Maiorescu -180. Documente inedite despre arhitectura sistemului educațional românesc

 

La 1874, când Maiorescu devine pentru prima oară ministru al Învățământului, sistemul nostru educațional trecea printr-o serie profundă de schimbări și reforme, începute, în primul rând, prin Legea Instrucțiunii Publice a lui Cuza (1864). Astăzi, când discutăm despre aproape aceleași situații, putem să vedem efectele pe termen lung ale unor decizii fundamentale, pe care le-au putut lua ministeriatele lui Maiorescu1: introducerea limbii (și literaturii) române ca materie de studiu la liceu, stabilirea duratei liceului la 8 ani (clasele V-XII de astăzi sunt echivalentul claselor I-VIII de liceu din epocă), înființarea de facto a unui învățământ liceal real, proiectarea examenelor naționale de titularizare în învățământ, dezvoltarea învățământului rural, a școlilor normale – câteva din acțiunile întreprinse în privința învățământului preuniversitar, care vor constitui, în linii mari, subiectul acestui serial.

Reformele lui Maiorescu vor da un profil caracteristic învățământului și culturii noastre, pe fondul unui domeniu mare al portofoliului, unde intrau artele (teatre, conservatoare, muzee), cultele, cultura în sens larg, alături de școli, într-un aparat dominat de centralizare, în care se intersectează adesea personalități diferite, dificil de armonizat.

Titu Maiorescu este ministru al Instrucțiunii Publice și al Cultelor în trei rânduri, timp de aproximativ 3 ani, între 1874 și 1891, în perioada în care Junimea devine numele fundamental pentru cultura noastră, consolidându-și renumele politic, pe fondul guvernat de „viziratul” lui Brătianu; resimțind drept insuficientă Legea Instrucțiunii a lui Cuza (1864), din punctul de vedere al învățământului rural, al celui real, Maiorescu va încerca să treacă prin Parlament o nouă lege a educației, în 1876, dar și în 1891 – nereușind de fiecare dată.

Modalitatea de funcționare a ministerului, reglată de legea instrucțiunii din 1864, intrată în vigoare în 1865, completată (prin legea pentru „numirea profesorilor” de la 17 martie 1879 și legea pentru „fixarea și gradarea remuneraliilor” de la 6 martie 1883), este determinată de două organisme: consiliul permanent al ministerului și consiliul general al instrucțiunii. Consiliul permanent era alcătuit din ministru și 5 membri, propuși de ministru și validați de domnitor, care se înlocuiesc, câte doi membri, o dată la 5 ani; este „aparatul politic” al ministerului, locul unde sunt luate cele mai semnificative decizii, acest consiliu (care putea funcționa dacă erau prezenți 3 membri) parafând deciziile ministrului, cu opinie majoritară sau minoritară, având competențe în toate domeniile administrate de minister.

Pe de altă parte, consiliul general al instrucțiunii, celălalt organism de conducere, viza doar aspectele referitoare la lumea școlii, fiind alcătuit în special din profesori, care erau convocați anual, la începutul lunii septembrie, într-o sesiune ce putea dura mai multe săptămâni.

Pentru cele 22 de locuri din consiliul general al instrucțiunii, prezidat de ministru, numirile erau făcute doar de domnitor, la sugestia ministrului; în componența consiliului se regăseau și magistrați (doi membri ai Curții de Casație), fețe bisericești (doi înalți prelați), consilieri de stat (de asemenea, doi), alături de reprezentanți ai școlilor de diferite grade din marile orașe (București, Iași, Craiova) și din țară sau de profesori universitari. Consiliul general era completat de 3 membri desemnați de ministru din consiliul permanent, care nu aveau însă drept de vot. La anumite ședințe, ministrul putea delega prezidarea acestui consiliu (de regulă, unui înalt prelat), aprobând hotărârile luate, referitoare la programele de studii, la importanța unor materii în curriculum. Cu timpul, având în vedere modificări ale legii și, mai ales, augmentarea numărului de școli de diferite grade, numărul membrilor consiliului general a urcat până la 38 (plus 3, din consiliul permanent), lărgindu-se baza de reprezentativitate a școlilor.

