dediu a dedicat-o acestui eveniment. Este de menționat, domnia sa este laureatul ediției din anul 1991 a secției de compoziție. Din program au mai făcut parte Concertul pentru clarinet și orchestră de Alexandru Ștefan Murariu, tânăr compozitor din Cluj, laureat ale precedentei ediții a Concursului, lucrarea a beneficiat de participarea solistică a clarinetistului Aurelian Băcan. În partea finală a concertului, Orchestra Filarmonicii prezentă pe podium în formație quasi camerală, ne-a reamintit prima Simfonie în do minor de Johannes Brahms. Recunosc, aș fi preferat ca momentul deschiderii oficiale a Concursului să fi etalat în acest context special o lucrare simfonică sau camerală de tinerețe datorată lui Enescu însuși. Să o recunoaștem, susținerea momentelor actualei ediții marchează voința noastră de a trăi în muzică. Căci muzica este viața însăși. Să o onorăm, deci, cu toată considerația!