Am auzit, sperăm să nu fie adevărat, că un judecător din Piatra Neamț a dat în jucată autoritățile statului pe motiv că au interzis slujbele religioase și adunările cu enoriași: se pare că respectivul om al legii are convingerea că e suficient să săruți icoanele pentru a fi ferit de contaminarea cu virusul. Nu avem cum să nu ne întrebăm: ce încredere putem să avem în actul de justiție înfăptuit de cineva care are o asemenea mentalitate?
La Craiova, persoane întoarse din peregrinările lor lungi și întortocheate prin străinătate s-au suit pe acoperișul hotelului unde erau cazați pentru carantină și au protestat cu vehemență nemaisuportând să stea în izolare. Tot la Craiova, angajații unui spital de boli contagiase au ieșit în curtea așezământului medical și, așa cum erau îmbrăcați în echipamentele de protecție sofisticate și greoaie, au încins o horă, ca să sărbătorească vindecarea unui bolnav contaminat cu noul coronavirus.
Se pare că niște părinți au avut ideea bizară să-și boteze cei doi gemeni Corona și Virus.
Românii nu iubesc distanțarea socială și desfid regulile: oamenii s-au bulucit vinerea trecută în Piața Obor să-și facă cumpărături pentru Florii și pentru Paște. Iar alte câteva mii s-au îmbulzit pe aeroportul din Cluj urmând să plece la muncă în Germania! Unii dintre cei dispuși să înfrunte pandemia pentru un loc de muncă în străinătate veneau chiar din județul Suceava. Ce fac autoritățile?, știam că Suceava e o zonă în carantină din care este interzis să se iasă!
Nu cunoaștem cauzele, dar noul coronavirus este mai agresiv în țările din Vestul Europei decât în cele din Est. Comparând numărul de decese, diferența apare clar. Un medic german, Andrej Trampuz, director al laboratorului de cercetare pentru bolile infecțioase din Berlin, întrebat despre perspectiva găsirii unui vaccin eficient împotriva COVID 19: „Vaccinul este singura soluție pentru a opri această pandemie. Și sperăm să-l avem cât mai curând posibil. Sunt grupuri care muncesc zi și noapte pentru acest vaccin și sperăm toți că va fi gata pentru populație la finalul acestui an sau la începutul anului viitor, cel mai târziu.“ Așa să fie!