În fapt însă, consiliul general nu se întâlnea regulat, unii miniștri neconvocându-l în timpul mandatelor lor; în toamna lui 1874, prezidând primul consiliu general al instrucțiunii din cariera sa de ministru, Maiorescu arăta că se reunește acest consiliu pentru prima dată după 3 ani, disociind astfel mai multe curente în cadrul conservatorilor și individualizând Junimea, pentru că, din 1871, guvernul era condus de același Catargiu, care îl avusese la Culte pe generalul Christian Tell, cu un mandat de trei ani, principal responsabil al acestei neconvocări.

Periodic, consiliul general intră în atenția politicienilor; Constantin Boerescu, succesorul lui Maiorescu la Culte în 1889 și reprezentant al aripii Catargiu din Partidul Conservator, utilizează formula de „parlament profesoral” cu privire la acest consiliu, fapt ce atrage diatribele maioresciene: „știți că s-au plâns unii (…) de tendența unora, din norocire nu a tutulor, din membrii corpului didactic de a amesteca în școală ceea ce nu este al școalei, de a preschimba afacerile curat didactice în afaceri politice și parlamentare, de a crea oarecum o a patra putere în stat (…) și știți, că și în consiliul general se petrece acest conflict de direcții, și totdeauna toți miniștrii mai moderați au căutat să înfrâneze tendențele mai exagerate, să facă consiliul școlar să se ocupe numai de ale școalei și să nu alunece pe alte căi, care să pericliteze valoarea lui.”2 În fapt, formula aparținea liberalilor – enunțată de Dimitrie Sturdza, vocea cea mai importantă după frații Brătianu la conducerea liberalilor, viitor premier, care a caracterizat consiliul general, într-un proiect din 1886, drept un „corp deliberativ (…) un fel de parlament al intereselor zilnice ale școalei”3.

Reforma consiliului general era unanim resimțită; în proiectul prezentat Senatului în 1891, Maiorescu îi elimina pe reprezentanții altor profesii – înalții prelați, magistrații – din componența consiliului, fapt care nu a fost posibil decât prin legea lui Haret din 1898.

Conform legii lui Cuza, discuțiile din acest consiliu general ar fi trebuit publicate într-un jurnal al ministerului sau în Monitorul oficial; un Buletin al ministerului a apărut, bilunar, între 1865 și 1868, sub conducerea lui V. A. Urechiă, apoi, consecvent, din 1893, până în 1940 – inițiativă a conservatorului Take Ionescu; în Monitorul oficial, precum și în broșuri separate, au apărut cele mai multe din dezbaterile consiliului general al instrucțiunii, aproape ori de câte ori sesiunile sale s-au ținut.

În acest sistem de învățământ se afirmă personalitatea lui Titu Maiorescu, principiile sale de sorginte junimistă – făcând adesea notă distinctă de conservatorismul partidului, reprezentat de Lascăr Catargiu. (Dan Gulea)

Consiliului General de Instrucțiune, 1 Septembre 1874

MCIP, dosar nr. 112 / 1874, f. 14

La orele 12 din di5 Dl T. Maiorescu, Ministrul Cultelorŭ și Instrucțiunei, asistatŭ de Dnii Al. Orăscu, Al. Odobescu și Theod[or] Rosetti, membrii Consiliului permanent, urcându-se la tribună rostesce următórele cuvinte de deschidere a sesiunii ordinare a Consiliului General pe anul 1874:

Domnilor,

Dupe o întrerupere de 3 ani, Consiliul general al Instrucțiunii este din nou convocatŭ.

Îndeplinind astfeliŭ prescrierile legale, am totodată onórea a supune desbaterii D-Vóastră:

l Noua programă a studiilor în Licee;

l Programa studielor în gimnasiile reale, a cărora înființare va îndeplini o lacună simțitóre în învățămêntulŭ nostru;

Dacă vă va remâne timpŭ, voiŭ ave onóre a vă consulta asupra modului celŭ mai nemeritŭ de a introduce scólele normale și organismulŭ Instrucțiunii publice și de a regula raportulŭ intre Prefectură și Revisorate.

