Cum pui întrebarea

În lumea jurnalisticii contemporane, există în interviuri fraze-tip, inevitabile locuri comune. Unul dintre ele, ivit pe teren american și răspândit apoi în întreaga lume, are deja formă canonică: It’s a very, very good question, spune intervievatul aflat în inferioritate față de cel care l-a luat la întrebări. Prin propoziția de mai sus, persoana-obiect al întrebărilor vrea să-l măgulească pe interlocutor și să adopte (fals, desigur!), în raport cu acesta, o poziție modestă.

Asupra procedeului evocat se poate scrie o întreagă disertație. Cristian Pătrășconiu a făcut însă ceva mai util și mai interesant: a reunit în patru volume publicate la Timișoara (la Editura Universității de Vest) o cantitate consistentă de articole, mărturii, documente și mai ales interviuri, luate în ultimii ani și publicate pentru prima dată în volum. Toate cu intenția de a marca aniversări memorabile recente – Marea Unire. Prima sută (comemorarea Centenarului, cu texte apărute în România literară pe parcursul unui an) și Treizeci, Anii de după (trei decenii scurse de la Revoluția din decembrie). Li se adaugă două culegeri de dimensiuni mai reduse, De taină (texte despre spiritualitate și religie) și Comunismul de apoi (interviuri cu figuri de prim-plan ale rezistenței intelectuale anti-comuniste). În aceste patru volume, eterogene ca formulă, interviul domină de la distanță: el demonstrează concret în ce constă arta editorului – în talentul de a pune întrebări și, uneori, de a forța răspunsuri.

Cultura noastră contemporană îi datorează mult lui Cristian Pătrășconiu pentru aceste inițiative. Îi va datora însă mai mult pe măsura trecerii timpului: cât de prețioase ar fi fost mărturiile directe ale marilor noștri scriitori din secolul XX dacă, în epoca interbelică, pe lângă cele editate de Felix Aderca sau de D. Caracostea, am fi dispus și de alte numeroase confesiuni spontane!

Masivele culegeri închinate Centenarului Marii Uniri și căderii comunismului în Europa schițează viziunea societății românești de astăzi asupra unor momente care ne-au condiționat istoria recentă. Unii dintre comentatori figurează în ambele volume (Ioan Stanomir, Augustin Ioan, Teodor Baconschi, Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache etc., etc.); deși proveniți din orizonturi diferite, participanții la aventura volumelor se înrudesc prin opțiunile lor comune, sociale și politice. Sunt personalități de primă mărime în aria lor de specialitate și gândesc la fel. Asta înseamnă că, pe nesimțite, societatea românească de bună calitate a receptat istoria noastră recentă în același mod, cu aceleași neliniști și aceleași speranțe. E foarte posibil ca, în viitor, în funcție de evoluția Uniunii Europene, viziunea globală asupra Primului Război Mondial să se nuanțeze, ba chiar să se modifice, după cum condamnarea netă a comunismului din cartea Treizeci, Anii de după sau din Comunismul de apoi să nu mai întrunească unanimitatea: nostalgici ai terorii sau persoane cu inteligență limitată vor exista întotdeauna și vor dori mereu să se exprime. Însă culegerile lui Cristian Pătrășconiu au meritul de a radiografia starea de spirit actuală, când un relativ echilibru s-a stabilit între viziunile celor mai notabili reprezentanți ai „intelighenției“ românești.

Intervențiile participanților oferă o arhivă documentală de primă mână. Artizanul arhivei rămâne editorul Cristian Pătrășconiu, ziaristul care s-a travestit pe rând în istoric, critic literar, politolog, sociolog, ba chiar în teolog amator; pentru a fi toate acestea trebuie să ai stofa unui jurnalist de clasă. E aproape imposibil să îmbraci costume atât de diferite și să-ți vină ca turnate aproape toate.

Suita de interviuri care stă la baza celor patru cărți arată însă și o altă realitate, poate surprinzătoare: aceleași întrebări adresate unor personalități variate egalizează, involuntar, statura preopinenților. În aceste pagini întâlnim, în general, individualități de calitate, dar alături de ele stau și câțiva mediocri; prin talentul celui care pune întrebarea, toți sunt aduși parcă la înălțimi comparabile, iar mediocrii se molipsesc de la cei care figurează pe aceeași listă cu ei. Culegerea de interviuri prezintă și acest uriaș avantaj-dezavantaj al unificării replicilor.

Întrucât numele meu nu figurează în nici unul dintre cele patru volume de interviuri și intervenții (total 1158 de pagini), pot să-mi duc cu această ocazie gândul până la capăt: Cristian Pătrășconiu a avut inspirația de a se adresa celor mai de seamă reprezentanți ai intelectualității noastre umaniste; regăsim aici „floarea cea vestită“ a României contemporane. În uriașa echipă a colaboratorilor, acțiunea selecționerului-antrenor contează însă cel puțin cât performanța fiecărui jucător în parte.