Femeie
Femeie, pântecul tău ușor rotunjit,
Lăsat văzduhului și părând ațipit,
De dor încins – dospit,
Lăsat fără prihană la vedere
Și cu dulceața amăruie a pielii,
Cum în dansuri vântul smulge petalele florilor,
Înflorindu-le mirosurile…
Simt nepotolit întortocheri de poteci,
Ce duc spre tine și pleacă de la tine…
Femeie, din haru-ți,
Acela de a mă dărui mângâierilor tale,
Vreau să mă înfrupt.
Să-ți sărut pe-ndelete buricele degetelor,
Pe rând, atent,
Să nu le deștept
Din splendoarea palmei tale,
Care-mi poartă zâmbetele
Când ele chipu-mi mângâie…
Trupul meu de forma îndoielii
Trec printr-o vâlvătaie de îndoieli:
Că asta n-ar fi iarna de azi sau de ieri,
Că vara bate repezit la ușă,
Că fructele și-au mărit șoldurile…
Firea
Să plec de-aici, întreaga pădure se clatină,
se zbuciumă
În vraja ploii sălbăticite
Și a vântului năpraznic.
Iar eu cum să-mi țin firea
Când fuge-ngrozită iubirea
Până și stelele s-au săturat de ea.
Copilul
Ești ziua care începe să crească,
Sunt ziua care începe să scadă,
Soarele tău începe să strălucească,
Soarele meu începe să asfințească.
Seara și noaptea ta sunt departe…
Noaptea mea începe să se ivească.
Iubire
Atingerea trupului tău
E o întreagă desfătare.
Îți transmite iubirea mea curată…
Tu care ești vieții mele lumina
Și să vibrez mă faci când te ating,
Mirosurile tale toate
Sunt hrana respirației mele,
Iar gustul tău dulce
Mă face fericit.
Anii trec
Am rămas în urma timpului,
Trupul se șubrezește întruna
Supraîncărcat de ani.
Doar amintirea îmi rămâne vie,
Dar, la un timp,
Pleacă și ea, se mistuie.
Iar anii sunt trepte spre cer.