Primăvară distopică

Cum intrăm în primăvară? Distopic, am spune într-un cuvânt. Cu o poluare în București, înregistrată în prima noapte din martie, care, depășind orice limite ale suportabilității, echivalează cu un atentat la sănătatea, la însăși existența noastră. Și, tot în București, cu un trafic de coșmar. Ne întrebăm exasperați: unde sunt polițiștii stradali? Îi vedem – da, da, acolo îi vedem! – la manifestațiile prin care cer măriri de salarii și tot felul de alte drepturi personale, dar sunt cu totul absenți, de exemplu, când trebuie să elibereze străzile de mașinile parcate pe carosabil, peste tot, nebunește. Situația asta nu se mai întâlnește în nicio capitală europeană! Primăvara vine, în toată țara, cu orașe și sate, cu drumuri, și câmpuri, și ape, și poiene idilice din munți sufocate de gunoaie și mai vine cu bâlbâielile, cu lipsa de reacție a autorităților, cu neputința lor de a curma această mizerie dezolantă, urgia aceasta, catastrofa ecologică. Tot primăvara care a început ne mai aduce o nedorită premieră: e prima dată când ea, primăvara, vine direct după toamnă, sărind peste anotimpul hibernal. Tocmai am trăit cea mai caldă iarnă calendaristică din istorie, cu dezechilibre termice uriașe, de neconceput altădată și alarmante când ne gândim la viitor. La început de martie, am asistat – consternați! – și la manifestațiile celor care protestează împotriva vaccinării obligatorii, apărând astfel, în chip straniu, „puritatea“ și, în subsidiar, un fel de invulnerabilitate (?!) care ar fi proprii naturii umane. Și, în fine, primăvara a venit cu un coșmar mondial: insidiosul coronavirus care ne ia în stăpânire de neoprit, încât nu mai e nevoie de războaie atomice pentru a amenința, pentru a avaria serios rasa umană ori pentru a da peste cap funcționarea planetei. Din acest an, apocalipsul ar putea avea pentru noi acest nume umil: coronavirus.