În lunga, intensa ei viață, Lalla Romano (1909-2001) a dat tiparului numeroase romane, povestiri, traduceri, critică de artă, evocări, impresii de călătorie, articole în publicații importante, între care „Corriere della Sera“, dar și volume de versuri, iar ca pictoriță, și-a expus tablourile în expoziții individuale și de grup. După debutul cu volumul amintind de rimatorii crepusculari, iar în unele dintre cele erotice de tonalitatea poetelor renascentiste, Fiore/Floare, 1941, a revenit după lungi răstimpuri la genul liric: L’autunno/Toamna, 1955, Giovane è il tempo/Tânăr e timpul, 1974. După antologia de proze poetice Le metamorfosi, 1951, republicată împreună cu un eseu despre vise, au urmat Maria, 1953, „aproape un roman“, elogiat de Eugenio Montale, și numeroase volume cu scurte narațiuni, ca La villeggiante, 1975, îmbogățită în ediția succesivă cu o a doua parte de schițe, intitulată Pralève, termen creat de scriitoare în locul toponimicului Cheneil din Val d’Aosta. Romane de formare, romane-eseistice, romane-jurnal, așadar, autobiografice, dar cu trimitere dincolo de cazul dat, individualizate prin nelipsita venă reflexivă, uneori ironică și forța sugestivă. Scriitoarei piemonteze, admirată de Italo Calvino pentru „simplitatea vaporoasă a stilului“, i se datorează și o specie sui generis în care imaginile de pe vechi fotografii devin, din punct de pornire, parte intrinsecă a tramei narative: Lettura di un’immagine, 1976.
Aforisme extrase din scrierile Lallei Romano adesea citate:
l Când răul trece, îl iertăm pe Dumnezeu.
l Consonanța trupurilor, eros sau iubire, cum vrei să-i zici, este învăluită în mister. Și, asemenea oricărei valori materiale, este simbolică.
l În clipa în care lucrurile dobândesc o mare valoare, își pierd valoarea.
l Tinerii își reprezintă viața ca un compromis între a fi și a exista. De aceea tinerețea este tragică.
l Adesea a minți înseamnă caritate.
l La oameni, fiecare calitate este contra ba lansată de vreun defect.
l Nimeni nu este tentat dincolo de propriile lui forțe.
l Îi consider prieteni doar pe cei care într-un fel mi-au fost maeștri, deoarece m-au învățat ceva.
l Nu pricep cum de există oameni plictisiți și oameni ușuratici. Poate sunt aceeași.
l Când ești surd, auzi sunete și zgomote inexistente.
l Materialismul nu-i mai puțin nobil decât spiritualismul; dimpotrivă, e chiar mai mult decât el, deoarece nu pretinde că ar fi.
l Mi-e frică de durerea fizică deoarece mă gândesc că ar putea să-mi limiteze libertatea. Mă tem că nu știu să o suport.
l Pentru mine violența rămâne o mare problemă. Poate derivă din nevoia oarbă a omului necivilizat, lipsit de suficient respect de sine și față de ceilalți. Dar și mai înfricoșătoare este violența colectivă ori violența înveșmântată în legalitate: dictatura.
l În fața unuia care trage să moară, verbul a trăi sună obscen.
l Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți: iubește-ți moartea cum îți iubești viața.
l Când am învățat să trăim, murim.
l Moartea este recunoașterea fraternității, a naturii filiale comune. Poate este calea pentru a accepta ideea creației divine, atât de problematică pentru mine.
l Încă nu am rezolvat chestiunea… La ora actuală, pentru mine, credința se identifică cu speranța.
l Să înveți să conviețuiești cu visurile tale face parte, de acum, din arta cunoașterii de sine.
l Reale sunt doar miracolele, adevărate sunt doar basmele.
l Ce este esențial în amintiri și evocări? Ceea ce va fi surprins, retrăit de cel care nu era. La urma urmei este singura nemurire care ni se cuvine.
l Prezentul nu este decât rodul trecutului și te ajută să-l judeci, dar – poate – putem să-l refuzăm.
l Prezentul condamnă sau răscumpără trecutul.
l Nimic nu rămâne din istoria noastră, dacă nu este povestit (cântat).
l Frumusețea ca salvare. Consecința: să cureți frumusețea de hedonism, iar salvarea de bigotism.
l Înțelepciunea este ceva mai presus de filosofie, nu știu dacă în sens religios, dar pentru mine este maximum posibil pentru om.
l În tăcere încerci să înțelegi.
l Tăcerea, ca prea plin, nu ca absență. Din liniște izvorăște așteptarea și împlinirea.
l Și în vise, recurg la citate.
l Să scriu, pentru mine, a însemnat întotdeauna să culeg vreo imagine din urzeala deasă și complexă a existenței, vreo notă din zgomotul vieții și să le învălui în tăcere.
l Asemenea scrisului, și pictura selectează. Scriitorul selectează din memorie și din vocabular, pictorul, din memoria artei și din natura însăși, conform propriei sensibilități.
