Thomas Dekker s-a născut probabil prin 1572 și, înainte de jumătatea anilor 1590, apărea în calitate de co-autor și adaptator de texte teatrale. A luat parte, alături de Shakespeare, Thomas Munday și alții, la scrierea piesei Sir Thomas More. Spre 1598, a devenit dramaturg al trupei Oamenilor Lodului Amiral, la Rose Theatre, situat pe malul drept al Tamisei. A fost un autor plătit la bucată, mai mereu în jenă financiară, ajungînd deseori la închisoarea datornicilor. Din 1612 a stat închis 7 ani pentru o datorie de 40 de lire la tatăl confratelui său John Webster. Spre deosebire de Shakespeare și John Fletcher, Dekker și alți dramaturgi nu erau angajații teatrelor pentru care lucrau, depinzînd direct de ce și cît scriau. Numeroase piese istorice și tragedii dintre cele ale lui Thomas Dekker nu s-au păstrat. Autorul a murit, probabil tot dator, în 1632, văduva lui renunțînd la drepturile asupra pieselor ca să nu-i moștenească și obligațiile. Ospățul cizmarului, considerată cea mai valoroasă piesă a lui Dekker, a fost înscrisă în registrul lui Philip Henslowe, impresar important al epocii, la 15 iulie 1599 și a fost publicată în 1600. Este probabil să se fi jucat de prin 1599. A fost prezentată în fața reginei Elisabeta I de Anul Nou 1600. La originea piesei stă colecția de povestiri Ilustrul meșteșug (al cizmarilor) de Thomas Deloney (1597). Dekker a modificat mult personajul Simon Eyre, care ajunge Lord Primar al Londrei, făcîndu-l unul hîtru, spiritual. Eyre ar fi fost de fapt negustor de textile, postăvar, nu doar cizmar, dar și consilier al orașului și ar fi ajuns primar în 1445, în timpul domniei lui Henric al VI-lea. După uzanța epocii, piesa nu a fost împărțită la scriere în scene și acte. Editorii ulteriori au marcat 21 de scene, iar unii și acte, în număr de cinci.
Prezentare, traducere și note de Horia Gârbea
Scena 1
(Intră Oatley1 și Lincoln.)
LINCOLN: Adesea, domnule primar, pe mine
Ca și pe alții ne-ai poftit la masă
Și greu ori niciodată n-om putea
Să îți întoarcem nobila cinstire.
Lacy, nepotul meu, aud c-ar fi
Îndrăgostit de Rose, care ți-e fiică.
OATLEY: Adevărat, nobile lord, iar ea
Mă-ngrijorează, cît e de prinsă pare.
LINCOLN: Ce credeți, domn’ primar, rușine-ar fi
Cînd Lacy și o Oatley s-ar uni?
OATLEY: E prea sărmană fata, el e nobil.
Bieți cetățeni cum să devină soți
Unor persoane care, într-un an,
Dau pentru haine și mătăsuri cît
Am eu venit pe-o viață. Nu te teme.
Căci fata mea nu este pentru el.
LINCOLN: Eu țin să te previn: nesocotit
Precum nepotul meu, n-ai să găsești.
Acum un an aproape, mi-a cerut
Să umble prin mai multe țări, încît
Să viziteze lumea și să-nvețe.
I-am dat și bani dar și scrisori de credit
Și oameni de-nsoțire. Am rugat
Și prieteni din Italia să-l primească.
Urmarea: nici Germania n-a trecut-o
Pe jumătate, c-a topit toți banii,
A consumat to creditul, iar cei
Care mergeau cu el l-au părăsit.
I-a fost rușine să se mai întoarcă
Falit și s-a făcut cizmar acolo,
La Wittenberg. Un meșteșug grozav
Pentru un nobil! Iar acum să judeci:
De ar avea fetița ta o mie
De lire, nu-i ajung juma’ de an.
Iar de i-ai da avere, cît ai strîns,
Douășpe luni i-ajung să ți-o termine.
Deci să găsești un cetățean cinstit
Ca s-o măriți.
OATLEY:Îți mulțumesc nespus.
