Când se deschide capacul

O națiune seamănă și cu o ladă de zestre, un cufăr imens care stă de obicei închis și ne împiedică să vedem ce bunuri sunt înăuntru. Doar bănuim, însă nu știm exact. Avem așteptări, speranțe, există și statistici, sondaje care ne dau răspunsuri parțiale, aproximative, dar măsura exactă a lucrurilor, starea de fapt nu pot fi cu adevărat cunoscute decât în anumite momente, de răspântie, adică, păstrând analogia, atunci când se deschide capacul.

Astfel, ne întrebăm care este nivelul cultural, de civilizație al celor care compun România. Ne întrebăm apoi dacă noi formăm împreună un singur corp, dacă suntem uniți prin idealuri, prin respectul față de principiile morale, printr-un cod comun de valori. Ne întrebăm și cât de mult prețuim noi, ca națiune, adevărul, binele public și cât de mult acționăm mânați numai de instinctul de conservare, de interesul personal, pentru care suntem gata să încălcăm orice regulă.

În câteva dintre momentele acestea de răspântie, răspunsul pe care l-am obținut la aceste interogații privind starea națiunii n-a fost dezamăgitor. În primul rând, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia: clipă înălțătoare, de trezire națională și de unificare sufletească. Apoi, decembrie 1989, la Timișoara, la București și în celelalte orașe. Apoi, relativ recent, manifestațiile publice din Piața Victoriei, nu pentru revendicări materiale, ci legate de justiție, de statul de drept, de ideea de democrație.

Iar acum, această dramatică încercare colectivă prin care trecem, pandemia COVID 19, înseamnă tot o deschidere a acelui capac care ne arată ce se află înăuntru, cum suntem, cine suntem. Și ce descoperim? Multe comportamente, acțiuni, reacții au fost așa cum se cade și cum ne doream. Dar am avut și două surprize neplăcute.

Întâi, sute de mii de cetățeni români, care rătăceau infracțional prin Europa și care nu erau luați în calcul la stabilirea „compoziției chimice“ a poporului român, s-au întors acum în țară și ne-au dat o imagine înfiorătoare a ceea ce înseamnă ei: episoadele violente ori chefurile sălbatice din Ferentari, din Buzău și din alte locuri, apoi distrugerile, mizeria, jaful pe care le-au lăsat în hotelurile unde au fost cazați pentru carantină sunt realități care vorbesc despre o sub-lume brutală. Aceasta, din nefericire, alterează întregul de care este atât de diferită.

Și doi, ne-a dezamăgit profund jocul politicianist făcut de unele partide care, în această perioadă de pericol sanitar maxim și de blocaj economic mondial, s-au întrecut în măsuri populiste, fără să le pese de ce se poate și ce nu se poate financiar, interesate numai de profitul lor electoral și ahtiate să le pună bețe-n roate celor care și-au luat povara guvernării și să ațâțe populația împotriva acestora. (G.C.)