De ce scriem? Pentru cine scriem?

 

Foarte bun ni se pare numărul din luna martie al revistei ORIZONT. Sunt de citit textele semnate de Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Ciprian Vălcan, Alexandru Budac, Alexandru Oravițan, Ileana Mălăncioiu, Adriana Babeți, Vasile Popovici, Mădălin Bunoiu, Vladimir Tismăneanu, Smaranda Vultur, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Paul Eugen Banciu, Pia Brînzeu, Robert Șerban, Ion Pop, Marian Odangiu, Alexandru Ruja, Cristina Chevereșan, Adina Baya și Ioan T. Morar. Dar stăruim aici asupra unui singur punct din sumar: ancheta realizată de Cristian Pătrășconiu, care conține răspunsul mai multor scriitori la întrebarea: Ați mai scrie dacă ați ști că nu veți avea niciodată un cititor? Punctele de vedere exprimate sunt interesante și ar merita să fie reproduse în întregime. Cum nu putem face asta, ne rezumăm la a cita câteva pasaje. Adrian Alui Gheorghe: „În general scriu cărțile pe care aș vrea să le citesc scrise de alții. Dacă nu le-au scris acei «alții» mă străduiesc eu.“ Vitalie Ciobanu: „Înainte de a mă întreba dacă aș scrie în lipsa unui cititor, poate ar trebui să mă întreb de ce scriu?… Nu știu. Vreau să fiu scriitor. Să fiu apreciat de confrați, de critica literară, de publicul cultivat. Să mi se vândă cărțile. Să iau premii literare. Să fiu tradus în străinătate. E o dorință firească.“ Andreea Răsuceanu: „Firește că mai întâi de toate, scrii pentru tine sau, mai bine zis, pentru că nu poți altfel, pentru că, odată ce ai început să scrii – mai ales literatură –, nu mai poți trăi altfel, totul pare infinit mai sărac, mai trist și zadarnic fără scris. Dar, odată ce termini, nu pui manuscrisul într-un sertar, și-l lași să putrezească acolo, sau n-ar trebui, ci îi dai drumul în lume, îl trimiți spre Celălalt…“ Dan Stanca: „La această întrebare poți să răspunzi și cu da și cu nu. Dacă îl iei în brațe numai pe nu, atunci dovedești o lipsă de perspectivă spirituală. Cu alte cuvinte, dovedești că depinzi sută la sută de cerințele pieței. Nu ai cititori, nu mai scrii. Eventual, din rațiuni sentimentale, dacă știi că te citesc doi-trei prieteni, mai așterni ceva pe hârtie, dar până la urmă te lecuiești și de sentimente și vei decide să pui tocul în cui.“ Alex Ștefănescu: „… Răspund fără ezitare, categoric: «Nu!» Eu scriu ca să fie de folos cuiva, ca să-l fac să înțeleagă ceva greu de înțeles, ca să-i creez un moment de iluminare sau, măcar, ca să-l amuz. Nu-i cred pe autorii care declară că scriu pentru ei înșiși. Cine îi ignoră cu adevărat pe cititori nu scrie, își compune textele în minte și le lasă acolo. Nu le publică.“ Florin Toma: „Sigur că da. Aș scrie până aș da în grafomanie. Aș scrie până crampa scriitorului mi-ar da peste mână. Și aș scrie ostentativ doar pentru mine. Căci nu mă pot lipsi de asta.“ Acum, dacă ar fi să adunăm toate aceste opinii într-o concluzie, cum ar suna ea? Pentru autorul literar, scrisul este pentru ceva sine qua non. El scrie așa cum albina există ca să facă miere și ceară. Mesajul scriitorului este direcționat spre ceilalți pe care vrea „să-i facă să înțeleagă ceva greu de înțeles“. E firesc, așadar, să aspire la apreciere din partea criticii și, mai larg, la recunoașterea publicului. Totul e ca această dorință de a cuceri publicul/ critica să nu se preschimbe în scop în sine care să-i afecteze, să-i deformeze mesajul.

