Ne exasperează pe toți încetineala cu care se construiește la noi. Puțin, cu întârzieri, prost și scump – acestea sunt caracteristicile lucrărilor de infrastructură de la noi. Ultimii ani chiar au atins o culme nebănuită a stagnării. Stadioanele și linia de cale ferată de la Gara de Nord la aeroport, bineînțeles, n-au fost gata la termenele promise: dar s-a amânat Campionatul de fotbal din cauza pandemiei și doar astfel nu ne-am făcut de râs că n-au fost finalizate cele promise. Despre autostrăzi și drumuri expres, despre centura Bucureștiului, nici nu merită să mai vorbim: am obosit de când le așteptăm, fără să se întâmple nimic bun. De curând, am asistat la amânarea amânării amânării: nu s-a deschis nici în iunie 2020 singura linie de metrou începută după 1990, Drumul Taberei – Universitate, care trebuia să fie inaugurată încă din anul 2015. Însă, în istoria noastră, nu a fost totdeauna așa. Linia de cale ferată București Filaret – Giurgiu a fost edificată, pe vremea Principelui Carol I, în numai trei ani de zile, între 1866 și toamna lui 1869. O cale ferată din Câmpia Română, între Craiova și Calafat, lungă de 107 kilometri, cu opere inginerești extra ordinare (podul peste Jiu, viaducte cu bolți simple de beton, cele mai frumoase clădiri de gări din partea de sud a țării) s-a construit doar în câțiva ani. De cinci ani (1890 – 1895), a avut nevoie Anghel Saligny pentru a înălța monumentalul pod peste Dunăre. Și, mai ales, astăzi ne apare ca un miracol podul ridicat de Apolodor din Damasc, tot peste Dunăre, între castrul Pontes (din Serbia actuală) și castrul Drobeta. În doi ani de zile (103-105) a fost clădit podul lung de 1135 de metri, lat de 12 metri, cu o suprastructură din bârne de lemn încrucișate, fixate pe 20 de pilaștri. Aceștia au fost făcuți din piatră, cărămidă, ciment natural („pozolană“), fabricat din cenușă vulcanică provenită din Italia de astăzi. Istoricii menționează că a fost nevoie de devierea apelor fluviului pentru a putea pune bazele pilaștrilor. Nu e greu să ne dăm seama: deși pe vremea aceea posibilitățile tehnice erau reduse, comparația cu trecutul este umilitoare pentru noi, cei de azi. Totuși, pentru corectitudine, trebuie să spunem că în guvernarea actuală, cu atâtea dificultăți pe cap, se observă semnele unui reviriment: unele proiecte au fost deblocate și impulsionate și s-au deschis noi șantiere. Să sperăm că vom asista și la proiecte duse la bun sfârșit.