Când doi se bat…

… al treilea câștigă, potrivit vechiului proverb, care și-ar putea găsi confirmarea și în Play-off-ul Ligii I, programat să se reia în acest weekend. De bine, de rău, fotbalul reîncepe și la noi, după cele trei luni de carantină monahală la care au fost condamnați toți jucătorii. Să nu ne așteptăm deci la evoluții maximale, fiind evident că nivelul de pregătire e departe de cotele normale, iar simbolicele amicale n-au reușit nici ele să asigure cine știe ce câștig fizic. Și semnalez tema uitându-mă la Ronaldo, care a publicat pe Instagram repriza sa de pregătire fizică, numind-o „Motivația de luni“, cu patru zile înaintea primului meci de după pandemie. A adunat în câteva momente peste un milion de like-uri, iar exemplul său chiar merită să fie popularizat și urmat de orice fotbalist profesionist, conștiinciozitatea cu care se pregătește fiind proverbială. Ea explicându-i atât valoarea de jucător, cât și sau mai ales miliardul pe care l-a câștigat din fotbal, până acum!

La noi însă, majoritatea băieților scâncesc după salariile înjumătățite sau restante, trecute prin șomajul tehnic sau trecute cu vederea, pur și simplu, ca la Dinamo și nu numai. Nici măcar clujenii din fruntea clasamentului nu se pot lăuda, după ce au acceptat cu greu reduceri și amânări, deși conducerea din Gruia anunțase că nu se va umbla la lefuri. Ba bine că nu!

Aşadar, ca să revenim: pregătire – nu prea, salarii – cam tot așa, iar pe deasupra vor fi și tribunele goale, după ce ministrul Sănătății, Nelu Tătaru –în ciuda numelui său care evocă doi mari fotbaliști români – a decis ca meciurile să se reia fără public. Or, să fim cinstiți, fotbalul fără fani pe stadion e ca o miuță dintre blocuri. Bașca ultima zicere a lui nea Tătaru III, că starea asta de alertă, care ar trebui să ia sfârșit duminică, s-ar mai putea prelungi o vreme, dacă nu cumva chiar până la calendele grecești!

Sub aceste generoase auspicii reporneşte Liga I, în care trei echipe luptă pentru titlu: Clujul, FCSB și Craiova. Toate trei șchioapătă, dar ceferiștii lui Dan Petrescu sunt creditaţi cu prima șansă, având și avantajul celor 4 puncte care-i despart de ambele urmăritoare. Craiova deschide runda vineri, acasă, primind vizita celor de la Botoșani, iar pentru nou-venitul Bergodi, meciul din Bănie – cu handicapul lipsei faimoșilor săi suporteri – e semnalul că poate deveni outsider-ul campionatului. Nu știu cât de ușor va fi acest test pentru olteni, din moment ce botoșănenii visează și ei la un traseu european, după ce Astra și-a pierdut licența (și-l va mai pierde și pe Alibec, la vară).

Duminică seară vom urmări însă pe Arena Națională (goală) marele derby FCSB – CFR, în care băieții lui Becali nu se pot gândi decât la victorie. A recunoscut-o Gigi însuși, care nu exclude un al treilea titlu consecutiv pentru clujeni. El așteaptă, firește, să vadă și cum vor evolua băieții lui Vintilă, dar finanțatorul steliștilor mărturiseşte că e frământat mai mult de ce bani va lua pe Coman și Denis Man, după prăbușirea cotelor generată de pandemie în toată lumea. Sigur, derby-ul va fi interesant și disputat, iar dacă FCSB-ul nu câștigă, își cam poate lua adio de la cursa pentru titlu. Nici pentru Dan Petrescu nu e totuşi simplu să se întoarcă pe terenul unde a pierdut ultima dată cu… 4-1! Mai ales că, după ce a rămas fără secundul Minteauan, s-a supărat și Djokovici, iar cu Țucudean s-a înjurat ca la ușa cortului.Dar, dacă avem în vedere că și din tabăra lui Gigi Becali au dispărut niște piese-cheie – Bălgrădean a fugit, iar Gnohere își scuipă-n sân că a scăpat de antrenorul Vintilă – derby-ul pare deschis.

Mai jos de primele patru, se zbat inutil Gaz Metanul, rămas fără Edy Iordănescu, și Astra lui Nicolae, de care Alibec tocmai a anunțat că se desparte curând. Mai rămâne întrebarea și când îl va urma Budescu?!