(Aparte) Vulpe șireată, înțeleg mesajul…
Vegheză la nepotul tău, n-ai grijă
De fata mea, că am trimis-o eu
În loc destul de depărtat. E drept,
Nepotul Roland a-nvățat măcar
O meserie, poate își revine.
Dar chiar așa, nu-i ginere să-l vreau.
LINCOLN: Dar i-am găsit acum ceva mai bun
Căci Majestatea-Sa, îi mulțumesc,
L-a angajat drept comandant acelor
Companii de prin Londra și-alte părți
Ce-l vor urma pe rege către Franța2.
(Intră Lovell, Lacy și Askew.)
Uite-l că vine. Lovell, ce e nou?
LOVELL: Lord Lincoln, voia Majestății sale
E ca nepotul vostru să se-mbarce
Cu toată oastea și, plutind spre Franța,
La Dieppe să debarce-n patru zile.
LINCOLN: Mergi și anunță-l că așa va face.
(Lovell iese.)
Acum spune, nepoate, cum stă trupa?
LACY: Toți bine pregătiți. La Mile End fac
Instrucție cei din Hertford, Tothill Fields
E locul pentru Suffolk și ăi din Essex,
Iar londonezii și cu Middlesex
Se instruiesc mereu la Finsbury,
Așteaptă curajoși ora plecării.
OATLEY: Au soldă, haine, arme. Dacă Lacy
Merge la primărie, va primi
Și banii lui și douăzeci de lire
În plus, ca o dovadă că-l iubim
Pe unchiul său ce îl avem aici.
LACY: Vă mulțumesc.
LINCOLN:Vă mulțumesc și eu.
OATLEY: Vă așteptăm curînd la primărie.
(Iese.)
LINCOLN: Dovadă de iubire? Ce mai șmecher!
Nepoate, douăzeci de lire-n plus
Că pleci de lîngă Rose, fetița lui.
Dar sîntem rude și îți spun pe față:
Nu pune ochi prea drăgăstoși pe fata
Vioaie, ușuratică, vopsită.
Mîrlanul nu vrea sîngele să-și lase
Amestecat cu-al tău. Te rog: și tu
Să faci la fel. Te-așteaptă măreția.
Să crești în ochii regelui, te place,
Îți dă speranțe. Eu te am urmaș
Numai pe tine – nu te depărta
De drumul bun pe care ți-l ofer.
LACY: O fac pentru onoare, nu să capăt
Pămînt sau bunuri, ori să moștenesc
Averea ta, deci faptele din Franța
Le-oi face pentru glorie și renume.
LINCOLN: Pentru cuvintele acestea, iată
Treizeci de portughezi bătuți din aur3,
Și-ncă vreo cîțiva pentru tine, Askew.
Mîndra Onoare, cățărată sus
Pe tronul ei, e-n Franța. S-o aduceți.
Nepoți, întindeți aripile voastre.
Plecați la primărie. Ne vedem
Acolo, nu mai stați. Gloria v-o cere,
Și-i rușinos să fii-n întîrziere
(Iese.)
ASKEW: Ce bucuros ar fi unchiul să pleci.
LACY: Așa e, vere, dar fentez eu planul.
Trei zile am ceva mai bun de lucru,
Ceva ce numai eu pot să descurc.
Așa că tu cu trupele vei merge
La Dover. Vin și eu. Dar dacă-ntîrzii,
Pornește și-n Normandia ne-om vedea.
Banii de la primar, primește-i tu
Și de la mine, zece portughezi.
Ai grijă, vere drag. Te știu dibaci,
Ai izbutit și altele. Faci față.
ASKEW: La dispoziția ta. Să te ascunzi
La Londra cu secretul tău, că unchiul
Nu are numai ochii lui, ci alții, mulți
Care te urmăresc, invidioși,
Și-așteaptă să-i vorbească rău de tine.
(Intră Simon Eyre4, Margery, Clăcașu, Sprințaru, Jane și Ralph cu o flintă.)
LACY: Stai, vere… Cine-s ăștia?
EYRE: Lăsați bîzîitul, lăsați bîzîitul. Încetați smiorcăiala asta, scîncetele astea și toată pișarea ochilor. O să obțin eu scutirea bărbatului tău, îți garantez, dragă Jane. Zău așa!
