NEUMA
Revista Neuma demonstrează și cu acest prim număr al său din 2020 același lucru: că este o revistă făcută cu vocație publicistică și cu pasiune pentru literatura română. Este suficient să răsfoim publicația clujeană de la prima până la ultima filă ca să ne convingem: sumarul este bogat, atent la fenomenul literar în întregul său. De la editorialul semnat de Andrea H. Hedeș, cu un subiect de interes și cu puncte de vedere subtile: „Cărțile au destinul lor, dar, se uită adesea prima parte a versului: pro captu lectori, habent sua fata libelli. Destinul cărților este influențat și de cititori. Succesul la public și succesul de critică sunt două lucruri diferite și, mai cu seamă în contemporaneitatea românească, dificil de obținut împreună. Publicul este unul tot mai puțin educat, cu tot mai puține lecturi. Astfel, apar «scriitori» făcuți pe facebook, iar notorietatea e confundată cu valoarea. Apar și scriitori impuși publicului de puternice campanii de promovare diseminate pe căi massmedia, de care lumea literară nu se folosește în mod tradițional, și care au succes ajungând la publicul vizat, nu și avizat. Din păcate, mai există și factorul economic, și astfel, nu de puține ori, cartea nu ajunge la cititorii cunoscători.“ Și până la Revista revistelor și Vitrina cu cărți, ferite aici de conformismul leneș și confortabil, pe care-l întâlnim de obicei în astfel de rubrici; iată, spre exemplu, cum e rezumat critic volumul de versuri Scurt tratat de istorie contemporană, semnat de Nicolae Dan Fruntelată: „Sub acest titlu înșelător se ascunde o carte de poezie. Este un fel de poezie socială, un fel de combinație de beat și Adrian Păunescu, amestecată cu poezie patriotică. Fostul redactor-șef al revistei Luceafărul din ultimii ani ai comunismului este dezamăgit de istoria contemporană: istoria ne fură anii. Poeziile au, în ansamblu, o teză: țara noastră este bogată, poporul are multe calități, dar ticăloșia istoriei, adversitatea unor inamici ne condamnă la o situație confuză. Destinul românesc este o punte de aur între viață și moarte. Multe dintre texte sunt scrise în prozodie clasică, poetul e un bun versificator. Tonul poeziilor este destul de vindicativ și în același timp jălanic. Totuși, nu e clar ce anume împiedică poporul român să nu se îndobitocească, să nu își abandoneze tradițiile, să nu se înrobească bunurilor materiale etc.“ În Neuma, sunt prezenți cu grupaje de versuri remarcabile Gheorghe Grigurcu, Hanna Bota, Liviu Ioan Stoiciu. Și neapărat de menționat: redutabilă se dovedește echipa de cronicari literari ai revistei, Andrea H. Hedeș, care scrie cu înțelegere și empatie despre cărțile alese, și Horia Gârbea, al cărui cunoscut talent polivalent își găsește aici una dintre cele mai convingătoare manifestări.
RAMURI
Cu interes am citit și revista Ramuri (nr. 1, 2020). Cităm din editorialul semnat de Gabriel Coșoveanu cu titlul Cum rămâne cu gândirea captivă: „Nostalgici ai comunismului sunt destui prin cam orice categorie profesională, iar acuzarea lor pentru atare motiv ar echivala, iarăși, cu delict de opinie. Ce poate face o entitate chiar liberă, precum Uniunea Scriitorilor din România, este să se distanțeze, în chip decis, de cei care contestă orice formă de excelență și, evident, detestă elitele.“ Gabriela Gheorghișor consacră cronica literară volumului reeditat Literatura română sub comunism de Eugen Negrici. Gabriel Nedelea scrie despre O istorie secretă a literaturii române de Cornel Ungureanu. Recenzii la apariții editoriale recente mai semnează Mihai Ghițulescu, Daniela Micu, Mihaela Constantinescu, Ionuț Orăscu și Cristian Pătrășconiu. De altfel, colegul nostru de redacție are o prezență considerabilă în sumarul revistei: el realizează și două interviuri, cu Oliver Jens Schmitt și cu Corneliu Bjola. Un alt interviu, cu Ana Barton, ne propune Simona Preda. La rubrica de avanpremieră editorială revista publică un fragment din romanul O lungă petală de mare de Isabel Allende, care ur mează să apară la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Corneliei Rădulescu. Ne-au reținut atenția, ca de fiecare dată, Răzlețele lui Gheorghe Grigurcu, însemnările lui Adrian Popescu despre proze din Israel și considerațiile lui Nicolae Prelipceanu despre cartea lui Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. În fine, sunt de semnalat și cronicile de teatru (Mihai Vladimirescu, Daniela Firescu), de film (Haricleea Nicolau) și de artă plastică (Sorina Jecza).
VIAȚA ROMÂNEASCĂ
Sub titlul Un poet ironic și sentimental, Nicolae Prelipceanu întreprinde un demers textual pe care am vrea să-l întâlnim cât mai des în exercițiul critic curent: recitirea clasicilor. Editorialistul se oprește asupra poeziei lui George Topîrceanu, iar lectura critică îl duce la o binevenită reconsiderare a locului pe care acest poet, „înaintașul nostru la Viața Românească“, îl ocupă în poezia română: „În general, se crede că inițiatorul așa-zisei poezii ironice la noi este Marin Sorescu. El este cel care a dus poezia ironică înainte, dar ar trebui, cred, să-i recu noaștem lui Topîrceanu măcar pre empțiunea, alături totuși de Minulescu, precum și rolul determinant în recunoașterea dreptului de cetate al acesteia în literatura română, de neconceput astăzi fără această latură a sa.“ Dia logul VR este semnat de același neobosit Cristian Pătrășconiu, care stă de vorbă cu profesorul Zoltan Rostas despre reperele esențiale ale istoriei orale. Momentul Eminescu 170 este marcat prin articole de Nicolae Mecu și Ion Buzași. Sub genericul Remember, revista găzduiește un fragment din cartea lui Frank Westerman, Lumea văzută de Darp, care conține eseuri despre totalitarismul în diverse colțuri ale lumii. Autorul, ziarist olandez, a participat la revoluția română din anul 1989, fiind bătut și arestat de Securitate. Secțiunea „Lumea teatrului“ îl are invitat pe Alexa Visarion, redacția publicând un eseu al acestuia intitulat Visare și amăgiri, dar și un amplu portret critic al regizorului datorat lui Ion Cocora. Cronicile de carte sunt scrise de Mircea V. Ciobanu, Gheorghe Grigurcu, Irina Petraș, Tudorel Urian, Christian Crăciun, Andrei Ionescu și Rodica Grigore. Iar cronicile consacrate diverselor arte – plastică, teatru, film – îi au titulari pe Florin Toma, Nicolae Prelipceanu, Ioan-Pavel Azap și completează sumarul echilibrat al acestui număr din Viața Românească.