Pentru a asista la deliberările D-Vóstră am delegatŭ pe membrii Consiliului Permanentŭ dnii Al. Orăscu, Al. Odobescu și Theod. Rosetti.

În puterea art. 25 din legea asupra Instrucțiunii declar deschisă Sesiunea Consiliului general pentru anulŭ 1874”.

Ministru T. Maiorescu

În urma acestora Dl Ministru conform art. 21 din lege și art. 1 din Regulamentul Consiliului delégă dreptulŭ de președință Prea Sf. Séle Melhisedec6, Episcopulŭ Dunărei de Josŭ. Dl. Președinte invită ca secretari provisori pe Dnii C. Troteanu și Gh. Mihăilescu.

Făcându-se apelulŭ nominalŭ respund presenți 20 și anume: PreSf. Melhisedec, Episcopulŭ Dunărei de Josŭ, Prea Sf. Sa Naniescu Episcop de Argeș7, Dnii E. Bacaloglu8, G.A. Urechiă9, Miltiade Țoni10, Barbu Constantinescu, P. Poni, I.I. Romanescu11, Emil Tokarschi12, Gh. Popoviciu, P.S. Aurelian13, M. Capuțineanu14, Ed. Wachmann15, Ed. Caudella16, Gh. Bardasari17, C.I. Stăncescu, C. Troteanu, Gh. Mihăilescu, G. Eustațiu și G. Iulian.

Absenți: Dnii A. Crețescu, N. Mandrea18, G.M. Fontanin, I.A. Dârzeu19, D. Valerian, major Dimitrescu, Gr. Mândru, B. Șiaicariu20, I. Melik21 și C. Olténu.

Consiliul fiind în majoritate de 2/3, ședința se declară deschisă conform art. XVIII din regulamentŭ.

Se procede prin scrutinŭ secretŭ la alegerea secretarilor definitivi, conform art. III din regulamentŭ și rezultatulŭ este următorulŭ:

Votanți 20.

Majoritatea absolută: 11.

Dl C. Troteanu a întrunit 20 de voturi (unanimitate)

Gh. Mihăilescu ” ” ” 12

Barbu Constantinescu ” 8

În consequență Dnii C. Troteanu și Gh. Mihăilescu se declară aleși secretari ai biuroului consiliului general pentru sesiunea anului 1874.

Deschidem dar discuțiunea asupra timpului în care consiliul doresce a’și ține ședințile séle; Consiliulŭ decide ca ședințile să se țină séra dela orele 7 p.m. înainte.

Dl. Președinte, la invitarea Consiliului declară ședința ridicată și anunță pe cea viitóre pentru luni 2 Septembre orele 7 p. m.

Președinte

Episcop Melchisedec (ss)

Secretari (ss indescifrabile)

Sumariul ședinței

din 4 Septembre 1874

MCIP, dosar nr. 112 / 1874, f. 23-2522

Ședința se deschide la orele 3 p.m. sub președinția Dlui T. Maiorescu, Ministru Cultelor și Instrucțiunii Publice, asistat de Dnii Secretari C. Troteanu și Gh. Mihăilescu.

Din partea Onor. Consiliu Permanent asistă Dnii Al. Orăscu și Al. Odobescu.

La apelul nominal respund prezenți 21 de membri, absenți 9.

Dl. Președinte anunță Consiliul că Dl. G. M. Fontanin fiind bolnav a cerut un concediu, iar dl. C. Olteanu a demisionat.

Se dă lectură sumariului ședinței precedinte și se aprobă.

Se prezintă la biurou propunerea Dlor membri Țoni și Iulian relativă la inspecția șcólelor primare urbane și rurale din țéră.

(urméză propunerea)

După a cărei cetire, Consiliulŭ, după avisul Dlui ministru, decide ca acéstă cestiune să se aibă în vedere la tratarea „raportului dintre Revisori și prefectură”, obiectŭ care deja s’a anunțatŭ în discursulŭ de deschidere a consilului.