CLĂCAȘU: Șefule, ăștia-s comandanții.
EYRE: Stai potolit, Clăcașu5, ține-ți gura, nemernicule, gura.
SPRINȚARU: Ăștia sînt cavalerii și coloneii, jupîne.
EYRE: Liniște Sprințarule6. Liniște, măi dragă Sprințare. Stai locului. Dă-te la o parte și nu mă mai fute la cap. Sînt bărbat cu cea mai mare autoritate. O să le vorbesc și dacă ar fi Papi! Domnilor, căpitani, colonei, comandanți. Mîndri bărbați, mîndri conducători, dacă se poate, vă rog să mă ascultați. Sînt Simon Eyre, cizmarul haios de pe Ulița Turnului. Tîrfulița asta cu gura ca o morișcă nefercată e nevastă-mea. Ăsta e Clăcașu, omul meu de încredere și calfa mea. Ăsta neastîmpărat este ucenicul meu și plîngăcioasa asta e Jane. Toți venim să-l însoțim pe acest om cumsecade numit Ralph. Lăsați-l la vatră și eu, ca meșter cizmar adevărat și staroste al măritei bresle, o să vă fac încălțări să la purtați șapte ani, numai pinteni să vă cumpărați la ele.
MARGERY: Șapte ani, bărbate?
EYRE: Taci, burticico, taci. Știu eu ce fac. Liniștește-te.
SPRINȚARU: Zău, domnule cormorant7 faci faptă bună în ochii lui Dumnezeu dacă-i lași pe Ralph și pe nevasta lui să rămînă împreună. E tînără și de-abia măritată. Dacă îi iei bărbatul de lîngă ea, nopțile, rămîne neisprăvită și damblagește. Ziua mai rabdă ea. Dar noaptea nu, că el e priceput cu sula și cu gaura, ca oricare cizmar.
JANE: Vai, lăsați-l la vatră, că altfel o să fiu neisprăvită!
SPRINȚARU: Da, asta-i adevărul, o să fie aruncată la o parte ca o pereche de ghete vechi, care nu-s de folos.
LACY: Zău, prieteni, nu am dreptul să fac asta.
Toți londonezii sînt chemați la arme
Chiar de primar, plătiți și înarmați.
Nu pot să învoiesc niciun soldat.
CLĂCAȘU: Cum așa? Păi atunci e tot una că ești colonel sau corporal8, dacă nu poți să scutești un băiat de treabă. Îți spun că te-ncarci de doamne-ajută mai mult decît poți duce, dacă recrutezi un bărbat la numai un an și-o zi de cînd s-a însurat.
EYRE: Bine zis. Isteț ești, Clăcașule. Mulțumescu-ți, calfa mea de nădejde!
______________
1 Robert Oat(e)ley a fost Lord Primar în 1434. Dekker putea avea știință de nume din Survey of London, de John Stowe, lucrare de istorie a orașului, apărută în 1598.
2 Regele putea fi Henric al VI-lea, care la data prespusă a acțiunii avea 23 de ani, dar nu e clar la ce campanie a acestuia se face referire. Cel mai probabil nu este decît o ficțiune care va servi intriga piesei.
3 Monedele portugheze din aur erau cotate la vremea acțiunii cam la cinci lire englezești bucata, treizeci de „portughezi“ (150 de lire) constituiau o sumă considrabilă.
4 Numele a fost păstrat în original, fiind un patronim frecvent în limba engleză. Tradus, el ar putea fi Drumețu(l). Un eyre era un judecător itinerant, cu atribuții mai asemănătoare unui procuror, din Evul Mediu englez (secolele XII-XIII). Se pare că numele venea din franceză: errant (călător, rătăcitor). Așadar, numele personajului s-ar fi putut traduce prin Simion Drumețu.
5 În original, Hodge, muncitor agricol mărunt, pălmaș, clăcaș.
6 În original, Firk, neastîmpărat, vioi, sprințar. Am optat pentru traducerea numelor acestor meșteri cu patronime existente și în română.
7 Malapropism al lui Sprințaru pornind de la „comandant“ și „cormoran“.
8 Malapropism al lui Clăcașu, pornind de la „caporal“.