Cum se poate face ceva atât de urât din ceva atât de frumos?

Am ascultat, oripilat, o lecție de literatură română la emisiunea TeleȘcoală difuzată de TVR II. O tânără profesoară, Monica Cazacu, a comentat poezia Floare albastră de Eminescu. De fapt a înghițit această poezie și a regurgitat-o, indecent, sub ochii noștri. A transformat o construcție de cuvinte diafană și grațioasă într-o amestecătură grotescă de idei prost asimilate și termeni din limba de lemn a criticii literare. „Cunoaște re a universulu“, „cunoaștere de sine“, „imagini recurente“ și alte sintagme care nu spun nimic tocmai pentru că spun totul și care nu individualizează poezia ci o dizolvă în generalități au concurat la crearea unui galimatias de genul celor pe care bieții elevi trebuie să le învețe pe de rost ca să-și ia examenele.

Identificarea de simboale (așa le spun eu, cu antipatie, pentru a le deosebi de adevăratele simboluri) a fost de un remarcabil prost-gust. Profesoara ne-a explicat că ochiul de pădure utilizabil ca loc de refugiu pentru îndrăgostiți este un… simbol al cunoașterii întrucât conține cuvântul ochi. De fapt ochi de pădure înseamnă în limbaj popular poiană. După logica profesoarei ar trebui să vedem un simbol al cunoașterii și în ochi din ochiul boului (floarea).

I-am înțeles pe elevii care citind sau ascultând asemenea comentarii nu mai vor să audă în viața lor de Eminescu. TVR, în complicitate cu Ministerul Educației, face prin lecții de felul acesta mari deservicii literaturii române. Și îi infirmizează pe elevi, condamnându-i la frigiditate estetică. (Alex. Șt.)