La ordinea ilei fiind discuțiunea generală asupra programelorŭ de licee și gimnazii reale, Dl. Al. Odobescu, secretar al Consiliului permanent, luând cuvântul, espune principiile pe care s’a basatŭ Consiliulŭ permanetŭ în elaborarea acestorŭ programe, și preciséză că trei puncte principale caracteriză cu deosebire programele actuale, și anume:

l Despărțirea gimnaziilor în lycee și gimnazii reale, adecă în scóle teoretice și scóle practice.

l Introduce sistemul de continuitate a studiilor, în loculŭ celui de superpozițiune23 ce se practică până acum, și înfine

l În clasele finale ale lyceului se dă loc unei recapitulări a materiilor din un punctŭ de vedere superiorŭ, adecă filosofiarea óre-cum asupra cunoscințelor până acolo obținute.

Se desvoltă aceste trei puncte în modŭ detailat și termină rugândŭ pe consiliu a priimi basele de întocmire ale programelor astfeliŭ cum sunt elaborate.

Dl. Barbu Constantinescu, luândŭ cuvântulŭ, arată consiliului că programele imprimate fiind abia primite cu câteva momente înainte de deschiderea ședinței, și prin urmare lipsindŭ cu desăvârșire timpulŭ spre a le pute studia, propune Consiliului a amâna discuția mai generală până a doua di.

Propunerea Dlui B. Constantinescu fiind pusă la vot cade, și desbaterea asupra discuțiunei generale continuă.

Dl Bacaloglu cerêndŭ cuvântulŭ stabilesce mai ântâiŭ că în elaborarea unorŭ programe trebue a se ave în vedere trei momente principale, adecă: „1) economia de timpi; 2) împovărarea câtŭ mai potrivită a materiilor; 3) distribuțiunea uniformă a cunoscințelor”. Intrând în desvoltarea acestor trei puncte, dacă ele sunt seau nu atinse prin projectele de programe, D-sea demonstréză marele număr de ani ce s’ar cere tinerilor pentru trecerea liceelor, arată mulțimea materiilor de care suntŭ încărcate programele, din care causă ar pute resulta ca multe cunoscință să le capete mai multŭ superficial de câtŭ și mai mult aprofunditŭ și că în fine programele se pare a fi datŭ prea multă desvoltare unorŭ părți de câtŭ altora, d. e. limbele care începŭ dela 1 classă conținêndŭ pênă la fine și totŭ acestea are de remarcat, și asupra sciinților, dându-se unora uă proporție prea desvoltată faciă cu altele. Acestea arată dl. Bacaloglu că sunt remarcele principale de făcutŭ și discuția generală, reservându-și dreptulŭ de a demonstra pentru fie care materie în parte, când se va face discuțiunea parțială.

Dl Iulian combate pe Dl. Bacaloglu dicând că departe de a vedea D-sea programele prea încărcate, din contră le găsește încă insuficiente, semnalând lipsa musicei vocale și a igienei ce nu le vede figurândŭ în programe și asupra cărora rógă pe Consiliu a le introduce, arătându-le importanța ce au în educațiune.

D-l Odobescu vorbindŭ asupra objecțiunilor făcute projectelor de programă, arată că ținta Consiliului Permenent a fostŭ ca prin elaborarea lorŭ să corespundă tutulorŭ exigințelor și de aceea fiindcă în societate suntŭ tineri cari voesc să învețe multŭ și încetŭ, pentru acestia a prevăzutŭ licee cu 8 classe; iar pentru marea mulțime a tinerimei care voesce să învețe iute, pentru aceștia a prevădut înființarea de gimnasii reale. Studiulŭ lyceelor, dice D. Odobescu, l’a stabilit de 8 tocmai în vederea distribuției materiilorŭ și a desvoltărei ce li se dă și în vederea experiinței de până adi, căci deși actualminte sunt 7 clase totuși elevii mai pierdŭ un anŭ pentru bacalaureatŭ și astfeliŭ fac în realitate totŭ în 8 ani lyceulŭ. Câtŭ privește lipsa igienei și a musicei vocale, D-sea dice că tendința Consiliului Permanent a fostŭ mai multŭ a introduce aceste studii în scólele primare, totuși prin desvoltarea ce s’a datŭ studiului de geografie fizică și altor cunoscinți, crede că în parte suntŭ satisfăcute și trebuințele unor cunoscinți de igienă. În fine Dl. Odobescu demonstréză distribuția uniformă ce s’a căutat a se da fiecărei materii, cum și iconomia trebuinciósă de timpŭ face elevii ce termină liceul să iasă în adevărŭ tineri apți de a urma facultățile seau intrândŭ în societate să fie ómeni cu cunoscințe suficiente.

