SLAVCO ALMĂJAN, n. 10 martie 1940, la Oreşaţ, Banatul Sârbesc. Poet, romancier, eseist, imagolog, publicist. Studii liceale la Vârşeţ, după care studiază literatura iugoslavă și universală la Universitatea din Novi Sad, Facultatea de Filozofie. A predat cursuri de artă şi literatură alternativă la Studiile Academice de Specialitate din Novi Sad. Activitate redacţională la Radio Novi Sad; Televiziunea Novi Sad; redactor-şef al Editurii Libertatea; preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina; Membru al Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina; membru al Uniunii Scriitorilor din Serbia; membru al Uniunii Scriitorilor din România. A trăit un an la New York. Este deţinătorul unor premii prestigioase în ţară şi străinătate. A participat la mai multe reuniuni internaţionale unde a prezentat importante conferinţe din domeniul literaturii moderne. A participat la centenarul Lu Sin, în China, făcând parte din delegaţia Uniunii Scriitorilor din ex-Iugoslavia. Este tradus în mai multe limbi: engleză, franceză, italiană, spaniolă, sârbă, maghiară, ruteană, slovacă, albaneză, turcă, suedeză, poloneză. Prezent în mai multe antologii în ţară și străinătate: România, Canada, Suedia, Franţa. Poezii ale sale sunt incluse în Antologia poeziei universale contemporane. Trăieşte la Novi Sad.
Pe ce pagină de carte ne aflăm
Am întrebat un necunoscut
Dacă știe cumva ce fel de cărți se mai citesc astăzi
Dacă își amintește
De câtă vreme n-am spus niciun cuvânt cerului
La voi zise necunoscutul
Totul depinde de inerția întrebărilor
Încă mai păstrați carte peste carte
Fratele încă mai repovestește fratelui cele întâmplate
Viețile voastre iau chipul istoriei imaginare
Dacă stai și te gândești bine
Vei înțelege pe ce pagină de carte ne aflăm
În ce lume specifică ne trezim în fiecare dimineață
Cutia
Păstrasem în cel mai mare secret o cutie goală
Oamenii crezuseră că-n ea se ascunde ceva
Nu veţi găsi nimic în această cutie am spus oamenilor
Îmi place forma ei și golul ei
Ceva totuși există
N-o păstrezi tu fără nici un motiv ziseră oamenii
Pe neașteptate îmi smulseră cutia din braţe
O deschiseră
Cutia într-adevăr era goală
Deși eu crezusem
Că-n ea se ascunde ceva
A fost odată o bibliotecă
A fost odată o bibliotecă
Cu o singură carte
Cartea cu o singură pagină
Pagina cu un singur cuvânt
Cuvântul cu un singur poet
Poetul cu un singur vis
Visul cu o singură cheie
Fabuloasa cheie avusese un singur cifru
Şi era unicul obiect de pe faţa pământului
Care ştia să deschidă biblioteca visătorului
De la mansarda casei de cristal
A fost odată o bibliotecă
Cu o singură uşă
Prin care se putea intra la naştere
Şi ieşi după moarte
A face podul
Ne vom întâlni în acelaşi loc
La aceeaşi oră
Am ceva important să-ţi spun
Ceva ce nu ţi-am spus niciodată
Nu întârzia
Va fi o noapte de neuitat
Toate răspunsurile vor fi imprimate pe cer
Vino singură
Nu-ţi trebuie cheie
Nu-ţi trebuie nici o amintire
Deci
Ne-am înţeles
În acelaşi loc
La aceeaşi oră
Tu ştii de ce te chem
Biografia răsucită în spirală
Trei melci călătoresc
Trei melci născuţi în aceeaşi pădure
Trei melci alunecă spre lobul urechii mele
Se lipesc de zâmbetul meu
Se lipesc de cravată
Trei melci cu o biografie răsucită în spirală
Se întrec între ei
Pesemne își vor distruge căsuțele lor drăguțe
Deoarece se descurcă atât de ușor
În noua mea pălărie de paie
Acolo și aici
Am spus-o nu demult
Sunt acolo și aici
Mai mult spre nord decât spre sud
Pe zidurile casei mele stau bine fixate poveștile vechi
Deși sunt supuse riscului alternativ
E tot ce am moștenit stând aici
Netulburat de texte noi
Întrebându-mă adesea în fața amintirilor
Cine ne va mai răsfăța
Cu enigme paralele
Sunt acolo și aici
Poate chiar și în altă parte
În metrou în biblioteca orășenească
În butoi
Dacă nu mă înșeală memoria
Aștept să-mi spună cei de acolo
Unde mă aflu astăzi
Aștept să-mi spună cei de aici
Unde am fost ieri
Poem banal
Poemul e terminat
Doamne ce banal e
Nimic nu se întâmplă în acest poem
Nimeni nici nu-l observă măcar
Un poem banal nu poate fi un poem reuşit
Înseamnă că ar trebui să scap de el
Vântul îl ridică de jos
El zboară deasupra podurilor
Zboară deasupra acoperişurilor
Zboară peste monumentele istorice
Şi nimeni nu-i acordă nicio atenție
În sfârşit când puterea vântului a obosit
Încet încet a căzut pe pălăria unui trecător
Așadar foarte foarte încet
A căzut pe pălăria unui domn suficient de isteţ
Totul e în ordine m-am gândit atunci
Dar domnul acela pe neaşteptate ridică o mână
Şi-n loc de hârtie
Prinse de coadă
Un şarpe mare şi cenuşiu
Interes pentru lumea imaginară
Pe neașteptate se deschise cerul
Ceea ce era neobișnuit la ora aceea
Cerul era ca și câmpiile noastre
Mai mult verde decât pregătit de nuntă
În fața cerului deschis era o mireasă
Fii atentă i-am spus
Dacă se va întâmpla să-ți apară o stea la nunta ta
Nu te minuna
Stelele vin nechemate la nunțile esențiale
Era sâmbătă pe-nserate
Și pe cer nu apăruse nicio stea
Și mireasa s-a plictisit așteptând să apară în fața ei
Măcar o idee în formă de măr
Atunci s-a întâmplat ceva cu totul neașteptat
În curte a apărut un clovn
Dansă cu mireasa până spre sfârșitul verii
Într-un târziu cerul se închise din nou
Și cum se închise cerul
Nuntașii mirelui manifestaseră interes
Față de lumea imaginară