Vremuri grele, oameni mici

Trăim vremuri grele: criza sanitară a dat peste cap planeta, de la economie și până la felul cum putem să călătorim, de la sistemul de învățământ și până la modul cum trăim și simțim. Răul acesta generalizat crește la puterea a doua atunci când suntem siliți să-l întâmpinăm având în frunte politicieni mărunți, incompetenți uneori, ticăloși alteori, oportuniști și de un populism jalnic mai mereu. Frizează absurdul și ne dă fiori spectacolul pe care ni-l oferă Parlamentul care tot legiferează, ca dintr-un corn al abundenței, măriri de pensii, dublarea alocațiilor pentru copii, creșteri salariale, într-o perioadă când economia țării (ca, de altfel, toate economiile din lume!) se află într-o teribilă contracție și orice logică ar îndemna la prudență maximă, la reticență în acordarea de sporuri ale veniturilor populației. Declarativ, toată această sarabandă a darurilor pe care majoritatea parlamentară le face într-o veselie dând din ceva ce nu are și nu avem este motivată de autorii ei prin „grija“ față de nevoile românilor. În realitate, comportându-se astfel, majoritatea parlamentară se dovedește iresponsabilă, căci compromite tocmai funcționarea decentă, predictibilă, în limitele normalității a societății, compromite tocmai viitorul copiilor de care pretinde că se îngrijește. Repetând: nu poți să dai dacă nu ai, nu poți să mărești veniturile individuale fără creștere economică (ba chiar în timp de drastică recesiune!), nu poți să trăiești din împrumuturi. Sau poți, dar riscând să distrugi întreg angrenajul social. E ceea ce se întâmplă acum. De ce acționează așa respectivii politicieni? Nu sunt preocupați de țară, de interesul general, nici nu le pasă. Dacă le-ar păsa, în atâta amar de vreme cât au deținut puterea ar fi construit școli, spitale, autostrăzi și căi ferate, sisteme de canalizare în sate și sisteme de irigație, conducte de gaze naturale, atâtea și atâtea de care avem atâta nevoie ca să ieșim din înapoierea întristătoare în care ne găsim. Din codul genetic al acestor politicieni lipsesc sentimentele înalte, devotamentul necondiționat pentru țară, să renunți la tine, să te sacrifici pentru binele comun. Ei sunt conduși de o teorie rudimentară, dar sigură, fiindcă, până acum, vreme de treizeci de ani, s-a dovedit câștigătoare mereu: să păcălești cu promisiuni mincinoase, nerespectate ori cu daruri foarte mici și otrăvite o populație ținută în sărăcie, uitucă și credulă, cu o educație precară, astfel încât să obții mai multe voturi decât adversarii politici și să ajungi din nou la butoane. Odată ajuns acolo, bineînțeles, poți să-ți faci de cap nestingherit vreme de patru ani. Apoi, o iei de la capăt. (G.C.)