D. Troteanu luând cuvântulŭ arată Consiliului că în vedere că programele imprimate abia se puteau avea cunoscință de ele, în orele din urmă, și vederea discuțiunilor urmate și a explicațiunilorŭ date de onor. Dl. Al. Odobescu propune a se închide discuțiunea generală și a intra în cercetarea programelor pe materii sau objecte, ear nu pe clase, ca astfeliu să se pótă mai bine studia sistemele pe care suntŭ basate actualele programe.

Dl. Țoni demonstréză că discuțiunea generală nu se póte închide pănă ce mai întâi nu se va stabili numerulŭ de ani și clase câte a se face studiul liceelorŭ, care dupe părerea D-séle e punctul dominant a[l] cestiunii.

D. B. Constantinescu susține projectele de programă astfeliucum suntŭ elaborate de onor. Consiliu permanent și arată că Civilisațiunea modernă fiind basată pe classicitate, găsesce logicî introducerea limbei latine încă din primii ani și prin urmare aci nu vede D-sea o precădere a literaturei asupra scienților cum dice d. Bacaloglu, ci o necesitate.

D. Romanescu făcând distincțiunea între sistemul de superpozițiune și celŭ de continuitate, întrébă ce s’ar întâmpla cu un tânăr care intrând în gimnaziile reale la finele lorŭ ar simți dorința de a continua studiile liceale, iar nu ar urma o scóla de specialitate și cere esplicațiuni Onor. Consiliu Permanent asupra acestui punt, precum și pentru casul vice versa.

D. Al. Odobescu respundêdŭ arată că programa gimnaziilor reale este astfeliu combinată, și câtŭ cu pucină diferență este aprópe ca cea de 4 clase de liceu și prin urmare cu un an de preparare tânărul ce a făcut cursulŭ gimnasial real ar pute prea bine trece și cursul superior al liceului. Cât despre cei cari începând cursulŭ regulatŭ al liceelorŭ, l’ar întrerupe dupe 4 ani, dupe sistema de continuitate stabilită în programă, acestia s’ar pute asemena unor fruits secs, cum dice francezul.

Al. Orăscu desvoltéză basele pe care suntŭ organisate programele, arată importanța clasicismului și prin consecință explică rolul ce s’a datŭ limbilorŭ latină și elină, apoi desvoltéză ideea gimnasiilorŭ reale ce acumŭ se introducŭ în instrucția publică.

În urma acestora discuțiunea Consiliului fiind luminată, d. Președinte formuléză următórele 3 cestiuni în care se resumă tótă discuțiunea:

1. Studiul liceelor trebue să cuprindă 8 sau 7 ani?

2. Este bine introdusŭ în sistema de invĕțemêntŭ gimnasiile reale și lyceele?

3. Sistemulŭ de continuitate actualminte introdus în programa, este elŭ preferabilŭ celui de superpozițiune?

Aceste chestiunii fiind puse succesiv la votulŭ consiliului, sunt admise astfeliu:

Studiile liceale să fie de 8 ani.

Sunt bine introduse gimnasiile reale în sitema de invĕțemêntŭ.

Sistemulŭ de continuitate e de preferit celui de superpozițiune.

D. președinte în urma acestora ridică ședința la ora 5 ¼, anunțând cea viitóre pentru a doua di, când la ordinea dilei va fi discuțiunea a purta asupra programelor.

Președinte,

T. Maiorescu (ss)

Secretari, G. Mihăilescu (ss)

C. Troténu (ss)

_______________________

1 Primul ministeriat: 7 aprilie 1874-28 ianuarie 1876 (în guvernul Lascăr Catargiu II); al doilea ministeriat: 23 martie -12 noiembrie 1888 – 29 martie 1889 (guvernele Theodor Rosetti I și II); până la 3 iunie 1888 ad-interim la Domenii și între 30 iulie-3 septembrie 1888, la Justiție; al treilea ministeriat: 16 noiembrie 1890-15 februarie 1891 (guvernul generalul Gheorghe Manu II); de asemenea, ad-interim la Lucrări Publice.

