Apar în continuare cărți de poezie. Multe, foarte multe – ceea ce, în principiu, e de lăudat. Nu este însă nimic de lăudat atunci când apar cărți foarte slabe de poezie. Un exemplu foarte recent – de la Chișinău 2020: volumul doamnei Lora Rucan, Senină noapte. Putem deschide la întâmplare – va fi greu să nu dăm peste „aglomerări“ de non-sensuri precum acesta: „Mai sună tropăitul de copită, / A sfârâit o pasăre în crânguri – / O cumpănă mereu ne amenință / De a rămâne pe o clipă singuri“. Poemul (e un fel de a spune „poem“) se intitulează „mai sună“. Deocamdată nu, doamnă Runcan! Am prefera, totuși, „poduri de versuri“ bune peste Prut, nu „tropăieli“ & „sfârâieli“ ieftine.