* * *
Tăcerea
Muzici se-nfiripă
încă-s cuvinte,
se aprind și se sting sori
încă-s timp.
Doar liniștea
dincolo de gerul lumilor
dincolo de pasul solitar al bătrânilor
dincolo de somnul uitat al defuncților
doar liniștea trăiește.
Tăceri
Vara, în tăcerea amiezilor,
secat și-adormit, pământu-i
apăsat de-o enormă absență.
Dar din marile tăceri ale iernii,
deasupra pământului dezgolit, pustiu
o certitudine infinită e-n dezbatere.
Tânăr e timpul
Ca un copil
adormit, obosit, cade seara
iar noi vedem cerul lâncezind
departe, peste arcade-ntunecate de frunze.
Se trezește fericit
când, impalpabili,
peste grădinile ațipite și orașe
din umbrele negre se ivesc zorii.
Am pierdut totul
Am pierdut totul: s-a irosit timpul
atât de scurtei înfloriri, iar acum cerul
imens, fără văl de frunze,
scaldă depărtările-n lumină; nimic
în afară de cer nu mai e viu pe pământ;
o viață mai adevărată e-n această moarte.
Toamna
Ca o mină neexplorată
zace comoara fabuloasă
a timpului;
soarele încins al toamnei
se revarsă ca un seif
cu comori neavute.
Anotimpurile, ca muzica,
propun teme nesfârșite.
Sătule, zilele defuncte
lasă o moștenire intactă
pe care n-o putem risipi.
Aroma dragă a trupului
Eu sunt în tine
ca aroma dragă a trupului,
ca umoarea din ochi
și dulcea salivă.
Înlăuntrul tău
mă aflu tainic
așa cum viața-i topită în sânge
și-nsoțește suflarea.
O noapte de vară
Noi pășeam ușor
într-o noapte de vară
printr-o grădină răcoroasă?
Mâna ta am atins
sau o frunză?
Ție ți-am sărutat gura
sau un fruct umed și dulce?
Nu știu de am băut tăcerea
plantelor nocturne
ori tăcuta ta iubire.
Mâna ta se zărea printre ramuri
dar era secera lunii
ce-apunea în depărtare.
Iubire
De mă privești în ochi,
cuvintele-ți ascult;
alte cuvinte-mi spun ochii tăi;
de fapt, doar unul:
cel mai drag, singurul pe care-l înțeleg.
De care, totuși, mă tem:
de taci cumva, cuvinte cer din nou.
Gura uscată
Ca hoțul dezamăgit
că deține bunuri străine,
ca avarul
lăsat fără avere,
privesc gura uscată,
golul lăsat de plecarea ta
Tu pleci departe
Tu pleci departe
iar eu dau drumul după tine
dezlănțuiților copoi în haită.
Te-ajunge oriunde din urmă
armata implorantă.
Ascultă: în înaltul cerului
îngeri ieșiți din minți
strigă fără reținere numele tău.
Desprindere
Smulsă din tufă, suferă floarea?
Poate o dor tulpinile-i retezate;
nu mai privește fericită în soare
obosită-și pleacă mândra corolă.
Îi cunosc și eu suferința;
știu și eu cât doare venă de venă
desprinzându-mi mâinile tremurătoare
ce-ți cuprindeau gâtul iubit.
Glasul
Cum se ridică-n zbor, speriați, porumbeii
când un copil, în joacă, aruncă -nspre ei
mâna de boabe
ca să revină ușor, bucuroși să se așeze
pe rând pe pajiște și se îndestulează:
tot așa gândurile mele
se risipesc
de se-aude, neașteptat,
glasul drag
într-atât seamănă teama cu bucuria spontană
izvorâtă din dragoste.
Cândva, iubirea
Cândva iubirea
mă ducea de mână,
copil fericit
dornic de joacă, să strige.
Dar acum ca pe-un fiu nenăscut
o port în pântec
de-aceea fără grație pășesc
și fața mi-e palidă.
Nu-i cere
Nu-i cere zbor grațios păsării
rănite,
nu-i cere flori pomului cu crengile
frânte,
nu-i cere zâmbet de stele nopții-n
furtună:
și nici răbdare femeii bolnave
de iubire
Chemarea
Din condeiul meu iese oare cântul
ce se-nalță-n amiaza lâncedă
mai trist decât plânsul?
Ascuns îmi țineam eu plânsul,
dar mai prelung, mai lent revine.
Tânguire fățișă a devenit
amarul pizmaș al plânsului:
îi aud insistenta-i chemare,
răspuns din plânsul meu mut.
Canțonă
Iubire, ai grijă, de vrei să mă rănești,
rana să nu fie mortală.
Nu m-ai auzi cum îmi plâng suferința,
dar departe de tine aș vrea să pier.
Precum ciuta rănită de moarte,
în desișul codrului aș fugi.
Singură, fără să-mi deplâng soarta,
Iubire, departe de tine voi muri.
Prezentare și traducere de Doina Condrea Derer