Extrem de interesante (și aproape picante) asemenea scene, mai puțin sau deloc cunoscute de publicul larg…I-ați evocat en passant pe trei dintre președinții României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Îi puteți portretiza și evalua acum, „la rece“, de la o anumită distanță, adăugându-l și pe Klaus Iohannis? Care ar fi, în opinia dvs., punctele lor tari și cele slabe?
III.
Traian Băsescu s-a confruntat cu alt fel de probleme decât predecesorii săi. Ca primar general a avut împotrivă majoritatea Consiliului Municipal. Tot ce a putut face, în aceste condiții, a făcut. Ca ministru al Transporturilor a redresat numeroase șosele în pană. Metoda lui a fost simplă: taxa de drumuri cheltuită exclusiv pentru drumuri. Mai ții minte? „Aici sunt banii dv.“ Miniștrii de după el au inclus taxa în prețul benzinei, și cu asta, basta șosele. Păcat că Băsescu nu socotea necesare autostrăzile. Dacă le-ar fi construit și pe ele, altfel circulam astăzi. Vreau să spun că Băsescu a dovedit o eficiență neobișnuită la noi în ambele funcții. Președinția e, desigur, altă căciulă, mult mai mare. Nu se poate spune că nu i-a venit bine pe cap. Dovadă că a câștigat-o de nu mai puțin de patru ori. A fost un președinte cu adevărat energic, implicat, neezitant, jucând uneori cu mare plăcere mai multe roluri, între care acela de prim-ministru îi venea ca o mănușă. (N-am fost surprins să-l aud mărturisind recent la o televiziune că și astăzi își dorește această funcție.) A facilitat crearea a numeroase instituții absolut necesare statului de drept, pe care unii dintre urmașii lui la guvernare s-au chinuit, cu o uluitoare tenacitate, bazată pe interese personale, să le facă nefolositoare, amputându-le principalele atribuții. Totuși, reforma Justiției, pe care Iliescu și Constantinescu nici măcar n-au schițat-o, a fost înfăptuită de Băsescu și a rezistat, de bine, de rău, atacurilor la baionetă ale, culmea, foștilor tovarăși de partid. Această veche tovărășie l-a urmărit multă vreme pe Băsescu, dar i-a și folosit, aducându-i voturi și de la stânga, și de la dreapta.
Meritul principal al lui Băsescu, intelectual mente modest, dar doritor să se cultive, constă în a fi învățat mai toate lecțiile pe care i le-a servit exercitarea puterii vreme de zece ani. E destul de mare deosebirea dintre Băsescu la începutul și Băsescu la sfârșitul mandatului. Animal politic înnăscut, discursul i-a căpătat coerență cu timpul, prezența publică a devenit aceea a unui adevărat om de stat, deciziile le-a luat tot mai des în deplină cunoștință de cauză. Pe fundul ceștii din care se bea puterea a rămas totuși un zaț de vulgaritate, dat de gol de râsul lui caracteristic, un soi de nechezat greu de strunit. Nu suportă afronturile, e stăpân pe sine, dar răzbunător, fiindcă nu știe să ierte, e direct în replici, hotărît până la încăpățânarea catârului, amical, dar și supărăcios. O vreme am crezut că știe să asculte. Mi-a făcut de pildă plăcere să-l aud spunând în fața unei săli pline de la Cotroceni, când l-a decorat pe Evgheni Evtușenco, că n-a auzit de el, dar că merge pe mâna mea. Nu eram încă ambasador. Mi-a acordat cea mai înaltă decorație a României, „Steaua României“, și încă în grad de „Mare Cruce“. Mai târziu am avut rareori ocazia să-l întâlnesc. Am povestit scena cu Sarkozy. Dar am tot auzit de la unul sau altul că le face toate numai după capul lui. În lunile de pandemie a avut prestații remarcabile la TV. E greu să nu fii de acord cu el. S-a despărțit de câțiva apropiați. În PMP nu par a-l fi urmat fidelii de altădată. Nici nu cred să fi avut, ca Iliescu, de pildă, cine știe câți fideli. În orice caz, nu-i prea văd în PMP. Dacă nu greșesc, e singurul lucru care nu i-a reușit lui Băsescu în politică.