Jordi Doce

Poet, critic literar şi traducător, Jordi Doce (Gijón, 1967) a obținut licenţa în Filologie Engleză la Universitatea din Oviedo şi este doctor în Literatură comparată la Universitatea din Sheffield. A fost lector la Universitatea din Oxford (1997 -2000). A publicat 7 cărți de poezie printre care La anatomía del miedo (Premiul Antonio González de Lama, 1994), Lección de perma-nencia (Pre-Textos, 2000), Otras lunas (XXVIII Premiul Ciudad de Burgos, DVD Ediciones, 2002) y Gran angular (DVD Ediciones, 2005). Ulterior au apărut No estábamos allí (Pre-Textos, 2016; cel mai bun volum al anului conform revistei „El Cultural“ și antologia En la rueda de las apariciones. Poemas 1990-2019 (Ars Poética, 2019). Este autorul a două cărți de aforisme (Hormigas blancas, 2005 și Perros en la playa, 2011) şi a trei cărţi de eseuri despre influenţa romantismului englez în poezia spaniolă modernă (Imán y desafío, 2005), despre opera lui T.S. Eliot şi W.H.Auden (La ciudad consciente, Vaso Roto, 2010), şi despre poezia engleză şi americană contemporană (La puerta verde, Saltadera, 2019). În prezent locuieşte la Madrid, unde lucrează ca traducător şi pro-fesor de scriere creativă. Coordonează colecția de poezie a Editurii Galaxia Gutenberg. Pentru mai multe informații: http://jordidoce.blogspot.com/ Poeziile aparțin volumului No estábamos allí (Nu eram acolo) tradus în limba engleză (Shearsman 2016); ediția arabă (de către Samir Moudi) și italiană (de către Stefano Pradel) vor apărea anul acesta.

 

Întâmplare
Nu eram acolo când s-a întâmplat.
Eram pe drum spre un alt oraş,
spre o altă viaţă,
sub un cer schimbător care se mişca
odată cu noi.
Am traversat câmpuri verzi, galbene,
sate cu oameni bănuitori şi corbi nepăsători,
şi nici măcar o dată nu ni s-a făcut dor de casă
nici nu am simţit nostalgie pentru trecut.
Aşa era călătoria:
noaptea linişte,
dimineaţa ceaţă.
Odată am găsit în buzunar un nasture
de tinichea
Şi m-am jucat ţinându-l la soare,
arunca scântei spre spicele înalte.
Apoi am găsit o monedă tocită
şi am avut trecere liberă prin toate vămile.
Câmpiile Europei ne sunt martore.
Ele ştiu bine că s-a întâmplat ceva,
deşi noi nu am văzut niciodată nimic.
Eram pe drum spre o altă ţară,
o altă viaţă,
fără bagaje stridente,
fără loc pentru amintiri.
Toate ne ieşeau în cale,
acum linişte şi apoi ceaţă.

Necunoscut
A ta era vocea care alerga
prin pădure?
Tu erai acela care vorbea
în șanțul de alături
singur cu frica sa?
Tu șopteai
în mijocul unui loc de nicăieri
întins printre frunze uscate?
În adâncul nopții
totul devine o cruce.
Totul dispare
când îi atingi în treacăt umbra.
Moscul te trădează. Haine vechi.
Grija
pe care o semeni când mergi
ca sporii.
Pupila corbului
te croieşte pe măsura ei
Culoarea mestecenilor
este culoarea rătăcirii.

Rană
Ia bine seama la ce spui
vata jilavă
șifonul stacojiu unde se sting
strălucirile altor timpuri, înverșunatul hazard.
Ce a murit este umbra
unde-ți dăinuie viața.
Ceea ce a murit,
sânge închegat pe alb.
Concluzia perfectă
care nu rezumă nimic
arată cât din tine este lipsit de grai şi de auz,
străfundurile pe care nu le cunoșteai
şi se frâng când le desfăşori,
ca o rană.

Explorare
Să mergi acolo unde nu a ajuns nimeni
niciodată.
Un loc ca niciun altul, se spunea.
Un foc m-a ars pe dinăuntru și nu mi-a
dat răgaz.
Pământuri pustii, nori rătăciți, câte-un pom.
Am continuat călătoria către granița
din mine însumi.

Piatră
pentru Edmundo Garrido
Am venit ca să fiu aproape de piatră
– piatra care aşteaptă pe toate drumurile,
anonimă şi statornică,
care a văzut dăinuind sori, planete, minuni
îndepărtate,
care a suferit pedeapsa vânturilor
schimbătoare
şi s-a desfrunzit, făcându-se tot mai mică,
uitând de marginile sale
în vecii vecilor,
bolborosind în vis cu gura plină
– piatra care era înăuntrul său,
luptând să iasă la iveală
– piatra care încetul cu încetul s-a făcut
bulgăre,
grăunte,
pulbere pe care vântul o suflă în depărtări
şi care coboară aici, unde nu e drum,
şi se îmbracă în hainele mele şi vorbeşte
în numele meu.

Monumentul
Din ce e făcut, nu știu.
Poate dintr-un soi de lemn ușor
cum e salcia,
sau din solzi de aramă
sau din cleştarul pe care îl lasă melcul prin
iarbă,
impur și dezinvolt.
Greu de spus de la distanţa asta.
Lumina de la amiază
îl învăluie în străluciri submarine
de parcă e o ancoră care se odihnește pe nisip.
Dar nu se află în străfundul niciunei mări
ci pe pământ,
deasupra pământului,
cu rădăcinile bine împlântate și cu torsul
descoperit.
Respiră același aer ca noi
aceeași climă,
cu toate că vântul care se ridică la sfârșitul
amiezii
mișcă palele brațelor
ca să pară un templu cu prapori pentru
rugăciuni.
Din ce e făcut, nu ştiu.
cerul, tot mai teatral, mă zăpăceşte.
îmi perind ochii peste formele lui
și studiez fiecare crestătură
fiecare brazdă
crezând că găsesc corespondețe.
Vorbesc cu el ca și cu un frate
dar mă ignoră ca un fiu.
O statuie de spini, o cruce cu pene.
Și puțină umbră
Care creşte în orele moarte.
Privit de sus în jos
este ceea ce tu vrei să fie.
Privit de jos în sus
este ceea ce tu ai putea să fii.
În orice caz, ești pierdut.

Prezentare și traducere de Melania Stancu