2 În discursul de la 12, 13 și 14 februarie 1891 din Camera Deputaților, de susținere a proiectului său de lege a instrucțiunii, în Titu Maiorescu, Opere IV. Discursuri parlamentare, ediție de D. Vatamaniuc, introducere de Eugen Simion, Academia Română, București, 2006, p. 341.

3 Dimitrie A. Sturdza, Memoriu presintat Adunărei Deputaților în privința noului proiect de lege asupra instrucțiunei publice, elaborat de…, Tipografia Românulu Vintilă C.A. Rosetti, 1886, p. 3.

4 Toate documentele reproduse provin din arhiva MCIP (Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice), aflată la Arhivele Naționale, București; unele dintre acestea au fost publicate în Monitorul Oficial, precum actualul „Cuvânt de deschidere” – publicat în Monitorul Oficial, 7 (19) septembrie 1874, p. 1.

5 Am păstrat grafia proceselor-verbale din arhiva MCIP (Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice), variațiile cuvintelor, pentru a reprezenta trăsăturile epocii.

6 „Pe vremea aparițiunii Convorbirilor, el ceruse o dată prin scrisoare să fie membru al Societății, ceea ce se primi din politeță. De-atunci s-a râs mult despre junimistul Melchisedec, care nu s-a arătat niciodată, dar care trebuia invitat la banchet.” (Iacob Negruzzi, Dicționarul Junimii); ministru al Cultelor (1860), membru al Academiei, pasionat de istorie.

7 Episcopul Naniescu de Argeș a devenit Sf. Iosif cel Milostiv, în 2018, fiind prăznuit pe 26 ianuarie.

8 E. Bacaloglu, om de știință, matematician, fizician, fondator al terminologiei științifice moderne în limba română, apropiat de politica liberală.

9 George A. Urechiă, profesor de drept la Iași, nepot al faimosului istoric V.A. Urechiă, cel care pretindea că este strănepotul lui Grigore Ureche.

10 Miltiade Țoni, profesor liberal, deputat de Iași în mai multe rânduri.

11 I.I. Romanescu, profesor de latină și română la gimnaziul Sf. Petru și Pavel din Ploiești, de orientare conservatoare.

12 Emil Tokarschi, profesor de latină și franceză din Botoșani al lui Nicolae Iorga, refugiat polonez, după 1863.

13 Petre S. Aurelian, profesor la Școala de Agricultură, ministru al Domeniilor (după 1877) și prim-ministru liberal (1896-1897).

14 M. Capuțineanu, arhitect, director al Școlii de Poduri și Șosele.

15 Ed. Wachmann, dirijor, director al Ateneului, profesor de armonie al principesei Elisabeta, membru în consiliul general din 1874.

16 Ed. Caudella, muzician de renume, profesor al lui Enescu, autor al muzicii pentru opera Hatmanul Baltag de I.L. Caragiale și Iacob Negruzzi (1884).

17 Gh. Bardasari, pictor, fondator al învățământului superior de artă.

18 Vechi junimist de la 1864, Nicolae Mandrea (1842-1910) a fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, calitate în care a și făcut parte din consiliul general al instrucțiunii în primul ministeriat al lui Maiorescu.

19 I.A. Dârzeu, învățător junimist, autor de manuale.

20 B. Șiaicaru, profesor de geografie la Așezămintele Nifon Metropolitanul (v. și Carol Göbl (ed.), Anuarul Bucureștilor, 1895, p. 199).

21 Profesorul universitar de matematică de la Iași, Ioan Mir. Melik (1840-1889) este junimist de la 1865, administrator al tipografiei societății Junimea.

22 În Monitorul Oficial, 11 (23) septembrie 1874, p. 1.

23 În limbajul didactic al epocii, superpozițiunea se referă la reluarea materiei, aprofundând-o, în anii mai mari, în timp ce continuitatea se referă la predarea conținuturilor pedagogice în mod independent, de la un an școlar la altul, fără reveniri sau reluări.