e pare numărul din luna martie al revistei ORIZONT. Sunt de citit textele semnate de Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Ciprian Vălcan, Alexandru Budac, Alexandru Oravițan, Ileana Mălăncioiu, Adriana Babeți, Vasile Popovici, Mădălin Bunoiu, Vladimir Tismăneanu, Smaranda Vultur, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Paul Eugen Banciu, Pia Brînzeu, Robert Șerban, Ion Pop, Marian Odangiu, Alexandru Ruja, Cristina Chevereșan, Adina Baya și Ioan T. Morar. Dar stăruim aici asupra unui singur punct din sumar: ancheta realizată de Cristian Pătrășconiu, care conține răspunsul mai multor scriitori la întrebarea: Ați mai scrie dacă ați ști că nu veți avea niciodată un cititor? Punctele de vedere exprimate sunt interesante și ar merita să fie reproduse în întregime. Cum nu putem face asta, ne rezumăm la a cita câteva pasaje. Adrian Alui Gheorghe: „În general scriu cărțile pe care aș vrea să le citesc scrise de alții. Dacă nu le-au scris acei «alții» mă străduiesc eu.“ Vitalie Ciobanu: „Înainte de a mă întreba dacă aș scrie în lipsa unui cititor, poate ar trebui să mă întreb de ce scriu?… Nu știu. Vreau să fiu scriitor. Să fiu apreciat de confrați, de critica literară, de publicul cultivat. Să mi se vândă cărțile. Să iau premii literare. Să fiu tradus în străinătate. E o dorință firească.“ Andreea Răsuceanu: „Firește că mai întâi de toate, scrii pentru tine sau, mai bine zis, pentru că nu poți altfel, pentru că, odată ce ai început să scrii – mai ales literatură –, nu mai poți trăi altfel, totul pare infinit mai sărac, mai trist și zadarnic fără scris. Dar, odată ce termini, nu pui manuscrisul într-un sertar, și-l lași să putrezească acolo, sau n-ar trebui, ci îi dai drumul în lume, îl trimiți spre Celălalt…“ Dan Stanca: „La această întrebare poți să răspunzi și cu da și cu nu. Dacă îl iei în brațe numai pe nu, atunci dovedești o lipsă de perspectivă spirituală. Cu alte cuvinte, dovedești că depinzi sută la sută de cerințele pieței. Nu ai cititori, nu mai scrii. Eventual, din rațiuni sentimentale, dacă știi că te citesc doi-trei prieteni, mai așterni ceva pe hârtie, dar până la urmă te lecuiești și de sentimente și vei decide să pui tocul în cui.“ Alex Ștefănescu: „… Răspund fără ezitare, categoric: «Nu!» Eu scriu ca să fie de folos cuiva, ca să-l fac să înțeleagă ceva greu de înțeles, ca să-i creez un moment de iluminare sau, măcar, ca să-l amuz. Nu-i cred pe autorii care declară că scriu pentru ei înșiși. Cine îi ignoră cu adevărat pe cititori nu scrie, își compune textele în minte și le lasă acolo. Nu le publică.“ Florin Toma: „Sigur că da. Aș scrie până aș da în grafomanie. Aș scrie până crampa scriitorului mi-ar da peste mână. Și aș scrie ostentativ doar pentru mine. Căci nu mă pot lipsi de asta.“ Acum, dacă ar fi să adunăm toate aceste opinii într-o concluzie, cum ar suna ea? Pentru autorul literar, scrisul este pentru ceva sine qua non. El scrie așa cum albina există ca să facă miere și ceară. Mesajul scriitorului este direcționat spre ceilalți pe care vrea „să-i facă să înțeleagă ceva greu de înțeles“. E firesc, așadar, să aspire la apreciere din partea criticii și, mai larg, la recunoașterea publicului. Totul e ca această dorință de a cuceri publicul/ critica să nu se preschimbe în scop în sine care să-i afecteze, să-i deformeze mesajul.